| = Singura obiecție | Liviu-Ioan Muresan [09.Jul.11 12:34] |
| pe care o aduc poeziei este ultimul vers. Cred că ar fi mai incitant finalul fără. Interesantă ideea și chiar plauzibilă. De ce să nu putem ajunge chiar la acea tehnologie în care trecutul să fie reprodus exact? Doar că poemul nu se referă decît la trecere și nostalgia vieții. Raportarea timpului uman, acea despărțire, la infinitatea temporală aduce o paralelă interesantă. Anume aceea că erele sînt de fapt clipele pămîntului, ale materiei în general. Veșnicia este un termen de neînțeles, pe care îl picurăm mental cu aceste reveniri. Pentru că ce este clipa de 3000 de ani? | |
| = toamna însemnată în rune | cezara răducu [09.Jul.11 14:58] |
| semnul din cuvînt răstignit între acum și începuturi.o poveste ruginie la drum de seară ghicit în urmele morganei. citit în pietre, rara | |
| = mhhm | Iulia Matei [09.Jul.11 18:34] |
| și timpul peste toate :) îmi place că discursul se construiește pe un viitor hă-hă și totul se simte la modul general...adică devine o interiorizare generalizată :) cel mai mult îmi place O să mai o să mai vor o să mai vor-bim, nu înseamnă decât că pleci un timp. Peste trei mii de ani geologii vor citi semnele plecării tale în pietre. - pentru racordul dintre un timp (care te duce direct cu gândul la o perioadă relativ scurtă) și ceea ce urmează, adică 3 milenii pentru că e punctul surpriză al textului, acolo unde cititorul nu se lasă surprins, ci este surprins apoi apare de două ori în final și aș găsi alt cuvânt pentru căci...căci nu sună bine "căci" folosit acolo mai trec, iulia | |
| = Mineralizare | Dragoș Vișan [11.Jul.11 00:10] |
| O elegie despre misterul coexistenței organicului cu mineralul. A iubirii din inimă cu indiferența pietrei altora. | |
| = Paleontologie lirică? | Călin Sămărghițan [11.Jul.11 11:21] |
| Oo, m-am luat după vulpile argintii și n-am văzut că în cretacicul meu e aglomerație. Liviu-Ioan, exact trecerea ireversibilă face totul atât de frumos. Aș fi spus 30.000 de ani, dar ar fi fost neverosimil, așa că m-am limitat la un trei mii generic. La final aș fi vrut ca totul să se topească. Rara, în rune stă scris totul și tu știi asta cel mai bine. Și totul e poveste, desigur. Morgana? Iulia, iiii, dacă am surprins, ce bine! Știi? Exact acel ”căci” va dispărea, Nu-mi plăcea nici mie deloc, dar mă încăpățânam să-l țin acolo. Vezi de vulpi! Dragoș, ne intră pietrele-n sânge, nu? Despre culorile ei nu dezvolt, acolo tu ești expertul. | |
| = pareri, impresii | Paul Gabriel Sandu [13.Jul.11 13:06] |
| Poezia e cuceritoare prin ritmul interior si prin melancolia difuza, tinuta perfect sub control. Dimensiunea ludica o salveaza de patetic, iar versul "vor aseza degetul pe semn si vor spune: aici e!" are ceva dintr-o profetie a vechiului testament. Ar fi unele lucruri, desigur, care nu suna perfect. Cum e justificatorul caci din pen-ultimul vers. Exercitiul ultimului vers, topirea in creta, mi se pare iarasi complicat. Mai trec, Paul G. | |
| = . | Alexandru Gheție [14.Jul.11 12:03] |
| o poezie pe care punem degetul și spunem: aici e! :) mi-a plăcut și mie. mai mult prima parte, repetițiile care funcționează foarte bine, accentuează perfect: "Doar un timp, după aceea ne trece. Se întinde firul tot mai mult, devine tot mai subțire, apoi se rupe. O să mai o să mai vor o să mai vor-bim, nu înseamnă decât că pleci un timp." - e delicat și trist. of course, există și un oarecare optimism. dar eu trec peste. mă gândeac doar la semnele acelea. apoi soarele incolor. mie mi se pare că aici, în textul acesta, e stropul acela de speranță pe care ni-l punem după fiecare plecare. ne gândim la peste mii de ani și nu, nimic în realitate nu se petrece. nici nu ar avea cum... - și: În urma ei s-a făcut tot mai toamnă soarele n-a mai avut nici o culoare oamenii au înghețat și brusc s-a topit totul în cretă. - cred că așa scapi de "căci", nu știu, just an opinion :) am citit și scris despre cu plăcere, alex | |
| = aici e! | slavu diana [14.Jul.11 22:04] |
| piatra - semn al vesniciei plecarea - definitiva in nemarginire totul molcom, lin, iar ruginiul cea mai potrivita culoare a trecerii superb: :după aceea ne trece: Slavu diana | |
| = semn... | Petruț Pârvescu [19.Jul.11 11:23] |
| *** ce piatra, ce semn, ce deget!.. Catalin, am citit cu placere un poem deosebit. planuri in planuri cu efect si compunere multipla. arheologia unei plecari amnate mere. efectul este pe masura talentului... felicitari! cu prienenie septentrionala, | |
| = Cu întârziere | Călin Sămărghițan [15.Aug.11 23:16] |
| Îmi cer scuze, n-am văzut comentariile ultime. Mulțumesc tuturor. Paul mi-ai văzut bine aplecarea spre joc, dar și izul veterotestamentar. Ultimul vers vine puțin alogic, de acord. Alexandru, ai poposit cu atenție pe text. Mă bucur că repetițiile acelea sună. Cred că-n loc de "căci" pun simplu virgulă și gata. Diana, bineînțeles că ne trece. Așa s-a și vrut, lin și molcom. Petruț, exact arheologia are și ea limbajul ei. Măcar atât să rămână. | |