| = ce-i drept, | Ottilia Ardeleanu [22.Nov.13 22:09] |
| nu amintirile, ci clipa trăită are impact asupra vieții, asupra omului. dacă moartea are pretenții și nu-i place să se îmbrace de două ori cu același "lucru", atunci, viața de ce nu ar fi și mai pretențioasă cu ea însăși?! "îmi spun să sfârșesc frumos", "îmi spun vine un anotimp când nu ne va păsa dacă am trăit sau ne-am atins doar trupurile" - cele două grupaje te duc cu gândul într-un singur loc. în același loc! un titlu care îndeamnă la reflecție, un poem pe măsură. | |
| = vrem sau nu, | Lavinia Micula [22.Nov.13 22:41] |
| amintirile sunt parte din existență. și încă una însemnată. sunt bagajul pe care doar îl lăsăm din mînă. cînd și cînd. clipa trăită devine la rîndul ei o amintire, indubitabil. mă opresc la imaginea cîmpului de trifoi, motiv pentru care am și lăsat un semn. nu știu unde aș putea afla unul. (n-am înteles titlul) | |
| = mi se intampla | Maria Gheorghe [23.Nov.13 01:57] |
| ca nu toate amintirile sa se nasca dintr-o clipa traita. poezia acesta s-a prins in panza de paianjen a gandului meu, adesea ratacitor, dar mai ales aceste randuri, cu timpul inventat de oameni spre a-si gasi repere chinuitoare : « pentru ce mă chinuiesc să inventez aceleași amintiri în care începe timpul o perdea de praf amăgitor un munte de urcat cu spatele prăbușit » cat despre vesnicie, nu pot s-o vad decat « defectiv de plural », si totusi se pare ca sunt oarba… | |
| = mulțumiri: | Ioan Barb [24.Nov.13 09:18] |
| Eugenia Reiter: Mulțumesc pt. recomandarea textului. Ottilia:Multumesc pt. com. Intotdeauna ne susțin amintirile. Lavinia: Mulțumesc pt. trecere. Fiecare purtăm cu noi spre veșnicie un câmp cu trifoi înflorit. Maria Gheorghe: Este corect. Întotdeauna ne întoarcem înapoi pt. a nr inventa repere chinuitoare. Cu prețuire, Ioan Barb | |
| = felicitari. | Anni- Lorei Mainka [04.Dec.13 12:02] |
| Exista numai clipe sau ? Imi place cum ai intors labirintul timpului...trecut , spagat mare peste prezentul retoric si greu... da, vine vremea aceea pe care o descrii...iar eu apreciez delicatetea cu care subliniezi durerea dintre clapele pe care ne cinta si descinta viata. | |