Comentariile membrilor:

 =  „Trenule, masină mică”
Unde mi-l duci pe Norică?
Răspunsul trenului: La Craiova.
:)
A meritat, zău, să pierdeți trenul, dacă această întâmplare a dat naștere unor asemenea epigrame. M-am delectat și „m-am” râs de tot. Și asta mi-a plăcut: „S-a dovedit că Nicușor Constantinescu e îndrăgostit de Esenin, Arcadie Chirșbaum de acordeon, iar o bună parte din comeseni de propria creație. ”

Cât despre mine, și eu ratasem trenul căruia îi pusesem gând inițial. Dar a meritat, și în cazul meu, că m-am nimerit (ca oiștea-n gard) în trenul „vostru”. M-am bucurat de revederea, neașteptată, cu epigramiștii, mai ales cu dl. Corbu pe care, inițial, îl ignorasem cu desăvârșire. Când m-am întors să îl observ, în sfârșit, tocmai le declara companionilor cu un umor umbrit de tristețe: „Nici nu știți cum se simte un bărbat când o femeie îl declară mort, atunci când e încă în viață”.

Felicitări pentru acest articol scris cu mult nerv și umorul care te caracterizează!

 =  La ce vârstă au epigramiștii consacrați și plimbăreți, ce să te miri...
Gârda Petru Ioan
[29.Jun.11 10:53]
Fiind de-o vârstă cu străbunii,
Îndrăgostiții de catren
Rămân prin gară, iar pe unii
Îi uită Dumnezeu prin tren.
:)

 =  Asigurare
Ioan Jorz
[29.Jun.11 13:22]
Norică, din nefericire nu am putut comanda vremea și apoi, la Caransebeș, trebuia să rămână ceva de neuitat. Îmi pare rău că nu am reușit să ajungem până la cruce. Nici nu știi ce panoramă am pierdut cu toții. Revenind la pățania voastră și la catrenul colegului Viorel Martin, mi-am permis să versific și eu următoarele:

La Muntele Mic cu Dan Norea

În vârf de munte, printre fagi și mure,
Când Dumnezeu își etalează harul,
Propun să facem pipi în pădure...
Că poate pierdem și autocarul.
V.Martin

Asigurare

Setoși de rătăceați, cătând izvorul,
V-am fi căutat de zor, chiar cu ogarii,
Cum prada-și urmărește vânătorul,
De dispăreați în ceață ca... bulgarii!

P.S. Caută, pe net, imagini cu amintita cruce!

 =  Re: Florinel, Nelu Gârda, Ioan Jorz
Dan Norea
[29.Jun.11 14:53]
Florinel, punând în balanță pierderea cu câștigul, și eu zic la fel, că a meritat să pierdem trenul.
În legătură cu povestea ta, voi încerca să fiu mai explicit. După ce am străbătut trenul până la vagonul 4 și i-am povestit lui Florinel cine mai e în tren, mi-a spus:
- O, pe domnul Corbu nu l-am mai văzut de câțiva ani. Hai că vin și eu cu tine înapoi, ca să-l salut.
Când am ajuns în compartimentul cu Elis Râpeanu și George Corbu, Florinel s-a pupat cu doamna Elis, a schimbat cu ea două vorbe și a ieșit pe ușă. Am mers până la vagonul 1, a salutat-o și pe Florina Dinescu, după care mă întreabă:
- Dar domnul Corbu unde e?
- Păi nu l-ai văzut? Era în compartiment cu Elis.
- Aoleo, nu l-am recunoscut, ce-o fi zicând omul ăla despre mine.
Ce a zis "omul ăla" v-a spus deja Florinel.


La ce vârstă au epigramiștii consacrați și plimbăreți, ce să te miri...
(Nelu Gârda)


Tu ai dreptate, bunăoară
Au coborât la chioșc în gară
Cei plini de viață și antren...
Iar moșii au rămas în tren.


...și apoi, la Caransebeș, trebuia să rămână ceva de neuitat.
Ioan Jorz


Ioane, fii mai explicit, că nu toți au dezlegat rebus. În general, Caransebeșul a fost de neuitat în sensul amintirilor, doar Caransebeșul de pe Muntele Mic a fost de neuitat în sensul celălalt, adică de neprivit.
În schimb, la faza cu bulgarii m-ai pierdut pe mine în ceață. Ultimul vers nu-mi spune nimic.


Pentru toată lumea: aștept să-i vină net-ul lui Todo, poate îmi trimite niște poze și le inserez în text.


 =  Explicații
Ioan Jorz
[29.Jun.11 15:31]
Norică, se va lua notă că tu mă obligi la explicații! Prin urmare:
1. Printre întâmplările de neuitat, de la Caransebeș, ar fi cazarea de anul trecut, mai ales lipsa room-service-ului, plus faptul că un coleg s-a rătăcit... în ceață. În aceiași categorie se înscrie și ceața de pe Muntele Mic, ca să nu mai vorbesc și de neașteptata vizitare a municipiului Craiova de către un grup, format din doi epigramiști. Mai precis gara municipiului!
2. Tu nu cunoști butada "a dispărut ca măgarul în ceață"?
Cu prietenie,
Ioan J

 =  Norică
nicolae bunduri
[30.Jun.11 14:32]
Mizând pe înțelegerea ta, voi face niște observații.
1- Premiul I Cred că își merită locul deși Nic Petrescu are ceva foarte asemănător Dar e f bună
2-Premiul II ușurică
3-Premiul III Autorul chiar nu știe la 70 de ani ai săi că "fiindcă" e trisilabic și nu se poate citi "findcă" așa cum Domnia Sa ar vrea? Apoi poanta ( care de fapt nu există) e o simplă zicere. Dar ce să ceri...când trebuie să dai (premiu, măcar trei, acolo că-i președinte el)
Mentiune I Stupidă și cu o greșeală uriașă de ritm(s-o muncesc)
Dar las'că-i bine că va fi un festival și la Galați. Noblețea obligă să spun pe rumânește
Mențiune II Cred că-i tot o obligație. Poanta, adică versul 4, este chiar expresia dată ca temă
Păi se poate așa ceva musiu Jorz?


 =  Re: Ioan Jorz, Nae Bunduri
Dan Norea
[01.Jul.11 08:19]
Ioane, prima oară n-am înțeles pentru că ai încercat să fii prea politicos și în loc de "măgarii" ai scris un cuvânt apropiat ca rimă "bulgarii". M-am gândit: ce legătură au bulgarii?

Nae, nu e nicio problemă că folosești pagina mea pentru a comenta clasamentul de la Caransebeș. Dar sper că nu te aștepți să fac și eu comentarii similare. Mie concursurile de epigramă de pe agonia mi-au folosit foarte mult: am studiat modul colegilor de apreciere și am constatat că doi arbitri, ambii competenți, ambii cinstiți, dau clasamente diferite. Asta datorită gustului propriu și a importanței pe care o acordă uneia sau alteia dintre rigorile genului.


 =  Norică
nicolae bunduri
[01.Jul.11 09:11]
Îți mulțumesc pentru înțelegere. Știu că tu ești înțelept și împăciuitor dar în aceeași măsură îmi dau seama că puterea ta de analiză conduce la alte rezultate decât cele exprimate. Din păcate, eu sunt prea "uzat" de unele jocuri din culise, ca să nu mai folosesc termeni duri, și nu mai pot trece cu vederea ceea ce nu îmi place. Nu-mi revendic nimic de la Caransebeș, știind ce valoare au epigramele pe care le-am trimis(adică nu prea au), dar când văd ce epigrame au fost premiate, tind să cred că celelalte au fost catastrofe. Recitește calm și cu voce tare Pr III și prima mențiune. Ori eu nu cred că vârfurile epigramei românești (nu dau nume dar sunt cel puțin zece) puteau scrie mai prost. Ba mai mult, ale unora le-am aflat, după concurs și jur cu mâna pe inimă că sunt muuuuuult mai bune. Dacă vrei, în particular ți le trimit pe mail

 =  Nici eu n-am să comentez rezultatele
Ioan Jorz
[01.Jul.11 11:24]
Norică, nici nu știi câtă dreptate ai! Așa e, obiectivitatea noastră, oricât ne-am dori-o de pură, este tulburată de impuritățile subiectivității noastre în materie de gusturi și, până la urmă, de propriul mod de a scrie. Dovadă: selecția din ziarul local, selecție alcătuită de colegul nostru și din care ai cules epigramele postate. Cât despre concursurile "Agonia"... la ele aveai posibilitate, la final, să poți citi toate epigramele și să-ți faci o părere mai obiectivă.

