Comentariile membrilor:

 =  Încerc o deslușire
Constantin Iurascu Tataia
[12.May.12 17:08]

Ce-a fost întâi: oul sau găina?

Tot se întreabă o lume întreagă,
Mulți au dorit să răspundă -o turmă-
Cred că misterul acesta-l dezleagă
Mintea cocoșului, cea de pe urmă.

 =  d-lui Iurașcu
Prundoiu Dan
[12.May.12 18:30]
Unde duce mintea de pe urmă

"M-am fript, însă fapta-i firească,
Acuma, cu mintea de după,
Aș fi așteptat să răcească"
Gândea un cocoș... fiert în supă!

Dan-T

Mulțumesc de replică, un week-end plăcut vă doresc!

 =  Voioși, tot înainte!
Constantin Iurascu Tataia
[12.May.12 20:39]

Cap de cocoș în supă fiert, firește,
Soluția ce-ți dă se-asemuiește
Cu un catren precar, improvizat
De un epigramist neinspirat.

Dragul meu Dan T., mă bucur de replicile prompte, îmi revigorează bătrânele circuite din encefal. Dă-i înainte că faci bine!

 =  Enigmele...
Miclăuș Silvestru
[12.May.12 22:13]
evoluției...

Găina, oul sau cocoșul -
Neelucidata paradigmă
Rămâne încă pentru moșul
În continuare o enigmă.

 =  Ușor de dezlegat
Constantin Iurascu Tataia
[13.May.12 10:32]

Enigmele...
evoluției...

Găina, oul sau cocoșul -
Neelucidata paradigmă
Rămâne încă pentru moșul
În continuare o enigmă.
Miclăuș Silvestru)

Paradigma lesne se dezleagă:
Moșul e-nvățat să înțeleagă
Semeni ce cu el conviețuiesc
Care scriu întâi și-apoi gândesc.

 =  Re-uri
Prundoiu Dan
[13.May.12 11:46]

Cap de cocoș în supă fiert, firește,
Soluția ce-ți dă se-asemuiește
Cu un catren precar, improvizat
De un epigramist neinspirat.
CIT

Îți înțeleg Tataie, dragul meu,
Autoironia afișată
Că nu poți inspirat să fii mereu,
Dar iată, te-ai mai depășit odată!

Dan-T


Găina, oul sau cocoșul -
Neelucidata paradigmă
Rămâne încă pentru moșul
În continuare o enigmă.
Miclăuș Silvestru)

Paradigma lesne se dezleagă:
Moșul e-nvățat să înțeleagă
Semeni ce cu el conviețuiesc
Care scriu întâi și-apoi gândesc.
CIT

Mai există-o variantă
- Și eu cred că nu greșesc -
(Prelevându-se de poantă)
Unii scriu și... se-odihnesc!

Dan-T

Mulțumesc mult d-le Iurașcu și pentru încurajări, toate cele bune d-le Miclăuș!

 =  erata...
Prundoiu Dan
[13.May.12 12:31]
la prima replică, V4:

"Dar iată, te-ai mai depășit o dată!"




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !