| = există... | Alina Mihai [09.Sep.11 10:31] |
| elemente care tin de reportaj ("ne aflăm în plină desfășurare", "se împlinesc X ani de la" greu integrabile în structura predefinită a eseului, ca specie literară), sintagme școlărești, unele, ușor ridicole ("evenimente de seamă","lacrimi fierbinți", "inefabilă împerechere", "prototipul artistului", festival "care-i poartă numele", "a inspira sentimente ieșite din comun", "unitate indestructibilă", "a trăi cu sufletul la gură")și mai ales "un fel de fundament" (de câte feluri sunt fundamentele? și, dacă vorbim despre "un fel de .." de ce nu-l numim felul ăla de fundament, dacă tot era atât de important ca să fie menționat??), "lumea valorilor sacrului" (în sintagma asta, des folosită de teoreticieni, "valoare" are sens de "însușire", nu de "ansamblu de calități"), "o natură mai adevărată a omului" ("natura" e "firea omului", ea definește un ansamblu de însușiri înnăscute care, prin definiție, nu pot fi "mai adevărate" sau mai false), "crez existențial major" ("crez" traduce numărul complet de convingeri și principii pe care le are cineva. prin urmare, nu i se poate atribui epitetul "major". e ca și cum am conveni că există crez pricipal și crez secundar), "a focaliza aproape în totalitate" (" a focaliza" e folosit aici cu sensul de "a concentra". dacă focalizezi, atunci procesul nu poate avea loc decât în totalitate. te concentrezi sau nu. pui o variabilă, la acest nivel, și-ți dispare ... focusarea!). "el a văzut extinsă această realizare de limită a echilibrului și la comportamentul spontan al viețuitoarelor" - topică defectuoasă, formulare bizară (a realiza limita echilibrului) și umor involuntar. Enescu mânuiește arcușul cu agilitatea de care e capabil un motan care cade în picioare dacă pică de pe acoperiș. "Corpul devine parte din vocația unui violonist" - aceasta este o altă curiozitate! corpul, ca aptitudine... bizar! din aceeași categorie amintesc si "Omul formează un tot cu vioara, împreună alcătuind un trup mai extins". "trup mai extins"? cred că se pot construi multe metafore pentru a zugrăvi senzația că instrumentul muzical devine parte din virtuoz. asta e, după minte, complet nepotrivită pentru un om de litere. am înșirat o parte din necazuri. problema mea este însă mult mai mare și se îndreată către încadrarea la categoria "eseu" a acestui text care nu îndeplinește niciunul dintre canoanele genului. autorul se folosește de un număr de citate pe care le explică cititorului, înfățișându-le drept argumente personale. da, un eseu este lucrarea în care cineva își expune punctul de vedere asupra unui subiect anume. aici subiectul este Enescu ... un Enescu tratat prin ochii altora. Enescu- omul despre care nu ni se spune decât că a fost excepțional, Enescu - muzicianul care stârnea lacrimi fierbinți, Enescu- teoreticianul muzical din care ni se oferă un citat, Enescu - mentor. plus alt citat. Ce crede despre el, cum îl simte autorul pe Enescu, nu prea știm. Paragrafele se amestecă precum ideile care vin și pleacă atât de repede încât nu pot fi corespunzător tratate. Ca exemplu: în paragraful introductiv ni se povestește despre C.Delavrancea care a rămas uimită de modul inedit în care Enescu mânuiește arcușul. în final, prins în mecanismele interne ale textului, autorul ne mai povestește o dată cum ține Enescu vioara. "Cella Delavrancea a remarcat așa ceva ..." Mi-ar fi plăcut să aflu de ce crede Florin Caragiu că Enescu nu-i este aproape publicului român, aș fi apreciat o încercare de apropiere în manieră personală, nu vehiculînd opiniile altora. | |
| = Alina | florin caragiu [09.Sep.11 10:51] |
| bați câmpii, crede-mă... | |
| = ... | Silvia Bitere [09.Sep.11 11:43] |
