| = Total de acord... | Gârda Petru Ioan [24.Nov.11 20:57] |
| ...cu o completare. Îmi amintesc de bancul acela cu doi copii care se băteau și când au fost întrebați de ce o fac, unul dintre ei a răspuns: "doamna învățătoare, m-a înjurat de mamă, n-am zis nimic, dar când s-a legat de Beatles, n-am mai putut răbda!". Cam așa e și în cazul nostru. N-am înțeles niciodată de ce politicienii pot provoca sentimente atât de profunde de un fel sau de celălalt. Poate pentru că eu sunt făcut din genul acela de mămăligă care nu explodează... | |
| = Degradarea umorului | Eugen Sfichi [24.Nov.11 23:21] |
| Dane, ceea ce faci e puțin nedrept față de noi Tu vii cu un text postat iar nouă ne rămâne să ne îngrămădim la comentarii, în timp ce tu devii referința. Prietenii te consideră diplomat și nu te dezminți. Îți voi demonta dilomația pe care o folosești aici. Încerci să-i atragi de partea ta, sau să-i neutralitezi, întâi pe Sorin Olariu și vorbești despre cei care au emigrat, apoi pe Laurențiu Ghiță și citezi din epigramele lui. Aduce a trișare. Aici nu era vorba de cei care își caută norocul pe alte meleaguri și îi urez lui Sorin Olariu să aibă parte de cât mai mult noroc. Și nici epigramele lui Laurențiu Ghiță nu au stârnit discuțiile purtate până la tine. Îți spun de pe acum că mă raliez pozițiilor și intervențiilor avute de Laurențiu Ghiță și Sorin Olariu și consider corect punctul de vedere al Eugeniei Reiter Eu nu marginalizez ca tine “neumoriștii”, pentru că tocmai ei fac diferențierea între eventuala valoare a umoriștilor. Fenomenul Săpânța e explicat prin faptul că acolo s-au păstrat un nucleu dacic și atudini ancestrale. E cunoscut că dacii nu se temeau de moarte, ba chiar o întâmpinau cu bucurie. Ne-am mai schimbat, au trecut două mii de ani, dar studiind primul război mondial, vei vedea cum flăcăii noștri sfidau moartea glumind. Așa ne-am întregit țara. Epitaful umoristic e o specie a epigramei, dar epigrama nu e o specie a epitafului. Epigrama are un areal mai larg de răspândire decât spațiul românesc, e și în cel francez și culmea, apare ca un joc de societate și la americani. Am văzut chiar un film depre elita lor din justiție, în care personajele plăsmuiau catrene umoristice. E drept că ei nu au festivaluri. Dacă tot am vorbit despre daci, istoricii consideră că noi le-am păstrat o cutumă: respectul față de bătrâni. Oricâte lucruri rele sau bune am putea spune despre parlament, în prima ședință de constituire de după alegeri ambele camere sunt conduse de către cel mai în vârstă reprezentant. Respectul față de bătrâni este un semn al civilizației noastre vechi. Să nu-l degradăm. Noi, ca societate, votăm o dată la câțiva ani. Și înainte de vot și după, trebuie să rămânem o comunitate închegată. Eu am prieteni din toate partidele, unii din nucleele dure ale acestora. Mulți, ca mine, nu aparținem niciunui partid. Ne mai ironizăm, dar nu ne jignim. Iar cei care sunt apolitici pot să-i ironizeze pe toți, sau tot la fel de bine pot să-i laude. Liderii tuturor partidelor se luptă pentru putere, dar asta nu înseamnă că societatea românească trebuie să fie într-o permanentă luptă de gherilă. Acțiuni de gherilă nu au ce căuta nici pe acest site. Ne putem ciondăni zdravăn, ca epigramiștii, putem să ne scriem șarje tăioase, dar nu avem dreptul să ne jignim. Și trebuie în final să rămânem amici. Catrenul Icăi Ungureanu a depășit limita. A ieșit nepermis de mult din cutuma ancestrală a atitudinii față de o persoană venerabilă și a stigmatizat eventuala apartenență la un partid legal, în cazul de față PDL-ul. Amintește de atitudinea multora din anii 90, când erau stigmatizați PNL-iștii și e la fel de dăunătoare. Simpatia pentru un partid nu ne transformă în elite, după cum nici faptul că scriem catrene nu ne face elitiști. Oricine poate să umple patru rânduri, dacă mai și lucrează cu un dicționar de rime, dar valoarea vine din adâncurile noastre. Nu are importanță faptul că Ica Ungureanu recunoaște sau nu că ar fi făcut o aluzie la pedofilie. E clar că a făcut-o după cum este clară și intoleranța din care a pornit. E la fel de condamnabil să spui PD(L)-ofil, crezând că faci un joc de cuvinte cu “pedofil”, cum este condamnabil să crezi că faci un joc de cuvinte “spiritual” când numești partidele istorice ca “isterice”. Sunt derapaje lipsite de orice calitate. Paranteza în care e pus “L” arată premeditarea. Epigrama politică e binevenită, cu ținte din toate partidele. Dar să învățăm din acestă întâmplare și să nu ne mai credem luptători de gherilă. Valoarea noastră e dată de sclipirile de spirit și nu de simpatiile sau antipatiile politice. E bine că Ica Ungureanu și-a cerut scuze. Îi cer să nu-și dea foc jucăriilor și să rămână activă pe site. Cu prietenie, E.S. | |
