Comentariile membrilor:

 =  Aferim!
Gârda Petru Ioan
[09.Jun.11 17:43]
Că-n viață-nfrunți orice pericol,
Accept, te cred, te-admir și basta,
Dar nu ți-e teamă de ridicol
Să vii cu-nsăilarea asta?
:)

 =  Sfatul unui înțelept
Dan Norea
[09.Jun.11 18:58]
Mi-a zis un înțelept, pe-un ton ritos:
Să mergi la medic e periculos!
Mai bine e să intri într-o cramă
Și să înveți să scrii o epigramă!
:)



 =  ești bun
milos petru
[09.Jun.11 19:24]
Mi-a zis un medic foarte serios,
Că vara vinul e periculos;
Dar eu nu vreau să par deloc ridicol
Și, ca bărbat, înfrunt... orice pericol!
niculai lunca

N-are medicul nicicum dreptate,
Vinul totdeauna-i sănătate,
Însă prietene poți fi ridicol
Epigrama de-o pui în pericol.



 =  Răspuns domnului Gârda
neculai lunca
[09.Jun.11 22:56]
Retorică

La epigrama comentată
Îți voi răspunde întrebării:
Nu cred că-i mai însăilată
Decât programul guvernării!

 =  Curat retorică!
Gârda Petru Ioan
[10.Jun.11 10:52]
Vrei pe turta ta să tragi o spuză,
Eludând ce tocmai afirmam
Și oferi guvernului o scuză:
La așa „epigramiști”, așa program.




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !