Comentariile membrilor:

= nu
radu stefanescu
[24.Mar.12 21:07]
știu cum trec năzbîtiile de genul ăsta de atelier, probabil nu mai are nimeni timp să le citească.

"se pune pe mâncat cu polonicul meniu de coprofag" combinația ideală între inept, stîngaci și vulgar, e de top.

= .
Alexandru Gheție
[25.Mar.12 16:14]
m-a atras titlul...
apoi am citit o primă strofă ok.
după care am dat de ”se sparge în figuri”, ”impresionistă de circ internațional”, ”căpușor”, ”se pune pe mâncat cu polonicul/ meniu de coprofag”, ”rațiune verticală”, etc...
toate astea fac textul greoi, se simte o forțare aici, plus că nu aduc niciun plus. poate fi simplificat textul. aș păstra ceva din primul grupaj și aș re-scrie. unele alăturări nu-s rele. dar trebuie să fie și firesc totul. cel puțin o părere :)

= radualex
Alina Mihai
[26.Mar.12 08:59]
eu nu-s de acord cu cei de mai sus!
strofa întâi e ratată din princina concordanței defectuoase, perfect compus cu prezent. ideea (ironia) din ultimul vers e secătuită de exprimarea ei în limbaj colocvial.
mai jos, acesta (limbajul!) se degradează, din păcate, nu se simplifică. devine expresia unei pițipoance ușor mai stilate, exact ca aia care transmite pe blog mesaje prin care urează "moarte dușmancelor inferioare". Amintesc doar "se sparge în figuri" și "se pune pe mâncat".
Ezitările de natură semnatică sunt, din păcate, mai dese: "se gugură cu o malformație", "rațiune verticală", "impresionistă de circ internațional", "căpușor plin de incertitudine", "hămestită de cald".
Toate cele de mai sus, foarte multe, sunt motive pentru care consider că ce-mi place la poezia asta (fiindcă sunt câteva lucruri care îmi plac) ar putea fi niște bizare alăturări circumstanțiale din care transpare ceva datorită aglomerării. dacă spui foarte multe, există clar posibilitatea ca ceva să fie logic ci așa, din pur accident.
Le voi numi, totuși: subtila transgresiune groapă-vis, grija pentru cometizarea exteriorului în pofida sufletului și-a minții, sentimentul alienării care transpare totuși din tot textul, ca un abur.

Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !

= nu	radu stefanescu [24.Mar.12 21:07]
știu cum trec năzbîtiile de genul ăsta de atelier, probabil nu mai are nimeni timp să le citească. "se pune pe mâncat cu polonicul meniu de coprofag" combinația ideală între inept, stîngaci și vulgar, e de top.

= .	Alexandru Gheție [25.Mar.12 16:14]
m-a atras titlul... apoi am citit o primă strofă ok. după care am dat de ”se sparge în figuri”, ”impresionistă de circ internațional”, ”căpușor”, ”se pune pe mâncat cu polonicul/ meniu de coprofag”, ”rațiune verticală”, etc... toate astea fac textul greoi, se simte o forțare aici, plus că nu aduc niciun plus. poate fi simplificat textul. aș păstra ceva din primul grupaj și aș re-scrie. unele alăturări nu-s rele. dar trebuie să fie și firesc totul. cel puțin o părere :)

= radualex	Alina Mihai [26.Mar.12 08:59]
eu nu-s de acord cu cei de mai sus! strofa întâi e ratată din princina concordanței defectuoase, perfect compus cu prezent. ideea (ironia) din ultimul vers e secătuită de exprimarea ei în limbaj colocvial. mai jos, acesta (limbajul!) se degradează, din păcate, nu se simplifică. devine expresia unei pițipoance ușor mai stilate, exact ca aia care transmite pe blog mesaje prin care urează "moarte dușmancelor inferioare". Amintesc doar "se sparge în figuri" și "se pune pe mâncat". Ezitările de natură semnatică sunt, din păcate, mai dese: "se gugură cu o malformație", "rațiune verticală", "impresionistă de circ internațional", "căpușor plin de incertitudine", "hămestită de cald". Toate cele de mai sus, foarte multe, sunt motive pentru care consider că ce-mi place la poezia asta (fiindcă sunt câteva lucruri care îmi plac) ar putea fi niște bizare alăturări circumstanțiale din care transpare ceva datorită aglomerării. dacă spui foarte multe, există clar posibilitatea ca ceva să fie logic ci așa, din pur accident. Le voi numi, totuși: subtila transgresiune groapă-vis, grija pentru cometizarea exteriorului în pofida sufletului și-a minții, sentimentul alienării care transpare totuși din tot textul, ca un abur.