Comentariile membrilor:

 =  Opinie
Florentina-Loredana Dalian
[16.Jan.14 08:42]

Iată, dar, cum gândesc eu,
Cu a mea minte haihuie:
Ei zic stradă ori liceu,
Dar eu cred că-i o statuie.

:)

 =  Amintiri din copilărie
Dan Norea
[16.Jan.14 13:27]
Hai, lăsați cu toții gluma,
Eu țin minte ca acuma
De pe când eram băiet:
Eminescuu-i un caiet!




 =  Evrika!
Vali Slavu
[16.Jan.14 14:47]
Sincer, nu l-am cunoscut,
Însă intru în dispută,
Să vă spun că l-am văzut
Pe-o bancnotă de 100!

 =  Ops!
Vali Slavu
[16.Jan.14 14:51]
Era, pe vremuri, pe bancnota de 1000, nu de 100, dar mi-e lene să rescriu catrenul. În plus, un cocalar care se respectă cunoaște dolarii, euroii, nu amărâții de lei!

 =  Sic!
Ruse Ion
[16.Jan.14 15:55]

E Luceafăr între stele,
Și cum toată lumea știe
Chiar în centrul urbei mele,
Eminescu-i... librărie!

 =  d-na Vali...
Prundoiu Dan
[16.Jan.14 19:25]
Sincer, nu l-am cunoscut,
Însă intru în dispută,
Să vă spun că l-am văzut
Pe-o bancnotă de 100!
V.S.

Făcea și Eminescu parte
Din clica unor "lăcătuși"
Ce, chiar și dincolo de moarte,
Deschis-au fel și fel de uși.

Dan-T

 =  Cunoaștere largă
neculai lunca
[16.Jan.14 20:16]
N-are rost să mai insist,
Știe toată mahalaua,
D-apoi eu, ca microbist:
Eminescu-i de "La steaua"!!!

 =  Parol, maestre Vajoga!
Prundoiu Dan
[17.Jan.14 01:26]
Citând din ce-a scris autorul,
"Icoana Stelei ce-a murit..."
Îi vede sumbru viitorul,
Deci, Eminescu, nu-i stelist!

Dan-T

P.S. d-le Olaru, cred că ar fi corect "cocalarii"

 =  Sau...
Sorin Olariu
[17.Jan.14 18:12]
.. coc olarii? :)

 =  Toți vă-nșelați!
Gârda Petru Ioan
[17.Jan.14 21:32]
Vă spun ce știe tot poporul –
De la Sorescu M. citat -
Că Eminescu-i autorul
Ce nici măcar n-a existat!

 =  Pro... Dan_T!
Miclăuș Silvestru
[10.Dec.18 14:27]
susțin sugestia făcută de el.

Nu mai sunt de mult școlar,
Multe-am încă de-nvățat,
Dar cuvântul "cocălar"
Trebuiește in-dex-at.


Vă spun ce știe tot poporul –
De la Sorescu M. citat -
Că Eminescu-i autorul
Ce nici măcar n-a existat!
(GPI)

O dovadă grăitoare
Împotrivă la ce spui:
Eminescu-a fost un "soare"
Țara-i plină de... statui.

Mulți ani și succes, tuturor!




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !