| = pustiul și numele lui | bedau simona [24.Apr.12 23:03] |
| Adriana,abia am indraznit sa bat la usa acestui poem. "cu ce haine se-mbracă o dragoste făcută pământ", un vers de zile mari. | |
| = re. Simona Berau :) | Adriana Lisandru [24.Apr.12 23:41] |
| iată că titlul comentariului tău este un posibil răspuns întrebării din titlul poemului meu: ”cu ce haine se-mbracă o dragoste făcută pământ? cu pustiul și numele lui." mulțumesc! | |
| = tu! | Adrian Firica [25.Apr.12 10:01] |
| mi-e sete-n oglindă chipul meu tace umbra lovește pereți ecou pe aproape să toarne credință în pumni pulberi așchii hrana rece a clipei pustiul numele lui se miră că nu-i nimeni să-i deschidă a câta moarte-i asta? pipăind șuvițele luminii va dura amețeala jilavă haine-mbracă o dragoste făcută pământ de unde-și culege sămânța înfășurat la pieptul amintirii ca un ștergar decolorat și rupt primăvara scâncește la ușă golul ce mă soarbe ca pe ultima picătură de sânge? ... un soi de poem pervers. uman altminteri. autoarea ne dă pe mâna câinilor ei maidanezi mai numeroși decât degetele însumate ale mâinilor și picioarelor unui om normal. bate și ți se va deschide, cam asta mi se pare a fi morala fabulei. | |
| = interesante permutări... | Adriana Lisandru [25.Apr.12 16:44] |
| o dovadă în plus (dacă mai era nevoie de una) că, fără îndoială, cuvântul este o ființă vie, cu plusul ei propriu. mi-au plăcut mult acestea două „pustiul numele lui se miră că nu-i nimeni să-i deschidă” și ”ca un ștergar decolorat și rupt primăvara scâncește la ușă golul ce mă soarbe ca pe ultima picătură de sânge” mulțumesc, Adrian. | |