Comentariile membrilor:

 =  Păcat
marin badea
[09.Apr.14 05:31]
Mărturisesc că sunt dezamăgit de text. Mă așteptam la infinite amănunte, pentru un astfel de subiect care îți oferă posibilități de exprimare nebănuite. Mi se pare o lamentare inutilă și-atât.

 =  ...
Cristina-Monica Moldoveanu
[09.Apr.14 10:51]
Domnule Badea, sunt conștientă de imperfecțiunile de exprimare ale textului, dar cred că ele sunt de altă natură, nu sunt de acord cu dvs. Este mai degrabă o povestire mărturie, dar nu o lamentare. M-am centrat pe adevărul spuselor mele, am preferat să nu strecor în text vreo incertitudine (poate nu am reușit chiar 100%) sau vreun neadevăr. Este o povestire scrisă din perspectiva reală a unui om trăind oarecare stare de perplexitate și mirare copilărească. Cred că de multe ori așa se întâmplă. E un text personal, cred că e simplist sau copilăros, nu știu dacă mă înșel, dar vă mulțumesc pentru părere. Scrieți dvs. unul mai complex!

 =  Precizări
marin badea
[09.Apr.14 10:57]
Dacă, la o oră extrem de matinală, m-am aplecat asupra acestui text, nu mic, e mai mult decât probabil că am făcut-o pentru că mă așteptam să descopăr ceva de calitate. Din păcate, acesta, așa văd eu, nu iese dintr-o notă de obișnuit.
Spuneam că un astfel de subiect, în care vrei să incluzi "30 de ani de suferință", nu poate fi expediat într-o astfel de manieră. Vroiam amănunte: medici, caracteristici, tratamente, efecte, trăiri, colegi de salon, mama, unchiul, nașul, iubitul care a fugit și de ce, sentimente, mese zilnice, catalepsie, igiena zilnică, saloane, raporturi (văd ca și abuzuri sexuale, specifice spitalelor care tratează astfel de afecțiuni, nesomn, delir, cămăși (fie ele și de forță), camera "tapetată", de la ce etaj a sărit, de ce, ce s-a întâmplat, și-a rupt sau nu mâna, coloana, gâtul, tatăl violent, care doar era violent și-atât, fără să se spună în ce fel, să se exemplifice cu lux de amănunte, relația cu familia, cum au început suferințele de la vârsta de 13 ani, în ce au constat acestea, ce s-a întâmplat până atunci etc. etc. Adică un subiect atât de bun, de vast, este expediat într-o formă deloc de apreciat. Eu nu știu dacă textul este scris ca urmare a unor astfel de experiențe ale autoarei, e mai puțin relevant, dar în cazul în care acest lucru este adevărat, cu atât mai mult mă face să cred că acesta este scris într-un mod extrem de superficial. Și da, scrisul este o formă de vindecare. Și da, poate am eu așteptări prea mari. Nu era nici o grabă cu acest text, care putea fi construit altfel, mult mai vast, fără nici o grabă, că doar nu dădeau năvală turcii și suferința nu are, oricum, termen de ieșire din uz. Eu cred că autoarea, doamna Cristina, îmi va înțelege obiecțiile. Le consider elegante și susținute.

P.S. - Doamna care mă apostrofează atât de "delicat", habar nu am de ce, doar citându-mi o autoironie, ar fi bine să înțeleagă: a face cu adevărat presă în România, mai ales presă de provincie, sub bocancii grei ai unor paparude politice, efemere de fiecare dată, e chiar un act de curaj. În asta constă lipsa de scrupule...

 =  pe scurt
Cristina-Monica Moldoveanu
[09.Apr.14 11:06]
Domnule Badea, aveți într-adevăr pretenții prea mari și poate și ele inutile legat de acest text, o povestire succintă în esență, în care apar pe scurt multe din amănuntele pe care le menționați mai sus. Nu e un fragment de roman, este un gen de memoriu scurt. Cred că poate fi și acesta un gen. Cred că domnul Badea va înțelege, cum se exprimă dumnealui. Îl mai aștept și altă dată în calitate de comentator sau simplu cititor.

+ da!
Raul Coldea
[09.Apr.14 11:32]
mie mi-a placut. pentru mine sunt suficiente detalii. as zice ca e si suficient d ebine construita bucata de mai sus. formal. cred ca mai personal de atat nu avea rost sa incercati sa scrieti. pentru ca e foarte personal si foarte emotionant.
vă recomand cu drag, desi cprobabil stiti deja despre ce e vorba din moment ce ati absolvit Psihologie, teoriile anti-psihiatrice ale lui R.D. Laing, Coooper sau Foucault. Care, intr-o mare masura urmeaza firul expunerii dumneavoastra, atingand atat probleme ca influenta familiei si ajungand la relatia de inegalitate dintre pacient si personalul din "spital", sau la boala psihica - mit

cu alte cuvinte, pentru mine e un text bun, puternic. tocmai pentru ca nu isi propune nimic altceva decat sa spuna cu sange rece, fara sa infloreasca. cu toate astea, pe alocuri e chiar poezie:

"Medicii spuneau că trebuie să socializez. Îmi amintesc vânzătorii ambulanți (nu toți țigani) și produsele lor. Și eu am cumpărat ceva odată sau am privit. Unii intrau chiar în clădire, îmi amintesc de unul care părea să se refere la mine ca la o prințesă, metaforă care mi-aduce în minte alte lucruri neplăcute, fiindcă totdeauna în viață ceilalți aveau grijă să îmi amintească trecutul întreg, tot drumul vieții. Când eram mică mamaia mă numea prințesa care nu are nimic, în limba germană prințesa de Habenicht, fiindcă ea lucrase, spunea, la o grădiniță bilingvă.
Chiar și infirmiera care spunea că eu sunt rea când am vomat m-a numit odată așa și apoi am văzut că s-a reprofilat, devenind vânzătoare de clătite dulci."


 =  mulțumesc
Cristina-Monica Moldoveanu
[09.Apr.14 11:44]
Domnule Coldea, vă mulțumesc! Clătitele acelea chiar erau dulci, preparate cu umplutură de gem sau ciocolată. Am auzit despre acele teorii la care vă referiți, dar nu am citit. Aveți dreptate, textul e de-a dreptul personal și mă bucură faptul că îl percepeți drept text emoționant, poate și fiindcă are anumite fragmente mai lirice, precum cel de mai sus.

 =  Plăcut
Cosmin Brehoi
[13.Apr.14 21:56]
Am citit tot textul cu sufletul la gură, foarte plăcut impresionat de sinceritatea și subtilitatea lui. Cu toții ne vom elibera odată, chiar dacă va fi cu o clipă înainte de moarte. Asta în ideea în care putem fi altfel decât ne-sclavi. (apropo de ideile din final)




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !