| + ceva-ul ei * | Negru Alexandra [26.Mar.14 15:01] |
| prima strofă e destul de fain construită, dar mi-a plăcut mai mult poemul începând cu strofa a 2 a pentru descrierea făcută genului de femeie care " îți va fi alături chiar și când ești mizerabil". de altfel, remarc și ultimele versuri care reflectă percepția bărbatului care iubește o astfel de femeie și efectul pe care aceasta îl are asupra lui, un efect puternic, definitiv. un poem de dragoste destul de reușit :) | |
| = sincerități depline | Vasile Munteanu [26.Mar.14 15:04] |
de fapt, dragostea mea nu este destul de reușită pentru poemul care este Ea. mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre. | |
| = search către punct | Petru Teodor [27.Mar.14 14:04] |
| Din perspectiva mea nu este vorba despre o ea (carne și suflu), ci despre ea - natura, viața, dorința (prakrti). Este ea după care jinduiesc zeii. Și cum toate lucrurile își duc crucea lor (crearea-echilibrul-destrămarea), și ea te poartă cu mândrie pe crucea ei. Aici se poate atinge o esență cristică (o aromă cristică, de se poate spune așa). Ea - prezentul continuu - are limitele ei. Nașterea se află în "felul în care o îmbracă lumina". Există o dragoste în această naștere (razele părului umbriu, gingașă), dar și o depărtare (răcoarea nopții de octombrie, luna ce răsare de la parterul blocului de vizavi). Depărtarea și lumina ce îmbracă această clipă (ea) poartă amprenta argintului (simbol - luna). Argintul leagă și dezleagă soarta umană, simbolizând puritatea (curgerea apei). Născându-se din argint (din depărtarea aceea din care se nasc toate), ea își păstrează atributele cele mai înalte ale acestuia. Ea te va iubi, îți va fi alături la greu, te va spăla (recte - îți va deschide ochii către tainele sale prin rit). Clipa este duh viu, apă curgătoare ("te va spăla [...] te va înmulți"), dar și duh aflat în nemișcare (miezul muntelui sau adâncurilor etc.). De aici și trimiterea simbolică din povești la apă-vie-apă-moartă. Astfel te înșeală ea cu tine însuți - "îți va îngropa trupul, sufletul păstrându-l în ea" (redă nemișcării ce este al nemișcării și păstrează viul în ea). Viața este o înșiruire de nașteri și morți ale sufletului (simbol clasic). Dar pentru a trece în celălalt, trebuie să lași în urmă ce nu-ți aparține. Altfel ratezi ieșirea, și rămâi blocat în balast. (Astfel se explică ultima strofă.). Prezentul continuu - clipa - este felul omului de a fi Dumnezeu, pseudo-eternitatea făpturii umane neputându-se realiza decât prin sacrificiu (rit). suflet ușor și spor. (pt) | |
| = "ceva-ul ei / căpriul dimprejur" | silvia caloianu [28.Mar.14 10:51] |
| un poem absolut remarcabil, pentru recomandarea si lectura caruia tin sa multumesc, bucurandu-ma - a cata oara?! - de posibilitatea, in acest sens, pe care o avem aici. | |
| = ceva-ul ființelor fabuloase | Vasile Munteanu [29.Mar.14 14:58] |
| d-le Teodor: o interpretare generoasă; mulțumesc. cântecul Sirenei...: și moartea pare fericire când; mulțumesc pentru cuvinte. | |
| = gand bun | Mihaela Merchez [30.Mar.14 16:42] |
| stiu bine ca nu e critica literara ce voi scrie, e doar un gand pe care il impartasesc aici: e poezia cu care s-ar putea deschide si inchide o carte, asa cum uneori poezia poate deschide un spatiu pentru viata pana la momentul de care vorbesti si tu spre final. | |
| = critica e pentru literatură, dar literatura nu e pentru critici | Vasile Munteanu [31.Mar.14 11:32] |
nici o grijă, nu prea am văzut "critici" (nr lor e atât de mic, încât pot fi considerați cazuri particulare) comentând texte pe site-uri :) mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre. | |
| = sub clar de lună | Cristina-Monica Moldoveanu [06.Apr.14 17:47] |
| Un poem care mi-a plăcut în așa fel încât simt nevoia să scriu un comentariu. Aici simt o răsturnare realistă a sintagmei că bărbații vin de pe Marte și femeile de pe Lună. Aici bărbatul vine de pe Lună, partea nevăzută poate, iar femeia are apele pământului în ochi, se regăsește pe Terra, cu toate lucrurile ei firești. Eu simt că bărbatul își află pe pământ partea vizibilă a lunii în femeia iubită, așa cum dvs. spuneți frumos că răsare în prima strofă. Acel "ai jura că" îmi amintește de importanța și puterea credinței (ca în cântecul "only a paper moon"....etc.) ca forță germinativă și de lipezire a punctului de vedere. Iar regăsirea lunii pierdute duce la reîntregire, adică împământare. Femeia este principiu teluric (sugerat de parter și alte cuvinte) până și în ideea că îl înșeală pe bărbat cu el însuși, fiindcă remodelează din ceea ce cunoaște deja. Femeia nu se înșeală niciodată. Întrutotul aceasta este doar o interpretare simplificată a mea. Bărbatului îi sună ceasul, adică se oprește din rătăcirea timpului spre dreapta. Dar, dincolo de aceste idei pe care le desprind și le explic, îmi place mult felul în care alegeți cuvinte cheie, felul în care enumerați acțiuni cheie ori tăierea versurilor care deschide și închide perspective. Dar nici eu nu sunt critic. | |
| = Dionaea muscipula (Venus's flytrap) | Vasile Munteanu [08.Apr.14 18:30] |
d-nă, aș recunoaște oricând și oricui nu doar că am veșnic capul în nori (dar picioarele bine împământate - "nu uita, când tu te culci/ munții dorm pe ape adânci, cu fruntea-n nori"), dar chiar că aș fi de pe Dark Side of The Moon (Pink Floyd); însă cu o singură condiție: dacă anulați această "răsturnare realistă a sintagmei că bărbații vin de pe Marte și femeile de pe Lună", măcar din simplul motiv că nici pe Marte, nici pe Lună nu se poate explora nici măcar un singur munte al lui Venus; ceea ce, numindu-mă Munteanu, ar fi cu adevărat catastrofal, chit că lui Venus puțin i-ar păsa, iar Universului (mai ales aceluia nevăzut) nici atât; vă propun un exercițiu de imaginație: haideți să ne închipuim fiecare galaxie ca pe o Dionaea Muscipula vegetariană; nu ar mai fi același lucru, nu credeți? oricum, vă mulțumesc pentru semnul de lectură și că ați găsit acest "poem care mi-a plăcut în așa fel încât simt nevoia să scriu un comentariu"; cine știe ce altceva v-ar fi putut provoca; eu, de exemplu, ori de câte ori îl citeam pe Cioran, simțeam nevoia să plec de acasă; sau, când îl citeam pe Esenin, să fluier (nici azi nu știu dacă a pagubă sau a pustiu) șamd. | |
| = clipa de eternitate | Vasile Mican [12.Apr.14 23:34] |
| Pentru ca si eu sint un adulator al femeii, nu ma pot abtine sa ma citez: "O lume se naște cu tine Trăiește și moare cu mine In tine e vară si cald Ești visul în care mă scald."" Femeia e cea care ne daruieste clipa de eternitate. Ea ne daruieste viata pe care noi, apoi o vom pierde. Si ea o va darui din nou sufletului nostru... si tot asa.... | |
| = d-le Mican | Vasile Munteanu [13.Apr.14 08:08] |
incontestabil femeia va ocupa întotdeauna un loc aparte în "specia artistică"; în altă ordinea a ideilor, cu rime ca tine/mine, clad/scald și aprecieri destul de modeste și stângaci formulate nu cred că este în avantajul dv să vă citați; de regulă, cugetările memorabile, atunci când sunt cu adevărat astfel, sunt puse în circuit de alții; așadar, pe viitor, aveți încredere în judecata semenilor, rareori a dat greș. altfel, vă mulțumesc pentru lectură și pentru semnul (mai mult) despre dv; e bine că existați, motiv pentru care vă și doresc sănătate. | |