| = un discurs | Ottilia Ardeleanu [24.Feb.13 11:10] |
| curat, mi-a amintit de perioada fulgarinului, a cabinelor telefonice și a ciorapilor cu dungă. remarc legarea discretă a evenimentelor aparent fără importanță și drumul dus-întors către personajul principal - "tipa în fulgarin roșu", precum și conversația cu acesta, detaliile fine dar nebombastice, introducerea subtilă în atmosfera de lucru a acelor vremuri etc. am citit cu plăcere, Ottilia Ardeleanu | |
| = Despre... | Gârda Petru Ioan [24.Feb.13 12:59] |
| Absurdul vieții cotidiene a celui care nu are habar pentru ce a venit pe lume (cam d-ăștia suntem majoritatea). Lipsa ostentației te face să participi la poveste și face întâmplările aproape plauzibile. Doar le-am trăit fiecare, nu-i așa? :) O comédie care-ți lasă (și) o undă de tristețe. De ce oare? | |
| = Dimpotrivă | Dan Norea [24.Feb.13 13:25] |
| Pe lângă nota de absurd kafkian și mister specific prozelor fantastice, cel mai mult mi-a plăcut tonul optimist, plin de speranță, care te lasă să înțelegi că personajului povestirii i-a apărut în cale (la propriu) o șansă de a ieși din banalul cotidian. Pe care o poate fructifica sau nu, dar deja asta e problema lui, nu a noastră. | |
| = fantasticul | Laurențiu Orășanu [25.Feb.13 07:52] |
| Reacții foarte folositoare mie. E important că se vede ceva. Nu cred că fiecare dintre voi a văzut altceva, deși asta ar fi însemnat distanță între ceea ce am emis și ceea ce s-a recepționat. Reconstuirea unei perioade (cabine telefonice, fulgarin, atmosfera de la serviciu) - la Otilia, Absurdul vieții cotidiene - la Nelu Gârda, Banalul cotidian - La Dan Norea, aici părerile converg, nu văd diferențe mari în opiniile exprimate. Converg înspre ceea ce am vrut să spun. Poate că e și trist, cum detectează Nelu Gârda, pentru că banalul, rutina inspiră milă. E și resemnare, lipsa voinței de a ieși din ele (nu face nici măcar doi pași, până le fereastră, ca să vadă dacă fata mai e acolo). Incapacitatea de a detecta posibila ieșire. Dar ieșirea se întrevede, aici înclin să cred că am vrut să o sugerez (inclusiv prin tonul relatării, care ton nu e deloc plângăreț), exact așa cum a văzut-o Dan Norea. Că va ieși sau nu, nu e nici măcar problema autorului. Acolo a pus punct. Mă bucură detectarea fantasticului (tot Dan Norea). În pauză, când se gândește, fără ca să-i fi văzut până atunci, i se arată ciorapii cu dungă. Nu-i văzuse până atunci, nu-i vede nici când trece, a doua oară, prin cabină. Abia când fata se îndepărtează, abia atunci el vede că ea are ciorapii negri, cu dungă, întocmai cum i se arătaseră, cu 8 ore mai înainte, în gând. Mulțumiri. Ghiocel | |