Comentariile membrilor:

+ Da
Gabriel Nicolae Mihăilă
[11.Dec.13 21:45]
Am citit constant în ultima perioadă aceste fragmente și am așteptat momentul potrivit să las un semn. Încă de la primele versuri am realizat că e timpul.

"o bunule prieten îi spuse Roki
cel ce m-ai vizitat la închisoare
pe cînd neamurile mă uitaseră de ani buni
cel ce îmi citeai poezii romanțioase la vorbitor
și îmi alinai durerea singurătății introducînd clandestin
telefoane mobile
cel pentru care destăinuirile mele nu trezeau silă
ci venerație"

Aici m-am oprit și am recitit pentru că imaginea era foarte bine surprinsă. Primul gând a fost că îmi doream ca acest fragment să continue în aceeași notă, discursul liric să curgă tot atât de bine, fără obstacole și să se păstreze acest fuleu, unul discret de altfel. S-a reușit până la final. Desigur, acestea sunt fragmente, dar cred că rezultatul întregului va fi unul bun, chiar spre foarte bun. O mică remarcă de natură complet subiectivă, aș încerca să înlocuiesc "manea"/"superbă manea" cu altceva, desigur, într-un spirit asemănător. Felicitări!
Cu respect, Gabriel



 =  Gabriel Nicolae Mihăilă
Liviu-Ioan Muresan
[12.Dec.13 17:54]
mulțumesc pentru sfaturi. Nici mie nu îmi cade bine maneaua, dar deocamdată nu m-am hotărît cu ce să înlocuiesc. Oricum, va fi un poem de amploare, sper să reușesc să surprind cît mai multe dintre personajele volumelor anterioare într-un mod coerent.

 =  Felicitări!
Ciupureanu Dan
[13.Dec.13 06:27]
Eu cred că poate fi orice cuvânt utilizat atâta timp cât este bine pus în context și poezia este bună. Îmi place poezia, este bună. Ce îmi sare în ochi nu este ”manea” ci ”superbă manea”, adică ascultând ceva cu lacrimi în ochi este subînțeles că e superb pentru respectivul. Îarăși nu-mi place ”moarte de om”. Este o poezie reușită și mie îmi place.

 =  Ciupureanu Dan,
Liviu-Ioan Muresan
[13.Dec.13 20:22]
mulțumesc de trecere și observații.




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !


Warning: Unknown: write failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/www/dynamic/-agonia.v3-2/www/tmp) in Unknown on line 0