| = părere | eugen pohontu [15.Jan.13 22:34] |
| mi-au plăcut atât ideile cât și metaforizarea lor, dar parcă unele "cusături" sunt prea evidente, nu armonizează fericit cu textul în sine, cu ideea - "așteptarea a ceva ce aștepți cu sufletul a ceva ce nu știi ce este doar ca să am golul plin acest plin mi-a întins oasele" - sau - "când acest tot „imi place” se va topi nu trebuie doar să citesc", sensurile se cam pierd printre cuvinte... ușor ciudate mi se par și următoarele versuri - "nu mă doare clipa aceea singură poate de ce este luna plină punte între gând și călcatul cămeșii" ceva nu se leagă, să fie doar o neglijență de redactare? cred că textul merită "lucrat" nițel mai atent și sunt sigur că-și va găsi locul printre poezii. cu stimă | |
| = Multumesc d-le Pohontu | Belean Maria Ileana [16.Jan.13 11:23] |
| In momentul in care scriu, ma identific cu ideea. Scriu o poezie pe nerasuflate, versurile curg si recunosc de multe ori sar peste cate o veriga si astept ca cititorul sa inteleaga si o postez la cald. Nu asa merge... Pe scurt cam asta am vrut sa spun: in viata cotidiana oricat de perfecta ar fi parca lipseste ceva, acel ceva este "clipa"(in cazul acesta un vis inventat). Azi simt ca am totul, nu mai simt durerea sentimentului ca lipseste ceva, chiar si intre gand(vis) si calcatul camesii(cotidian) este lumina, liniste si pace, este pentru prima oara ca simt ca acest gand(vis) se canaliza doar in pamanturi neroditoare, adica fara finalitate. Odata impacata nu mai ma intreb nimic, nu mai am astfel de vise, doar ganduri banale de zi cu zi asemeni vecinei mele care imi povesteste ce a gatit sau ce a facut la servici...si culmea este ca azi acest lucru, azi, "imi place", imi da liniste. "Imi place" este acel sentiment al banalului si a omului simplu. In a doua strofa, meditativa, este acel lucru care s-a intamplat "ieri", nu are de a face cu "azi". Nu stiu de fapt ce este "clipa" aceea lipsa, dar ii cant si descant, stiu doar ca "plin"-ul ei a fost(si este) muza mea, careia i-am dedicat zeci si zeci de poeme, de trairi. Nu stiu cum arata, sau ce gust are, dar o astept, exista, umple golul. Vine si acel moment in care "imi place/ se va topi", adica o sa ma plictisesc de viata simpla, linistita si o sa-mi fie iarasi dor de "clipa", acel sentiment care umple golul din suflet, atunci i-au manuscrisul si incep sa citesc din poezii, poezii care imi aduc lumina in suflet(soarele), implinirea... Cam asta este, si acum revin asupra poeziei cu mici retusuri. Sunt deschisa la orice indicatii, si va multumesc din suflet pentru deosebitele sfaturi, sunt ucenica... cu drag, Maria nu mă doare clipa aceea singură poate că este luna plină punte între gând și călcatul cămășii poate că acest gând s-a scurs în pământuri neroditoare nu mai dau curs întrebărilor cert este că acum e goală așa se vede de afară încrengătura de fire sidefii am ajuns în rând cu alte rânduri de oameni banali și-mi spun …îmi place o tăcere a trupului fără mișcările necontrolate ale curiozității fără nimic fără așteptarea a ceva ce-mi doresc cu sufletul a ceva ce nu știu ce este doar ca să am golul plin acest plin mi-a întins oasele bucăți bucățele în coli un manuscris care strălucește și noaptea când acest „îmi place” se va topi nu trebuie decât să citesc atunci îmi întorc fața spre soare și adun scânteile ștrengare luna să nu fie geloasă | |
| = azi...știu din ce motiv | eugen pohontu [16.Jan.13 18:48] |
| trebuia să-ți mai spun să scapi de "prețiozități" inutile, sau clișee - "fire sidefii", pământuri neroditoare", "bucăți bucățele în coli", "scânteile ștrengare" și mai sunt... oricum, dat fiind că încerci să te apleci mai mult pe text, poate, dacă îl repostezi (după o "cosmetizare" atentă), scapi și de atelier cu bine! | |