Comentariile membrilor:

 =  părere
Silvia Goteanschii
[14.Sep.11 02:13]
în afară de faptul că e o poezie proastă, mă îngrozește regularitatea cu care vorbești despre moarte, aproape în fiecare text vii cu această idee fixă, inadecvată cred eu, mai rău, stărui în starea aceasta așa încât poezia ta trece, de la decepțiunea specifică vârstei la macabru și anormal, așa încât cititorul, inițial ia o poziție de alarmă, apoi de retragere, apoi de ignore.
/mai mult decât posibil c-ai să te faci moartă-n popușoi, cum ai făcut și alte dăți când am comentat vreun text de-al tău la modul negativ, dar nu contează, poate în loc să te superi, vei alege să aduci puțină lumină în scris.../.

 =  .
Ecaterina Bargan
[14.Sep.11 10:02]
da, e cam slabă. mai joacă-te cu subiectul, înlocuiește moarte cu altceva și vezi ce-ți iese, unde te duce discursul. uite o variantă de exercițiu.

aștept să plouă din nou

când ți-ai luat tălpășița,
nu știam ce ți se întâmplă
eram primii oameni și
te-am lăsat să mai dormi câteva ore,
dar nu te-ai trezit
nici în dimineața următoare

înainte de asta, trei nopți la rând
ți-am stat în brațe
nu vroiai să mă strângi, erai rece
te-am învelit, dar tot rece-ai rămas
fața ta, mâinile, picioarele tale
și pieptul
se făceau albe

într-o zi ne-a plouat
te-am cărat la dos
am adus flori, să te faci bine,
dar nu te-ai făcut bine

erai ud

am înjurat tot ce urca la tine pe frunte
- de la prima picătură de transpirație
până la ultima furnică -
n-am mai putut să-ți văd
ochii

și-am plecat, înghițind sec,
să rătăcesc în alcineva

 =  re
Diana Frumosu
[14.Sep.11 19:24]
Silvia, cînd am citit despre moartă în păpușoi la comentariile negative, mi-am adus aminte de profesoara de biologie care-mi zicea anul trecut că vin la ore la ea o dată la două săptămîni, cînd eu, de fapt, aveam doar 3 absențe în tot semestrul.
Dacă e slabă, să fie și așa. Nu pot să modific prea multe în ea. Dacă aș face toate schimbările așa cum mi-a zis, de exemplu, Ecaterina, n-ar mai fi ceea ce am încercat să fac eu. Se pierde întreg sensul inițial, iar eu îl vreau pe acela.
Scriu despre moarte, pentru că asta-mi vine. E și obsesie. Nu-mi dictez, ci transpun.

Ecaterina, mulțumesc mult pentru varianta propusă. N-am îndrăznit să fac acele schimbări pentru că s-ar schimba radical toată esența. Am făcut doar mici modificări.




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !