Comentariile membrilor:

 =  Felicitări!
Vali Slavu
[16.Aug.11 08:00]
Un grupaj reușit. Primele două epigrame reflectă cel mai bine realitatea tristă. Tema aceasta parcă ar fi fost special aleasă pentru un agronom. :)

 =  N-ai prevăzut o problemă
Gigi Burlacu Pietreanul
[16.Aug.11 08:47]
La sat

De-o vreme lumea face haz
Văzând că ni-s conduși aiurea:
O să ne bage-n case gaz
Că ne-au tăiat de tot pădurea.
M.P.


Îți precizez acum necazul:
S-au cultivat mai multe sole -
De n-o veni prin țeavă gazul,
Pe gratis ne vor da... fasole!

 =  Bune...
Gârda Petru Ioan
[16.Aug.11 08:49]
Rezervele mele: la a doua, se înțelege "lumea... ni-s conduși" iar la a cincea, bună ca idee, sunt ceva probleme cu ritmul.
Apoi e o inconsecvență în privința prezenței semnului de punctuație final.

Presupun că te apropii de podium. Perseverenție!

 =  Vali
milos petru
[16.Aug.11 12:41]
Socoți reușit acest grupaj,îți mulțumesc pentru apreciere, eu cred că se putea și mai bine, mi se pare mult să se ceară 5 epigrame pentru o temă, tre să fi prea bun să le scoți pe toate de calitate, juriul are mai mult de lucru iar valoarea concursului în general se diluează. Cât privește observația că tema ar fi fost anume pentru un agronom sunt curios dacă a participat și Tataia, tema însă se potrivește oricui cunoște viața satului.
mitru

 =  Se poate ...
Prundoiu Dan
[10.Dec.18 14:27]
...și mai rău!

Țăranule, ce vremi trăiești,
Că n-au văzut ai tăi săteni
Așa de multe buruieni,
Nici pe ogor, ca-n București.
P.M.

Cultura, domnilor
(Degeaba eu mă vait)
Cum este pe ogor
Așa e și pe site!

Dan-T

 =  Eu zic că-s bune :)
Ica Ungureanu
[16.Aug.11 15:00]
... cu toate micile defecte sesizate de G.P.I.

Felicitări Mitrule, se vede că tu cunoști cel mai bine lumea satului. :)

Preferata mea -Roata vieții.

 =  Gigi
milos petru
[16.Aug.11 18:35]
Îți precizez acum necazul:
S-au cultivat mai multe sole -
De n-o veni prin țeavă gazul,
Pe gratis ne vor da... fasole!
Gigi Burlacu Pietreanu

Deși muncesc domnii de zor,
Pentru săteni e treaba proastă,
C-o să le bage gazul lor
Dar au tăiat pădurea noastră.

No vez că am vinit!
mitru


 =  Aventura lui Mitru
Dan Norea
[16.Aug.11 20:16]
Sfat mitologic

Când o Elenă vrei să cucerești,
Să faci la fel cum Paris a făcut:
Oferă-i doar un măr, cel mai plăcut,
Dar nu uita, să fie de Domnești
(milos petru)


C-un măr frumos și rumen, de Domnești,
Deși de felul lui era cam moș,
Pe-Elena a-mbiat, din București,
Însă a constatat că e Cocoș.



 =  G.P.I.
milos petru
[16.Aug.11 22:05]
Nelule ai dreptate,
A doua avea primul vers:
"De-o vreme Mitru face haz" dar dacă erau câțiva care știau de Mitru poate îl eliminau pe Miloș,
Cu a cincea aveam și eu dubii, mai ales că Paris nu a oferit mărul Elenei ci Afroditei
Cea mai slabă mi se părea a patra: venise, plătise, liniștise și apoi Dăm.
Faptul că zici că mă apropii de premiu mă obligă la "perseverenție", așa că îmi place cum mă mobilizezi!
mitru

 =  Manipulare!
Prundoiu Dan
[17.Aug.11 06:52]

C-un măr frumos și rumen, de Domnești,
Deși de felul lui era cam moș,
Pe-Elena a-mbiat, din București,
Însă a constatat că e Cocoș.
Norică

Ca mai mereu și-acum tu iar greșești
- O, Doamne, oare cât mai poți să-nduri! -
Noi știm cu toții că la București
În loc de mere, el, i-a dat borduri!

Dan-T

 =  care aventură
milos petru
[17.Aug.11 10:51]
C-un măr frumos și rumen, de Domnești,
Deși de felul lui era cam moș,
Pe-Elena a-mbiat, din București,
Însă a constatat că e Cocoș.
Dan Norea

E drept că Mitru e demult un moș,
Ce nu mai sare gardul la vecină,
Dar știe că prentru orice cocoș,
Elena nu-i mai mult decât găină.


