| = jet li în peru (singularul de la peri) | Vasile Munteanu [28.Jan.12 09:48] |
îi tot dai înainte cu șabloane, dar de când te știu plimbi haita aia de parcă ai fi "băiatul care plimbă câinii" (vedetelor din Lima, câte-or fi); mă rog, înțeleg că i-ai plimba prin... Peru? dar în Siberia sau în Alaska de ce nu i-ai plimba dumneata priponiți de-o sanie? unde masculul alpha din dumneata să împuieze o inuită având consimțământul soțului, care, sub pretextul ospitalității, se bucură de două ori: o dată, pentru că, dacă ai sămânța la tine, se alege cu urmași, iar, pe de altă parte, nici nu trebuie să se scuze că nu găsește nimic trebuincios de scos afară la -30 de grade și, deseori, mult mai puțin; așa că, dacă de tequila te arde pe dumneata (pe gât, desigur),nu e nevoie să ajungi în Peru, au și la barul din colț; sau încă n-ai dezăpezit ăștia în Bragadiru și vrei s-o iei cu atelajul pe la suprafață? într-un cuvânt: bombastic. | |
| = Într-adins, ca să se mire... | marian vasile [28.Jan.12 10:10] |
Ce mă enervează foarte mult la tine e că folosești unele cuvinte absolut aiurea (o, nu este vb de nicio licențiere – poetică sau filozofică, aici). „Sablon” e unul dintre ele. Știi prea bine ce este șablonul, nu zic eu aici. Îți zic numai că încurci „șablonul” cu „obsesia”. Nu trebuia să fac asta – adică să dau vreo anume socoteală – dar este VORBA DE O OBSESIE: câinele, plecarea, aglutinarea. Falret pornind de la latinescul „obsidere” – „a asedia” a arătat că există anumite idei patologice care asediază conștiința (era să zic: „boule!”). Despre asta e vorba, nu despre „șablon”. Este vorba despre o anumită patologie poetică a voinței (poți să-i zici „ipocrizie”), deoarece bolnavul/poetul nu pot avea puterea de a se elibera. Și, dacă vrei, pentru a te zgârâia pe față, „zwang”-ul nemțesc corespunde obsesiei ca „reprezentare obsedantă”. Unde dracu e șablonu' aici?? PS Reprezentarea obsedantă este foarte rezistentă la terapie. Poate tequila... | |
| = mă, marțian lee | Vasile Munteanu [28.Jan.12 10:34] |
bine, mă, atunci ai dreptate; ai tăi sunt mai câini decât ai lui Nichita, de exemplu; sau ai lui Lorca (exemplu dat așa, de dragul "externalizării"); noroc că te-ai născut, rămânea literatura română fără obsesii care să asedieze conștiința; cum ai zis, obsidere? mai bine scriai... abstinere; nu te-ar mai fi apucat sicrisul (era să zic Sicriul) despre câini cu ugere, care dau noroc într-o cortină; ca pe un posedat, nu obsedat; posedat... de propria neputință, nu triumfa nici măcar la gândul acesta; câine ziceai că ești? hai, marș în Peru. | |
| = puterea recunoașterii | Vasile Munteanu [29.Jan.12 10:51] |
dere, m-am tot gândit dacă, măcar dintr-un anume punct de vedere, nu ai dreptate; nu puteam să trec cu vederea obsesia ta din ultimul timp pentru dublu, precum nici manifestarea constantă a unei naturi hipocritice; ceea ce mi-a amintit că în urmă cu mai mulți ani am citit o carte în care se justifică deplin (cred eu) motivația unei astfel de scriei; din fericire, cartea respectivă o mai am în casă, așa că ți-am transcris fragmentul cu pricina; sper să citești până la capăt: „Căutând un exemplu pentru a ilustra cele spuse, îmi vine în minte amintirea deosebit de vie a unei paciente cu o nevroză isterică nu foarte gravă, derivând în principal – conform unei expresii folosite încă de la începutul secolului – dintr-un complex patern. Prin aceasta se încearcă circumscrierea existenței unei relații speciale cu personajul patern ce obstrucționa evoluția psihică a pacientei. Legătura cu tatăl era una foarte bună și fusese în primul rând una de natură afectivă. Într-un asemenea caz are loc deseori o dezvoltare a funcției intelectuale, care mai apoi devine din această cauză puntea de legătură cu lumea. Pacienta a devenit, în consecință, studentă la filozofie. Vigurosul ei apetit de cunoaștere a devenit motivul care urma să o desprindă de atașamentul afectiv față de tată. Această operație are sorți de izbândă în cazul în care emoția devine la rândul ei manifestă pe o nouă treaptă creată de către intelect, producând, de exemplu, o relație afectivă, echivalentă celei anterioare, față de un bărbat potrivit. Tranziția a eșuat însă în cazul nostru, deoarece afectul a rămas blocat, șovăind între tată și un bărbat nu tocmai potrivit. Evoluția naturală a vieții a fost astfel stopată, ceea ce a dus la survenirea acelei stări de dezacord interior, atât de caracteristică nevrozelor. Așa-numitul om normal va putea să se descătușeze printr-un act volitiv energetic din înlănțuirea emoțională față de una din părți, sau – și acest lucru se întâmplă de regulă – poate să gliseze în mod inconștient pe panta alunecoasă a instinctului (ce poate avea variate cauze) pentru că această tranziție inconștientă facilă să fie împiedicată. Evoluția psihică va rămâne atunci blocată în conflict, iar stagnarea vitală care rezultă de aici este identică cu apariția nevrozei, căci în urma stagnării energia psihică se revarsă în toate direcțiile (np – ajungând chiar și în Peru!) – uneori aparent lipsit de sens. Astfel apar, de exemplu, inervații excesive ale sistemului nervos simpatic, provocând afecțiuni stomacale și intestinale pe bază nervoasă, hiperexcitații ale nervului vag (afectând astfel inima), sau supraevaluarea unor fantasme sau reminiscențe irelevante în sine, care ajung să obsedeze conștiința (țânțarul devine armăsar! etc)” (C.G. Jung – „Personalitate și transfer”, Ed. Teora, 1996, pag. 12-13) să nu zici că nu mă gândesc la tine, la dublul tău, chiar și la aspectul feminin al manifestării sale :D | |