| îl citesc pe florin caragiu . las semne la domnia sa, foarte rar. nu am putut, însă, azi, să trec peste această pagină fără să-mi las o părere. părere pe care am simțit nevoia să o împărtășesc din motive “de altă părere” , hic et nunc. nu poți să duci o critică literară unui eminescu, unui shakespeare, fără să le faci cinstea, acestora, unei introduceri prin alte valori. este absolut necesar, mai mult de atât, se impune actul de „a da exemplu” de valori precum:c. delavrancea, eliade, menunhin, beethoven, etc. în textul de față, propus de florin caragiu. păi, ce, domnul caragiu a luat cina cu Marele George Enescu? sau și-ar permite vreodată să-i „dubleze personalitatea” doar pentru a ne demonstra nouă, la o mână de oameni, că, el, florin caragiu, este el însuși? păi prin ce am citit noi, acum, este el însuși. că omul caragiu, mai și citește, da? că nu trebuie să vii cu lupa ca să pătrunzi în creierul lui caragiu și nici frenologic nu ne propunem să-l testăm. atunci ar ieși o compunere gen compot de perje a la caragiu. și vor sta borcanele pe raft în beci la florin caragiu și nu va fi om care să guste din ele. aici nu vorbim despre zacuscă, asta vreau să spun. deși, chiar zacusca poate merge prin comparație cu ghiveciul și/cu musacaua. haideți, acum, ca să fim noi înșine, să nu mai citim nimic? să ne trântim la umbra unui nuc, pe un hamac etern, cu burta în sus (sau jos – după preferințe), ah, sătui, pentru că sunt unii oameni care sar în sus, și arată cu degetul, exclamând: ahaaa, a vrut să fie ca Marele George Enescu, îl copiază cu nerușinare pe George Bacovia, s-a inspirat din Cațavencu. domnilor, mai terminați cu aceste găselnițe că de asta suntem vai de vai de țara noastră. | |
| = ... | Silvia Bitere [09.Sep.11 11:44] |
| eu vă felicit sincer, florin caragiu. cine are ochi să vadă, vede! aveți un cititor în persoana mea. | |
| = completare întru bunul simț al lucrurilor | Silvia Bitere [09.Sep.11 12:04] |
| plus că nu îți interzice nimeni să fii tu însuți într-o discutie cu mama, de exemplu, dar și atunci se mai aduc în discuție unchi, veri, ș.a.m.d, asta nu însemnează că, tu, gata, nu mai ai personalitate, nimic de spus, prin urmare, conform spuselor: “fii tu însuți”, n-ai mai fi. nu pot vorbi de Marele George Enescu și să o dau exemplu pe mama soacră care, vă spun, și pe bună dreptate, face niște rochii excepționale, fiind croitoreasă de meserie. vă interesează în contextul George Enescu de mama soacră? | |
| = despre zacusă - hic et nunc | Alina Mihai [09.Sep.11 15:49] |
Doamna Bitere, ca toată lumea, când sunteți supărată, faceți greșeli: "lăsați semne" și "lăsați păreri", dovadă că limbajul sărăcește direct proporțional cu surescitarea. de aceea trebuie să evitați să vă puneți în asemenea posturi și să luați ca model atitudinea lui Florin Caragiu, care arată fără tăgadă că avem de-a face cu un om inteligent și educat, ce nu-și pune mintea cu tâmpiții, cum faceți dumneavostră. sunt convinsă că puteți spune "a aduce critică literară", "se impune actul", "a demonstra la oameni", "să pătrunzi cu lupa în creier", "zacusca poate merge prin comparație cu ghiveciul", doar la nervi. altfel, ați folosi un limbaj elevat, specific unui site literar iar comentariul dumneavoastră ar valorifca potențialul eseului, căruia i-ar sublinia meritele astfel încât, pus în comparație cu intervenția mea, să-mi scoată în evidență incompetența. ca domnul caragiu, mai sus, care-mi declară nemulțumit că bat câmpii când eu înadins am ales asta, luptând cu succes împotriva dorinței de-a bate șaua. până data viitoare, când sper că nu voi mai greși, vă cer scuze amândurora. deși-mi plac provocările intelectuale, recunosc faptul că o parte din mine a considerat acest tip de interactiune de-a dreptul distractiv. | |
| = Silvia | florin caragiu [09.Sep.11 15:02] |
| Mulțumesc pentru apreciere. Am ajuns să fiu destul de imun la persoane cu fixații care comentează făcând pe durii, când de fapt bat câmpii... fără grație. Când am o nelămurire, mă verific cu persoane calificate. Oricum, fiecare are dreptul la opinia lui și Alina a muncit ceva la comul ei, e de apreciat zelul, însă sincer decât să stau să răspund punctual la comuri făcute în dorul lelii mai bine scriu un text nou sau citesc o carte bună. Să-mi fie iertat. | |