 =  Naivitate... de cocoș!
Prundoiu Dan
[18.Aug.11 09:15]

E drept că Mitru e demult un moș,
Ce nu mai sare gardul la vecină,
Dar știe că prentru orice cocoș,
Elena nu-i mai mult decât găină.

Elena, chiar de-i numai o găină,
Prinzând cocoșii încărcați de ani
- Atenție, e tandră și senină! -
Visează doar punguța cu doi bani...

 =  Dan--T
milos petru
[18.Aug.11 09:15]
Cultura, domnilor
(Degeaba eu mă vait)
Cum este pe ogor
Așa e și pe site!

Dan-T

Stimate domnule Prundoi,
Eu sunt țăran dar nu mă vait,
Findcă te văd aici pe sait,
Că tragi pe brazdă după noi.


 =  ICA
milos petru
[18.Aug.11 10:35]
S-ar putea să ai dreptate,toată viața am petrecut-o la sat(e), și G.P.I. zice bine ce zice, mă bucur că-ți plac, eu țin mai mult cu 2 și 3.
Mulțumesc pentru trecere și aprecieri,
mitru

 =  labanii mei
milos petru
[18.Aug.11 18:32]
Elena, chiar de-i numai o găină,
Prinzând cocoșii încărcați de ani
- Atenție, e tandră și senină! -
Visează doar punguța cu doi bani...
Dan-T

Elena, de-are minte de găină,
Vânând cocoșii încărcați de ani,
Se pare că e și puțin senilă,
Că punga-i ruptă, n-are-n ea doi bani.

 =  (Că)tare!
Prundoiu Dan
[21.Aug.11 09:50]

Stimate domnule Prundoi,
Eu sunt țăran dar nu mă vait,
Findcă te văd aici pe sait,
Că tragi pe brazdă după noi.
P.M.

Chiar dacă eu ți-am înghițit gălușca
- Că nu-s stimat, nici domn și nici Prundoi -
De n-aș avea acum stricată pușca
Ce bucuros aș trage după voi...

P.S. E doar o interpretare a ,,trasului''
cu stimă Dan-T

 =  e tare
milos petru
[21.Aug.11 11:25]
Ce e val ca valul trece,
Și văd că stricat ți-e tunu`
Vine-ncet guleaua-ți rece
Din nouășpe în douășiunu.

În ce cătun locuiești că ajunge așa încet mesajul tău Prundoiule?

 =  erată
milos petru
[22.Aug.11 06:57]
ghiuleaua-ți

 =  ;)
Prundoiu Dan
[23.Aug.11 19:25]
milos petru
[21.Aug.11 11:25]
Ce e val ca valul trece,
Și văd că stricat ți-e tunu`
Vine-ncet guleaua-ți rece
Din nouășpe în douășiunu.

În ce cătun locuiești că ajunge așa încet mesajul tău Prundoiule?


Eu mi-s iute per-ansamblu
Apăi ce știu eu bădie?!
Mi-au găsit un nod pe cablu
Ce știu eu...doar Jeni știe!

 =  Refac...
Prundoiu Dan
[24.Aug.11 11:10]

Eu mi-s iute per-ansamblu
Însă nu știu cum bădie
Mi-au găsit un nod pe cablu
Ce știu eu...doar Jeni știe!

Dan-T

 =  ai început să te "domnești" prea repede
milos petru
[24.Aug.11 11:10]
Eu mi-s iute per-ansamblu
Apăi ce știu eu bădie?!
Mi-au găsit un nod pe cablu
Ce știu eu...doar Jeni știe!
Prundoiu Dan

Prietene, cu părul creț,
Tu ai sare și piper,
Și ești tânăr și isteț,
Numai bun de atelier.

 =  Recompensa... prezidențială!
Prundoiu Dan
[24.Aug.11 13:04]

,,Prietene, cu părul creț''

M.P.


Am votat (ca un smintit),
Dările mi le-am plătit
Pentru toate m-am ales cu
Părul creț a' lui Băsescu...

 =  cred că te domnești
milos petru
[18.Sep.11 13:55]
Am votat (ca un smintit),
Dările mi le-am plătit
Pentru toate m-am ales cu
Părul creț a' lui Băsescu...
Dan-T

Eu Dane nu te plâng defel
Și crede-mă te văd isteț,
Dar cum se poate ca un chel,
Să-ți facă ție părul creț?

 =  d-le Miloș
Prundoiu Dan
[19.Sep.11 17:20]

Eu Dane nu te plâng defel
Și crede-mă te văd isteț,
Dar cum se poate ca un chel,
Să-ți facă ție părul creț?
M.P.

Încerc dar nu te prinzi defel:
Am părul creț ca și Băsel'!

 =  te înțeleg bine
milos petru
[27.Oct.11 14:44]

Încerc dar nu te prinzi defel:
Am părul creț ca și Băsel'!
Dan-T

Ne face părul creț, da-i chel,
Dar nu mai aminti de el,
Că ne-a întors pe dos atât,
Că la români le stă în gât.





Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !