Comentariile membrilor:

 =  există minereu. aveți nevoie de flacără
Vasile Munteanu
[10.Dec.18 14:27]

azi v-am citit întâia oară (acest text și câteva în urmă); impresia pe care mi-au produs-o textele dv este una pozitivă în ansamblu; aveți idee care vă călăuzește în ceea ce scrieți (faptul că uneori vă repetați poate avea o dublă semnificație, de aceea nu am să insist asupra acestui aspect), aveți verb (mi-aș permite să-l numesc "metroverb", un feminin adus la zi, în pantaloni, tuns băiețește și permanent cu o (auto)ironie în colțul gurii (subliniez că aceasta a fost o personalizare a "verbului", nu o portretizare a autoarei).

dar,

din motivele sus-menționate discursul este excesiv rațional, spoliat de natura sa specifică și, mai grav, de starea poetică; deși rațional, suferă de fracturi; de succesiuni incoerente; melanjul trimiterilor, deși unul semnificativ probabil autoarei, generează blocaje la nivelul cursivității și al reprezentărilor semnificative ale receptorului; pentru că aceste observații sunt mai clare însoțite de exemple, să luăm textul de față.


amestecați (intenționat, desigur) perioade istorice pe care lejeritatea evocării (cu ajutorul căreia ați ales să vă expuneți de această dată viziunea poetică) nu le poate susține; apoi, deși preambulul amintește de clasicul "follow the yellow brick road", o tuliți iepurește (cu tot cu blana iepurilor transformați în căciuli cel puțin la fel de magic precum în Țara Minunilor) dintr-un refugiu de tramvai, în care nu este clar ce căutați (îl priviți trecând), într-o scară de bloc, în care găsiți de cuviință să ne povestiți despre "mucii copiilor", așa cum sunt ei ținuți minte de Laura-Dorothy-Alice, care, plasată undeva între Kansas și Siberia, așteaptă ceva ce nu mai sosește; mai exact, nu pe Moș Crăciun, ci pe defunctul Moș Gerilă, care, după cum se știe, nici măcar n-a existat; și care, chiar dacă ar fi existat, oricum nu ar fi ajuns purtat de... un "iepuraș" (diminutivare care sugerează cu delicatețe neputința), pentru că... materialismul-stiințific de tip sovietic nu poate jutifica o astfel de expediție magică (parcă ar mai crede cineva că americanii au ajuns pe Lună...).


am să (vă) mai citesc.

 =  pe urmele lui vasile matinal
Anca Roshu
[06.Feb.12 04:45]
aterizai si eu in tetxul asta, care place. imi place.
e o poezie bine tinuta in frau. in acelasi frau cu care se tine calutul numit Laura, diii si plin de scaieti in coada.
mie mi se pare foarte consecvent cu el insusi acest text, adica si caciulile de iepure dar si defunctul mos gerila care n-a existat (asta da dilema filozofica; port o discutie similara cu niste colegi de vreo saptamana, si-anume daca lupul din scufita rosie va fi acuzat de crima, avand in vedere ca le-a mancat pe bunicuta, scufita, care, deci, au fost moarte, sau doar tentativa de crima, pentru ca ele sunt vii la finalul povestii; adica daca ai omorat pe cineva care a inviat intre timp, e crima sau doar tentativa; din aceasta dilema - de incadrare a faptei in meandrele dreptului penal romanesc - nu putem iesi; am zis! "D), cu tot cu tramvai si cararea galbena care trece prin siberia, inclusiv titlul textului noastalgie de iarna, toate m-au dus pe mine cu gandul la comunisti, asa cum se zice clar si in ultimul vers.
adica da, de la rusi vine ploaia, si de la ei venira si caciulile de iepure, si defunctul mos, si oamenii cenusii, pana si mucii copiiilor inghetati is tot de acolo... :D
faina poezie, laura! :)

 =  memorie involuntară
Laura Danaila
[06.Feb.12 08:57]
Am descris un moment mereu viu în mintea și sufletul meu, cel al copilăriei, petrecute, uneori, fără voia mea pe la bunicii pierduți într-un oraș în construcție. Gustul amar al realului încă mai există, dar în egală măsură și lumina poveștilor. Vasile sunt încântată de trecere și analiză. Anca, sunt încântată că ți-a plăcut. Vă mai aștept!




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !


Warning: Unknown: write failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/www/dynamic/-agonia.v3-2/www/tmp) in Unknown on line 0