= tacera care-o luase inainte | Ioan-Mircea Popovici [10.Jan.12 15:41] |
"timpul își cerne ninsorile rând pe rând, uneori găsești șerpi, îi așezi pe umăr, aștepți să se-nalțe și să-ți susure ei în ce parte e capătul" apoi tacera care-o luase inainte dar nu acum | |
= Ioan Mircea | Adriana Lisandru [10.Jan.12 18:07] |
„dar nu acum” pentru că se apropie sărbătorirea lui Eminescu, o să spun că nu acum, ci „pe când totul era lipsă de...” mulțumesc de gând. | |
= Important e să fii deschis | George Pașa [11.Jan.12 11:01] |
Mi-a plăcut textul acesta. O poezie meditativă, despre înțelesurile care ne scapă, despre trădarea cuvintelor, apropiere și depărtare de așteptări. Poate prea mult e tratată această temă a căutării în ceea ce scrii în ultimul timp. Este aici un text de un cinism drăgăstos, dacă mi se permite acest paradox. | |
= automanierism? | Adriana Lisandru [11.Jan.12 11:22] |
„Poate prea mult e tratată această temă a căutării în ceea ce scrii în ultimul timp.” să-nțeleg că mă paște automanierismul, Pașa? :) sau, mai rău!, autopastișa? nu te lua după „drăgălășenia” zâmbetului meu - întrebatea-i pusă la modul serios... | |
= taceri si flori | slavu diana [11.Jan.12 14:04] |
titlu rafinat, interesant poemul care incepe neasteptat si se termina cand nu te astepti... multa tacere, plecari si singuratate, iar sfarsitul foarte sugestiv despre valoarea cuvintelor:"lăsate libere, cuvintele te-ar vinde de viu la întâiul târg al surzilor." putin masochism, ne place durerea? Dianette | |
= nu, Diana | Adriana Lisandru [11.Jan.12 17:45] |
nu ne place durerea... :) învățăm doar cum să ne-o supunem. primul pas e să o înțelegi. mulțumesc frumos pentru popas și ceea ce-ai spus despre. | |