| = bățul meu de chibrit - un guliver | Alexandru Gheție [03.Jan.12 13:33] |
| când nu mai există simț pentru rece ori cald, pentru aproape/ departe, firește, nici chibritul, nici lupa nu mai au niciun rost... cred că sunt cam multe virgule aici, ottilia. cu punctele nu am nimic, ele sunt mai puternice, te opresc, te blochează, cumva. dar virgulele... hmmm sunt aici o serie de imagini care... contează :). deci da, la mulți ani! | |
| = Alex, | Ottilia Ardeleanu [03.Jan.12 15:31] |
| despre virgule, cred că am fost ceva mai darnică, în prima parte a textului. voi revedea... mă bucură trecerea ta pe aici. mulțumesc. La mulți ani, cu dilara, cu ile și...! Ottilia Ardeleanu | |
| + ... | Rodica Vasilescu [09.Oct.12 17:25] |
| scrii un pic cam dubios uneori, in sensul ca pari foarte nesigura pe tine. iar uneori teribil de feminist. dar alteori ai genul acesta de texte care transmit o senzatie complet opusa. am impresia ca ai un pic o obsesie cu ideea de 'oameni' in tine, am mai vazut intr-un text de-al tau chestia asta - lucru care nu-i neaparat nasol. comparatia batului de chibrit cu guliver m-a facut sa zambesc si de asemenea sa-mi imaginez scena, ceea ce este un lucru bun. de la jumate incolo poemul tau sufera un fel de transformare, adica iti lasa senzatia de tren imens cu multe vagoane care prinde viteza si se infige si mai tare in aer. devii foarte exacta, examinezi anumite detalii foarte detasat si plastic iar atmosfera e foarte vie. finalul imi place foarte foarte mult cu exceptia cuvantului virgin in privinta caruia instinctul imi spune c-ar fi bine sa dispara. textul nu e unul perfect, ci perfectibil, poti renunta pe alocuri la anumite formulari si sa retrangi, de ex. "in timpul asta" poate fi sters, se subintelege. la fel e si in cazul "asa ca nu pot sa le ard si pe ele" car iar se cam subintelege din context. | |
| = dacă | Ottilia Ardeleanu [13.Jan.12 17:54] |
| textul acesta a ajuns sub forma unei stele pe bolta pasiunii de a scrie, lucirea ei îmi va fi cu siguranță benefică. iar pentru aceasta, un mare mulțumesc, Claudiu. vreau să cred că celor privind din afară, dintr-o poziție arbitrară, oamenii mei nu (li se) par/ devin/ semnifică obsesie pentru mine ci doar dorința/ plăcerea unei comunicări eficiente, dinspre și înspre. oricare ar fi legăturile, consecințele se resimt interior. și cred că se poate vorbi la modul general despre aceste conexiuni, interacțiuni etc. umane. și fiindcă poezia este o stare, înainte de toate, căreia încerc(ăm) să îi atribui(m) forță creatoare - atât cât a(ve)m (fiecare dintre noi) - este normal să fiu/fim uneori așa, alteori altfel... relativ la acest text, am scos doar o parte - cf. cu prima ta sugestie, de după cea despre final. restul l-am păstrat. de asemenea, și ultimul cuvânt rămâne pe loc dat fiind semnificația lui în context. onorată, Ottilia Ardeleanu | |