| + hehe | Rodica Vasilescu [09.Oct.12 17:25] |
| poemul asta mi-a adus aminte de eugenia reiter la vreo 2 chestii, hehe. ceea ce il face mult mai credibil pentru mine decat pentru altii (asta daca nu le aminteste si lor de altcineva). trecand insa peste asta, ai putea sterge "cum cine e ăla unu' nu-l cunoști tu și nu n-o să ies la bere cu el diseară". chiar nu cred ca-i nevoie de versurile astea. e mult mai bine sa se opreasca la elevul dima, care devine o gaura neagra ce absoarbe universul, decat un simbol explicat care nu mai ramane un simbol pana la urma. poemul e mult mai cursiv decat ultimul pe care l-ai postat. ce-i drept, are o nota personala care il poate face pe cititor sa nu inteleaga chiar tot. | |
| = Multam | Stefan Michailovich [21.Sep.12 14:16] |
| Ai dreptate, uneori e mai greu decat ar fi de asteptat sa scrii despre/cu iubire cu tenta de general valabil; mi-a iesit, intr-adevar, cam personal-declarativ. Ma gandeam sa scot de tot strofa cu elevul Dima... Nu stiu cata lume isi mai aminteste cine e... sau cine o sa il mai stie peste 10-20-30 de ani (ha, ha, de parca textul de fata va supravietui atat). Inca ma gandesc... Cred ca se sustine suficient si fara strofa respectiva. Tu ce spui? Oricum, e de lucru... Multam de trecere. Sab | |
| = ... | Rodica Vasilescu [09.Oct.12 17:25] |
| unii stiu, altii nu, esential este insa ca elevul dima pare o adevarata gaura neagra in poemul tau si ar supravietui linistit si peste 20 de ani :) eu as lasa strofa. dar stii cum e cu gusturile. si eu am texte pe care trebuie sa le modific, vechi. dar la fel ca tine ma gandesc ca peste 20 de ani... hehehe | |
| = de milioane | Raul Ionut Coldea [21.Sep.12 19:01] |
| "mai ales când nu mă-ntrebi de ce uneori mă bufnește râsul". Aici, cred că se poate spune mai simplu. Merită, pentru a susține ritmul deja creat. Altfel, mi se pare că te scarpini pe după cap... finalul e de milioane, felicitări | |
| + poemul asta | Leonard Ancuta [27.Sep.12 18:50] |
| avea o stea acum vad ca a disparut, asa ca o repun eu. mai intai pentru riscul asumat de catreautor in ce priveste nonsalanta exprimarii, e destul de dificil sa faci antipoezia sa sune autentic sa creeze un spatiu poetic in care fara sa fie ostentativ se creaza o legatura o emotie intre autor si cititor prin firesc si prin directete, prin apropierea familiara fata de cititor - desi fortata, nu este deloc agresiva ba chiar place. un al doilea lucru este spunerea povestii in sine, elementele de constructie care pana in final creeaza legaturi, disimuleaza stari care insa incoltesc - mie mi s-a intamplat de la prima citire dar sunt convins ca la a doua lucrul acesta e sigur.poate ar mai merita spus ca e o reala placere sa vezi ca pe agonia au mai aparut doua trei nume care merita citite si care ar putea ajuta la ridicarea standardelor pe aici. | |
| = Raul, Leo | Stefan Michailovich [28.Sep.12 12:49] |
| Raul, cam ai dreptate cu "cand"-urile alea, o sa vad cum repar. Multumesc de trecere si ma bucur ca ti-a placut finalul. Am momente cand ma bazez mult pe ultima parte. Leo, multumesc pentru revenire si laude si, mai ales, pentru prima mea steluta intentionata :). Ma simt onorat si ma bucur ca simplitatea pe care o intentionez uneori imi mai si reuseste, fara sa fortez si fara sa o construiesc artificial. Cu bucurie, Sab | |