| = Re: Nelu Gârda, Eugen Sfichi | Dan Norea [25.Nov.11 01:17] |
| Nelu, sentimentele profunde provocate de viața politică au două motive: - unul extern, datorat cuvântului "democrație", care sugerează că poporul decide; cum noi avem democrație doar de 20 ani, vrem cu tot dinadinsul să ne exercităm această putere; - unul intern, credința că ești buricul pământului, că tu ai totdeauna dreptate și că trebuie să îți impui această dreptate, altfel fără tine totul se duce de râpă. Eugen, of! Mă bănuiești de mai multă diplomație decât am. - La Sorin Olariu nu m-am gândit niciun moment când am scris textul. - Pe Laurențiu Ghiță l-am pomenit nu numai pentru epigrama citată, ci și pentru alte proteste ale neumoriștilor, aduse poeziei "L’hiver sur la ulitza", referitoare la țiganii din Paris. Fiind o poezie mai lungă, n-am citat-o, dar se încadrează în aceeași categorie. - Nu marginalizez neumoriștii, spun numai că nu au cum să înțeleagă genul de paradă-ripostă specific epigramiștilor. Așa cum spuneam, privit din exterior, pare o răfuială continuă între oameni care se dușmănesc. Citește duelurile mai vechi dintre Florin Rotaru și Nelu Gârda, dau impresia unor dușmani înverșunați. În cazul nostru, cred că Tataia s-a supărat mai puțin decât pare, altfel ar fi venit imediat cu o replică acidă la adresa Icăi. - Fenomenul Săpânța nu se datorează unui "nucleu dacic" izolat, el caracterizează bine întreg poporul român. Știai că în multe sate, în noaptea de priveghi dinaintea înmormântării, se fac adevărate farse, uneori utilizând chiar mortul? Asta nu înseamnă să privești moartea cu zâmbetul pe buze? - Epigrama la francezi a fost odată, azi nu mai e. E un lucru recunoscut, pe care d-l Corbu l-a spus în mai multe rânduri: "Românii sunt singurii care mai scriu astăzi epigrame". - N-am negat niciodată respectul datorat bătrânilor. Am spus doar că, după părerea mea, epigrama Icăi Ungureanu nu dovedește o lipsă crasă de respect, ci este o înțepătură obișnuită adresată unui coleg epigramist. Mai exact spus, după mine Tataia merită respectat în primul rând pentru valoarea și experiența lui de epigramist, mai mult decât pentru cei 20-30 ani în plus. În condițiile în care ne raportăm la vârstă, ar trebui ca Laurențiu Ghiță să-mi spună nene, iar Florin Rotaru să stea frumușel în banca lui și să nu crâcnească în fața nimănui, ca să nu fie bănuit de obrăznicie și de lipsă de respect. Te rog să mă crezi că m-aș simți de-a dreptul jenat dacă s-ar întâmpla așa ceva. - Văd că insiști pe lipsa de respect a Icăi Ungureanu, un lucru discutabil (câtă vreme discutăm despre el). Dar acea epigramă n-a fost decât pretextul textului, a fost scânteia care mi-a readus în minte multe alte gânduri despre subiectele considerate tabu. - E cât se poate de normal ca umoriștii, atunci când ating subiecte politice, să lovească în primul rând în putere. Și dacă cineva își manifestă simpatiile legate de președinte sau de partidul aflat la guvernare, riscă automat să devină ținta unor înțepături. Poate să riposteze la rândul lui, fără nicio supărare, dar în mod cert va fi în minoritate. În particular, sunt convins că Tataia nu e membru PDL, el e numai un simpatizant al lui Băsescu. Dacă militează pentru evitarea subiectelor politice, o face mai mult pentru că epigramele politice se perimează mult mai repede decât altele. - Stai liniștit, poți fi sigur că nu se ajunge la lupte de gherilă. Am prins pe acest site mai multe campanii electorale și nu s-a ajuns niciodată la împărțirea în tabere și la lupte prin intermediul epigramei, indiferent de simpatiile și antipatiile personale. Cu aceeași prietenie, D.N. | |