Nae Bunduri, deși a participat la concurs, se face a uita că fiecare concurent a trimis câte patru epigrame, două la fiecare temă. Or, din câte știu eu, fiecare epigramă a primit o notă, din media acestora rezultând cea finală. Juriul: Ion Cojocaru, Nicolae Borlovan, Nicolae Nicolae și subsemnatul, fără nicio altă discuție, a lăsat media aritmetică să stabilească palmaresul concursului. În concluzie, fiecare dintre cei care au concurat, au primit câte șaisprezece note. Criteriile de notare, ca la orice concurs al genului, au ținut cont de construcție, prozodie, poantă, dar mai ales de încadrarea în temă. Pentru orice abatere de la cele de mai sus s-au scăzut puncte, desigur că pentru fiecare epigramă în parte. Între paranteze fie pus, anul acesta notele au fost foarte mici, așa că ar trebui să postez toate cele 228 de epigrame pentru ca să poată fi observată obiectivitatea juriului.

M-ar bucura ca, măcar în proporție de 50%, să se procedeze așa și la alte concursuri. Dacă ar avea cineva curiozitatea, (cineva din interiorul fenomenului), să revadă cine a câștigat un premiu, la Caransebeș, la ultimele ediții, ar putea găsi nume ale unor epigramiști care nu au mai câștigat în altă parte, nefiind conducători de cenaclu, organizatori de festivaluri, prieteni cu te miri cine. Noi sperăm că am reușit să eliminăm criteriul reciprocității, criteriu atât de păgubos și contraproductiv! Ne-am bucura să o facă și alții!

Aș putea da mai multe amănunte privitor la "bucătăria" concursului, dar ar fi o lipsă de politețe față de concurenți și față de colegi. Dacă un coleg epigramist a obținut nota 4,50, la concurs, nu cred că ar fi corect să-l expunem aici și să-l transformăm în subiect de glume! Nu de alta, dar dacă știi că vei fi invitat la festivalul respectiv, din politețe față de gazde, trebuie să participi și la concurs, chiar dacă n-ai avut nicio afinitate cu temele respective, motiv pentru care nici inspirația nu te-a ajutat să scrii ceva mai de "Doamne-ajută"! Un motiv pentru care, de câteva ori - pe parcursul ultimilor ani, nu am dat prea multe amănunte legate de jurizare, fapt ce a condus la multe reproșuri. Cu prietenie,

Ioan J

 =  P.S.
Ioan Jorz
[01.Jul.11 11:24]
Aș fi curios cum comentează Nae Bunduri rezultatele de la Alba Iulia, concurs unde, odată cu "Cartea... cu premii", avem, cel puțin, toate materialele trimise de premianți. Ce părere are privitor la ierarhiile de la fiecare secțiune, ierarhii care, după mine, ar fi trebuit să arate diferit de cele stabilite.

 =  Re: Re: Ioan Jorz, Nae Bunduri
Dan Norea
[01.Jul.11 21:02]
Ioane, argumentul ăsta cu lipsa de politețe față de participanți, în cazul anunțării notelor, poate fi demontat instantaneu. Nu știu dacă știi cum a procedat Lucian Perța de la Vișeu: a publicat notele, dar nu lângă nume, ci lângă moto. Mi se pare o dovadă nu numai de transparență, dar și de bună credință, care ar trebui să astupe gura eventualilor cârcotași.


Nae, uitasem să te întreb: ai reproșat epigramei lui Viorel Martin "Poanta, adică versul 4, este chiar expresia dată ca temă". Asta e cumva o lipsă? Eu am folosit de mai multe ori metoda asta, uite un exemplu:

Statuie ecvestră

În marmură, cioplind cu dalta,
A folosit greșit unealta
Și-n loc de armăsar, e iapă...
Deci, unde dai și unde crapă.

Crezi că folosirea explicită a temei îi scade valoarea epigramei?


 =  Norică,
Ioan Jorz
[01.Jul.11 22:10]
O propunere interesantă, demnă de a fi pusă în practică! Sincer, chiar nu m-am gândit la așa ceva. Dar, qui prodest? Oricum, în sensul celor sugerate de tine, promit să dau detaliile respective oricui va fi interesat de ele, fie că mă contactează telefonic, (numerele sunt publice, la fel ca și adresa de e.mail sau ID-ul de messenger), fie în alt mod! Cu amiciție,

Ioan J

 =  Ioane
nicolae bunduri
[02.Jul.11 11:24]
1--repet: "...Nu-mi revendic nimic de la Caransebeș, știind ce valoare au epigramele pe care le-am trimis(adică nu prea au)..."

2 Spui că totul s-a jurizat cu sinceritate. Și acum chiar te cred atâta vreme cât în juriu, pe lângă doi epigramiști consacrați, apar două nume total necunoscute în lumea epigramei. Cei doi pot fi niște Domni onorabili dar ce au ei cu epigrama!?

3. Am făcut niște observații privind Pr III și Mențiunea I relativ la gravele greșeli de prozodie respectiv poanta la Pr III. Despre astea de ce nu zici nimic?

4-- La Alba Iulia madam elis mi-a refuzat spre publicare în broșură cea mai reprezentativă epigramă din grupaj, lucru care mi l-a comunicat telefonic seara la ora 23 dimpreună cu niște expresii care, de altfel, o caracterizează. Cred că ai observat și tu, Ioane, că mulți îți publică din grupaj ce ai mai slab sau omit ceea ce e mai bun tocmai pentru a te trage în jos iar madam elis e doctorițâ și în așa ceva Că alt juriu, la Alba, ar fi făcut altă ierarhie...e altceva și nu contest. Dar să privim în cartea cu premii unde sunt multe epigrame și să vedem câte greșeli de prozodie găsim. Ori din cele de mai sus, sunt 2 din 5 adică 40%

 =  Norică
nicolae bunduri
[02.Jul.11 11:34]
Dane,iată răspunsul meu: DA! Este o mare lipsă! Nu e bine ca tema sub formă de expresie să o folosești ca atare și mai ales în versul patru unde de fapt trebuie să troneze măria sa, poanta. Personal susțin această idee care de fapt nu-mi aparține ci de vreo 25 de ani am tot auzit-o de la "granzii" epigramei, ca să folosesc un termen fotbalistic. Adică Navarra, Trifu, Ghițescu, Clenciu, Dinescu, Geo Olteanu etc. Dacă tu agreezi această tehnică și o folosești...e treaba ta. Eu, ca un admirator al tău, îți doresc SUCCES! Să ne vedem cu bine!

 =  Neparticipantul nepremiat
Laurențiu Orășanu
[02.Jul.11 14:15]
Aceeași spuză trasă pe trei turte diferite: a participantului plimbat, a participantului nepremiat și a organizatorului auto-declarat cel mai bun.
Trăgând aceeași spuză pe turta mea,
Calimero,
Neparticipantul nepremiat

Un concurs la care mama te sfătuiește să te gândești de două ori înainte de a trimite

 =  Lau Orașanu
nicolae bunduri
[02.Jul.11 14:52]
Lau-(Orasanu evident)Te rog să fii mai "esplicit"
Norică , te rog să zici cand te-ai săturat de noi pe pagina ta

 =  Poze de la Caransebeș
Dan Norea
[04.Jul.11 22:59]
Abia în seara asta i-a revenit netul lui Todo și a putut să-mi trimită un morman de fotografii de la Caransebeș. Drept care am împănat textul cu poze, lucru pentru care îi mulțumesc în numele meu și în numele acelora care doreau să vadă cum a fost.

 =  Și uite-așa...
Vali Slavu
[05.Jul.11 05:11]
n-o să uiți prea ușor acest festival!... Doar nu ai șansa, toată ziua, să rămâi pe peron, la Craiova.
Haioasă pățania voastră, iar relatarea ei este savuroasă. Fotografiile sunt și ele frumoase, parcă ar fi fost făcute la comandă pentru textul tău.
Nu trebuia să scrii și premiile, acestea puteau fi anunțate într-o postare separată.

 =  Re: Și uite-așa...
Dan Norea
[05.Jul.11 05:29]
Vali, ai dreptate, Caransebeșul face ce face și rămâne de neuitat. :)
În privința pozelor, se vede priceperea lui Todo. Dar mai contează și exercițiul: încă din tinerețe îmi plăcea să aleg 5-6 poze dintr-un morman, să le așez într-o anumită ordine și să construiesc un mic text bazat pe ele.

Cu premiile nu știu dacă ai dreptate. Din păcate, la Caransebeș n-am fost decât trei agoniști. Lui Jorz nu-i place să posteze cronici, nici anul trecut n-a făcut-o. Todo n-a avut net până aseară. Iar eu nu puteam să postez un text despre festival și să nu public premiile. Știu că tu le aflaseși la telefon, dar majoritatea epigramiștilor abia așteaptă să vadă componența podiumului.






Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !


Warning: Unknown: write failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/www/dynamic/-agonia.v3-2/www/tmp) in Unknown on line 0