| + elipsa și motivul proustian | Ioan Barb [05.Sep.11 00:43] |
| Prin început și sfârșit dar și prin alternanța sugestiilor avem aici un poem eliptic, construit pe un motiv proustian, chiar dacă percepția este prin acel miros care deschide și închide poemul: "miroase puternic a răsărit(ă)/de parcă soarele transpiră când pământul își schimbă lumina" și "sunt nemuritor/în locul acesta în care soarele/puternic miroase a pământ". Mirosul puternic al transpirației solare trezește sau învie o lume telurică a unor vechi obiceiuri din lumea copilăriei, sau moștenite în copilărie, când dorințele se împlinesc odată cu stelele căzătoare. O alternare a sugestiei și a metaforelor care mi se pare cea mai tare parte din poem în prima strofă: "aici la hipodrom și șopârlele călăresc caii. le vezi cum din fân înfloresc ca niște pete. le vezi cum cad când nu te aștepți de pe lustre. îmi pun o dorință ca atunci când cade o stea"... Pentru aceste versuri las aici o steluță. Poemul pare că pierde din intensitate în a doua parte, dar numai în aparență, deoarece atmosfera este salvată de Spiritus, care traversează lumea nevăzută a spiritelor, în care oricine intră devine nemuritor. Paradoxal, mirosul retrezește o lume care nu poate fi echivalată prin mijloace omenești, iar în acestă lume nefirescul devine firesc cu condiția să identifici partea din tine când ești chemat să cazi în genunchi... | |