| = Nene Norică | Laurentiu Ghita [26.Nov.11 09:44] |
| Nene Norică, Și noi, epigramiștii, suntem oameni, cu pasiuni și cu tendințe. Și umorul, ca și orice pe lumea asta, este bine să aibă niște limite. Poate Ica nu a intenționat defel să pună accentul pe pedofilie, dar ce a ieșit sună de-a dreptul așa. Dacă treci peste satisfacția ta că textul îți gâdilă plăcut convingerile, vei găsi că asocierea: "copil"+"bătrân pedelofil" nu poate sugera decât ceva insinuant. OK, de acord că nu trebuie să îl urcăm pe un om pe un piedestal doar pentru că are o vârstă venerabilă, dar... orișicât. Să scrie d-na Ica mai mult și mai bine decât Tataia și după aceea să își permită să se tragă de mustăți. Părerile politice nu au nici o legătură cu discuția de față. Tu mi-ești prieten, cu toate că avem valori diferite. Și ceilalți la fel. | |
| = Nene Laurone | Dan Norea [26.Nov.11 18:06] |
| Faptul că epigrama Icăi a depășit niște limite e discutabil. Prin asta înțeleg că e posibil să ai ceva dreptate. Dar în niciun caz nu mi s-a părut amuzantă din cauza unor vederi politice convergente, ci datorită jocului de cuvinte. Știi că sunt mare fan al calambururilor. În privința prieteniei în ciuda părerilor politice opuse, aici îți dau dreptate în totalitate. Niciun om politic din lume nu merită să fie mai presus de o prietenie. În acest context, cred că Tataia a înțeles că sentimentele noastre ale tuturora de admirație și respect rămân intacte, indiferent de opiniile politice de moment. | |
| = Mult zgomot pentru nimic | Ica Ungureanu [27.Nov.11 01:06] |
| Mulțumesc Dane, pentru "circumstanțele atenuante", dar, vorba lui Petrică, trebuie să ascultăm și părerea "victimei" Tataia, pe care o apără din oficiu avăcățelul Ghiță. E posibil ca totul să fie doar o furtună într-un pahar. Adevărul e că, la cererea Eugeniei, (pe care o respectăm cu toții), m-am grăbit cu cerutul scuzelor... și modul în care am făcut-o i-a lăsat un gust amar. Dar eu am acționat atunci din impuls. Mă afectase foarte mult faptul că cineva, vorbind în numele altcuiva, a deranjat pe altcineva și acel altcineva era "Cineva" care mi-a cerut ceva. :) (sper că ați înțeles). Mintea de pe urmă a venit însă mai târziu. Dar cum niciodată nu-i târziu, e bine că mi-a venit. Dragilor, catrenul buclucaș, ar avea un singur înțeles dacă ați pronunța corect, pe silabe, cuvântul cu pricina: Pe-De-Lo-fil... dacă ați pronunța "Pe-Dofil", s-ar strica prozodia perfectă a catrenului (of, iar mi-am pierdut modestia!) Când am răspuns Eugeniei că am făcut o gafă de proporții, am uitat să adaug că gafa era între paranteze (L). Până una alta, vă rog să citiți din biblioteca (mea) virtuală schița lui I.L.Caragiale "Se poate glumi?" și... să auzim numai de bine. P.S. A, era să uit: "bătrân" poate însemna și o persoană înțeleaptă... Bătrân, (dar nu neapărat înțelept) este și... cel care a deschis cutia Pandorei, chiar dacă nu a ajuns la vârsta senectuții.(Să mă scuze, dar atitudinea scorțoasă l-a îmbătrânit înainte de termen). | |
| = taifun în pahar | Eugenia Reiter [27.Nov.11 08:47] |
| textul de mai sus este încadrat în colecția "texte umoristice". nu știu cât umor au stârnit rândurile de mai sus sau câte zâmbete v-au smuls comentariile... prea mult s-a bătut monedă și prea mult zgomot pentru un fapt consumat/explicat (de câteva zile) în pagina principală de comentarii, când la un text, când la altul. duminică frumoasă să aveți | |
| = Re: taifun în pahar | Dan Norea [27.Nov.11 21:40] |
| Textul de față s-a vrut o dezbatere pe tema subiectelor tabu. Am folosit ca pretext epigrama Icăi Ungureanu, pentru că era cel mai recent exemplu postat care a stârnit discuții pro și contra. Dar asta s-a dovedit o greșeală sau, cum zice Ica, o lipsă de înțelepciune, pentru că a polarizat discuțiile. Nimeni nu și-a spus părerea, pro sau contra, despre celelalte teme supuse dezbaterii, tabu-urile propriu-zise. Inițial am încadrat textul la "Epigrame", pentru că epigramiștii erau destinația dorită. Încadrarea la "Texte umoristice" a fost un gest reflex. Am revenit pentru că, într-adevăr, n-are ce căuta acolo. | |