| = cum între 28 și 29 este iarnă. în alt an. la fel de important: și în alt om | Vasile Munteanu [28.Dec.11 20:58] |
"Dar de data asta nu lua boabele una cîte una, ci din două în două, ținîndu-și aproape răsuflarea, căci tînjea cu înfrigurare să ajungă la ultima." propensiunea aceasta a eludării (manifestată de către tine) transformă ilegitim o explicitare în acuzare; în definitiv, acesta este rezultatul inerent al "selectivului"; pentru că (dacă ești sincer - ceea ce ți se întâmplă rar -, ai să recunoști) a vorbi despre dragoste prin gura demonului este una, alta este a vorbi despre demon cu gura unui îndrăgostit; cum ar putea fi altfel pentru un spirit a cărui dramă supremă este că nu trăiește nici o dramă? până la ipocrizie mai este un pas: acela al convingerii celorlalți că lucrurile ar sta invers; în definitiv, cu imaginație (degradantă sau nu, e mai puțin important) lucrurile poate chiar ajung să stea astfel: invers. probabil că este și motivul pentru care triumfă imitația; căutând pe net citatul din Marques (asta e, am capul plin de citate, dar acesta nu se numără printre ele), am dat de un blog unde "ideea" de mai sus, inclusiv dpdv grafic e infinit mai reușită decât la tine: http://hermeneuticasibazar.blogspot.com/2009/07/del-amor-y-otros-demonios.html | |
| = . | Leonard Ancuta [28.Dec.11 21:06] |
| ala e sarutul lui klimt, nu cred ca se potriveste mai bine, tinand cont de cum incheie martianul. | |
| = R, | marian vasile [28.Dec.11 22:01] |
| VM, mai bine taceai. nu de alta dar, mai ieri imi spuneai sa ma duc la carciuma, sa nu ma fac de ras pe aici. cred ca ti se potriveste intocmai (si) tie. BT-ule, vb. | |
| = unde dreptate e, nimic nu e | Vasile Munteanu [10.Dec.18 14:27] |
"- Să trăiești, Țugurlane! (...) Uite mai dăm și noi din coadă până vine secerea; că după ce vine..." "- Ce mândrețe de om mai e și Vasile ăsta al lui Tăbârgel! (...) Cică își bate muierea în curte să-l vază toată lumea, iar aia străgă în gura mare: - Aoleo, fire-al dracului, p-aici n-ai dat!" | |
| = VM (2), | marian vasile [29.Dec.11 07:12] |
| (M-)am gândit toată noaptea la citatele pe care (mi) le-ai ex-pus, am facut la tutun... Fiind vorba despre o poezie “erotică”, în sens Sade, nu am putut să ies din dilema (falsă dilemă?): sau e vorba despre o “espositio” (primul sens al cuvântului e “expulzarea unui făt”, iar apoi "abandon" – totul prin violență) – de unde citatul 2 al tău, sau e vorba de o încercare de definire, explicare a ceva care nu poate fi văzut și cunoscut, a ceva ce nu e încă?? PS De acord cu ipocrizismul; fatal, dar asta ne caracterizează pe toți; și cât am fugit de curent-e să nu ne prindă, să ne curgă ochii și să nu crape buzele, tot n-am scăpat; de bine sau de rău am asistat în acești ani la nașterea ipocrizismului (Pictorul era atletul prim, apoi noi l-am închegat în/din alergare – nu pe Pictoru, ci acest mod de a fi). De aceea închei prin: “trei poeți care niciodată nu s-au răsucit într-unul prin care nu s-a văzut nimic de care nu s-a auzit nimic și pe care nu i-a văzut nimeni” | |
| = "Păi, dumneata știi ce căutare au ăștia?" | Vasile Munteanu [29.Dec.11 07:56] |
