| = . | nica mădălina [06.May.12 14:33] |
| ma straduiesc sa mi inchipui gratia unui motiv si nu reusesc. daca o anumita forma, un anumit tip de gratie se dorea sugerat, motivul nu cred ca este reper de individualizare. cel putin nu pentru mine, ca si cititor (admit ca o avea vreun sens strict pentru scriitor). iar asta din cauza generalitatii si caracterului sau sec in context (al cuvantului motiv, adica). astfel incat se putea spune cu gratia unui y sau a unui efect si era acelasi lucru. si atunci, ca sa aiba un rost in context, ce fel de motiv? intreb pentru a ma lamuri despre necesitatea precizarii constand in cu gratia unui motiv. nu aduce nimic, cu alte cuvinte. cu gratie ar fi fost de preferat, deci, din perspectiva mea, cititor. in strofa doi, catre final, se ntampla o incalcire de expresii nici ea prea fericita, chiar daca expresiile poarta in ele ceva sens. strofa trei e in regula, abia in ea se ntampla in sfarsit o naturalete specifica celui ce doreste sa i vorbeasca iubitei (naturalete existenta si n primele versuri, dar pierduta pe parcurs). | |
| = ... | Daniel Dăian [06.May.12 16:28] |
| sunt complet de acord cu acestă căutare a motivului...însă el transpiră chiar din prima strofă...chiar îmi este ciudă că l-am elucidat de unul singur. Pe de altă parte expresiile încâlcite sunt doar răstunări peste cap ale unui simț simțit de măsură aruncată pe o parte a primei mele înțelegeri pentru iubita mea iubita lor iubita iubitelor...eu scriu iubitei mele până la ultima strofă...și o caut încă...caut Mulțam fain de strecurare în aproape sufletul meu | |
| = Răni mai mari decât trupul în care au fost săpate... | Neagu Romeo [07.May.12 11:32] |
| Nu ma pot abtine sa nu las si eu un semn firav, atunci cand intalnesc un text puternic. Eu vad altceva in poezia ta. Ma uit cu lupa ca la un tablou. Si probabil ca nici nu ti-ai dorit sa fii perceput chiar asa, dar pana la urma asta este rostul poeziei, sa lase in urma o suma de perceptii de la mai multi indivizi. Asuma-ti vina deci... "până nu mai știu nici eu unde mi-am lăsat trupul cel nou" - mie-mi sugereaza o crisalida, tocmai urmeaza sa iasa din ea un fluture sau un gandac chiar, infestat, nebun de-a binelea de la vocea care-l bantuie. Asta in cazul in care te vei regasi...in limbaj poetic vorbind. "cu brațele pline de simplitate îți caut piciorul" - eu mi te inchipui aici cu bratele intinse dupa piciorul dezvelit al iubitei in cel mai tandru gest...ea bineinteles continua sa mearga imberb, nedeslusita in intregime, prin sufletul tau damnat...ca fericit nu e. Banuiesc ca de piciorul ala ai atarnat un "te iubesc", doua cuvinte, asa cum ne spui pe la inceput...precum o bratara, o tinichea numai buna de atarnat de vreun picior de iubita...numai tu il poti face sa "schiopateze cu gratia unui motiv"...si care-ti cam este ascuns privirii...deh, "neascultator"! Fii bun insa si ne explica ce este aici cu strofa doi, ca nu se mai leaga cu contextul...eu nu am mai reusit sa fac conexiuni... Ce treaba are "glasul suflecat in sange", cu mama careia ii arunci la picioare toate vechile sentimente negative, si poate nemeritate de biata mama, e de prisos citatul,... Ce legatura are strofa doi cu iubita? Sper sa nu te supere comentul meu, fac aceasta cu un deosebit respect si nu mi-am propus o polemica. | |
| = . | Alina Mihai [16.May.12 13:46] |
| Asta cu șchiopătatul, chiar dacă nu are nicio legătură cu poezia lui Nichita, nu-mi place tocmai fiindcă mă trimite, totuși, la Nichita. Cât despre "grația unui motiv" - nu-mi pot lămuri defel metafora motivului grațios! Strofa a doua e, din punct de vedere al logicii (a logicii mele,evident, a logicii metaforelor, așa cum ajung ele la mine!) complet ciudată. Un dar se transformă în alt dar dacă decizi să culegi glasurile ... - cum (să culegi)? - să le culegi până în tremurul indescriptibil. Gândesc că la "cum" nu poți răspunde cu "până la" nici măcar în logica absurdului...Și asta fiindcă deja metaforele-s ermetice! Nu poți arunca-n aer și sen și formă, simultan, fără să pierzi. Clar nu-mi plac brațele pline de simplitate. De-aia, că simplitatea e o însușire. Iar tu brațele pline de calitatea unor lucruri pe care ... nu le ai în brațe. ciudat! Lipsa logicii, în capul meu, trebuie să aibă și ea o logică, trebuie să fie o progresie pe undeva, niște legături între lucruri. Că, uite, pornim să căutăm un picior și ne dăm seama că am pierdut, hodoronc-tronc, un trup nou. "picior" ar trebui să fie o metaforă pentru ceva ... nu aflu pentru ce. se amestecă acolo gasuri suflecate, mama poetului apare și ea, ca să dispară imediat...apoi chipurile, ferestrele încruntate...prea multe fleșuri! și trupul ăla nou ar trebui să se lege cumva de ce ar trebui să însemne acel picior. Dar cum să-l legi, dacă-l pierdem și pe-acela? | |
| = erată | Alina Mihai [16.May.12 13:49] |
| "și fond și formă" (în loc de brambureala din text) | |
| = din niciun punct de vedere | Daniel Dăian [16.May.12 20:06] |
| sa o luăm ilogic stimată domnișoară doamnă de ce cautăm logicul în brațe? le doriți pline cu degete cu pălmi cu mai ce...și mai scutiți vă rog bietul meu timpan de nichitisemele cerului și pământului...acum oricine șchioapătă altfel e al dracului de nichitian? un braț plin de simplitate este și va rămâne mereu al pruncului domniță....cât de logic trebuie să fiu oare...pentru că dacă ofer mură în gură unde mai este poetic în acest context de cuvinte?! iar piciorul și mama ce poartă la rândul ei picioare este un complex corespondat unei imagini existentialiste a născutului nenăscut. Dar vă promit că îi voi încărca brațele cu o sumă de pietre care de care mai pătrate pentru o bună păstrare a firului absolut logic al cititorului.... Reverențele mele de la început de la neînceput cu un capăt aproape gol de somn. | |