"Mă gândesc să mă extind!" în afara celor deja evidențiate (să nu exagerez, mai mult sugerate), mi-a mai plăcut că niciodată nu ai primit acest concept, ipocrizie/ipocrizism, în accepțiunea sa etimologică (probabil psihologia nu ți-a permis...); să spunem că în majoritatea cazurilor am înțeles prin aceasta acțiunea, trecerea de la ceva neesențial, considerat sub natura sa cantitativă, la ceva structural, calitativ. așa că, marchize Sadea, nu mai vedea tu crime acolo unde Cain acționează în virtutea unui bine... mai înalt; că, de exemplu, în cazul în care Creatorul Oamenilor, în loc să se certe cu Creatorul de Cuțite, ar fi băut un păhărel, alta ar fi fost istoria umanității (și a cuțitelor, desigur); unde mai pui că frumusețe de locaș de cult (și observă te rog că această ipocrizie se manifestă chiar și între "cult" și "cultură") ar fi rămas nepictată cu "scena dreptei judecăți" (parcă o stângă/strâmbă judecată nu ar fi o judecată...) sau chiar fără clienți. la final, nu te îngrijora din mai nimic, ce, de ciobanii din Miorița s-a auzit altceva sau i-a văzut cineva? | |
| = imi pare | adrian pop [29.Dec.11 13:51] |
| ca citatele care deschis si inchid, in acelasi timp, poezia puteau lipsi este in regula sa indici momentul sau intimplarea care a inspirat sau sa oferi o posibila legatura dar si mai bine-i ca un text sa nu se sprijine decit pe el insusi [evident asta-i o utopie, dar de ce sa nu o avem in vedere?]; din punctul meu de vedere poezia asta rezista prin ea insasi si iti zic si de ce fac o paranteza inainte, consider genul asta de scriitura o incercare de resuscitare a genului liric profund, centrat pe ideea-intimplare nu pe cuvintul-imagine; imi pare seducator si riscant in acelasi timp de ce am zis ca rezista poezia - pentru ca vorbeste cu sinceritate despre amaraciunea intimplarilor, in special a aceleia de-a exista si-aici e si riscul de care vorbeam - zeama minciunii [sau a amagirilor] comune a alterat una dintre functiile poeziei, in special, a artei in general; aceasta nu mai trebuie sa arate omul asa cum, in esenta, este, trebuie sa-l transforme grotesc intr-un expedient al superficialitatii stupide si al confortului iluzoriu lirica moderna asta pare ca face, pune zahar intr-o cafea prea dulce, oricum si ca orice anomalie, tinde sa cuprinda tot, respinge tot ce nu se incadreaza-n strimtu-i tipar cam de asta imi place poezia asta, ca nu-i nimic din tot ce ziceam mai sus ca, din pacate, este prea mult si inutil | |
| = AP, | marian vasile [29.Dec.11 14:17] |
| În primul rând mersi pentru semnul pertinent pe care l-ai lăsat. În al doilea rând, mărturisesc că (m-)am gândit de mai multe ori la utilitatea (a se citi strict dpdv economic – utilitate marginală) citatelor respective. Prin urmare am oscilat între a le im-pune sau nu. Am ales să rămână din două motive: Primo, grație unui crez că valoarea nu se poate fundamenta decât, cum bine spui și tu, pe vigoarea răbdării și pe celebrarea împreună cu Celălalt (Heidegger, Borgmann). Ori, în ordinea aceasta de idei mi s-au părut remarcabile cele două fragmente. Sintetizează un înteg crez modern, dar mai ales postmodern. Secundo, tot grație crezului că anumite stări: așteptarea-unui-ceva-necunoscut-încă (vezi “Deșertul tătarilor”), iubirea (cu tot arsenalul pe care îl presupune – erotism, dragoste, cruzime, ipocrizie, participare), moartea ș.a – contrar a ceea ce se crede că am trăi într-o “turație a învechirii”, sunt prezente constant în natura umană, inalienabil, fatal. Prin urmare am considerat oportun ca ele să rămână, întrucât sintetizează exemplar o întreagă filozofie existențialistă, hiperrealistă. PS Mă bucură faptul că ți se pare că poezia poate rezista și fără ele, ceea ce e de bine, zic Onor Dvs, M.A | |