| + înțelepciunea senectuții | Dana Banu [07.May.11 12:14] |
| am ascultat de atâtea ori poemul acesta în lectura ta și am ascultat și ropotele de aplauze pe care le-ai stârnit, ba chiar te-am aplaudat și am râs, apoi m-am enervat că am râs și apoi iar am râs. un text cu voite accente declamative, mai lipsesc soclul, ghirlandele și porumbeii versurile stau într-un echilibru ciudat, fac volte, șpagaturi și tot felul de scheme riscante dar nu cad. partea cu senectutea e preferata mea, mai ales înjurătura aia de acolo, are o suavitate a ei străvezie. se vede că ai tot lucrat la poemu' ăsta și sunt sigură că asta nu e ultima variantă, e genul de text care tot revine. suciu e în continuă schimbare. mereu imperfect, mereu atrăgător din cauza unui cinism delicat, un cinism aranjat, tuns, frezat. în ciuda tușelor voit îngroșate efectul e unul de sensibil, aerat, amar-suav. | |
| = un egocentrism | rechesan gheorghe [07.May.11 12:22] |
| sau egotism liricoid simpatic; textul curge viu, n-am hohotit limpede, multe situații și poziții ale muzei sunt ușor previzibile, poate concentrarea unor lungimi ar face nu mesajul ci miza textului mai clară.părerea mea(aut of record.vin cu apă? ce crimă domle!) | |
| = ... | radu stefanescu [07.May.11 12:41] |
| un poem pe care desigur mi-ar plăcea să-l comentez. dar pentru că orice comentariu e un act de [re]creație, și în cazul de față n-aș găsi nimic demn de adăugat, gestul mi-ar părea o profanare. astfel, mă voi mulțumi să-l recitesc din cînd în cînd pentru propria mea plăcere, lucru pentru care autorului se cuvine a-i mulțumi. | |
| = aham, exercițiu egotistic! | Adrian Firica [07.May.11 14:52] |
| e bună și ”egotistica” la ceva: te face să mixezi epicul cu aporistica. epicul e străveziu (dar cam tras de păr și ușor infectat cu vorbe și expresii ”neprotocolare”; motiv pentru care autorul face de mai multe ori trimiteri către ”întreținerea” igienei bucale...), dar colecția de aporii (plantate pe la sfârșitul strofelor), face toți banii. citez numai una: ”și am văzut că sînt bune și ne-a durut în cur...”. ... compoziția, aparent dezolant/derutantă, tranșează lucrurile corporal și mental. sinergetic! concluzia e conținută-n text: ”să-i scrie pe monumentul funerar, sub nume, poet!”. | |
| = Aferim, suciule! | Dumitru Mălin [07.May.11 19:24] |
| Yicea Grigore Alexandrescu undeva: "Decât să râdă alții (de tine!n.c.) să râzi tu mai întâi". Aferim, suciule! | |
| = fronda agresivă sufocă autoironia | mihai curtean [07.May.11 21:42] |
| un text despre o așa-zisă ratare. însă, dacă un poet are senzația că nu-i destul de băgat în seamă de critici și de public, asta nu înseamnă neapărat că-i ratat. vedem că textu-i scris și pentru posteritate, din frustrarea de a nu fi băgat în seamă nici după moarte de critici și de public. dacă ar fi frondă daliniană, ar fi cât de cât în regulă. dacă s-ar vedea mai mult, ca la dali, acea doză de ridicol și autoironie, ar fi în regulă (dali, oricât de egocentric ar fi fost, încerca din răsputeri, după cum declara, să devină ridicol). însă lucrurile grave, chiar agresive, fac din poem un text care se apropie mai mult de frustrarea de tip adolescentin (sper să nu se supere suciu pe mine). am senzația (poate să fie doar senzația mea) că autoironia e sufocată de agresivitate (nu-mi vine să râd absolut deloc). mergând pe aceeași linie a analogiei cu marele fanfaron dali, spun că dacă pe lângă răbufnirea de față s-ar vedea un univers artistic bine conturat în spate, o concepție proprie despre lume, o atitudine mai profundă care să susțină revolta, atunci ar fi în regulă. din păcate, nu cred că se întâmplă așa. în subtext nu văd decât nemulțumirea legată de receptarea propriei creații, ceea ce nu e un subiect major pentru a merita o asemenea desfășurare de forțe. miza e minoră. e păcat, pentru că scriitura se vede că aparține unei mâini experimentate, care folosește foarte bine un procedeu retoric aici, pe care nu știu dacă mulți îl vor remarca: antifraza. cu antifrazele care nasc sarcasm se putea ajunge departe dacă tema ar fi fost mai substanțială. încă o precizare scurtă și tehnică: pronumele e autoreferențial (chiar dacă acel "eu" devine în scurt timp alt "eu", pe acel "eu" tot "eu" îl voi numi și voi folosi aceeași propoziție). dacă spun "eu sunt identic cu mine însumi", propoziția exprimată așa nu doar că nu e falsă, însă chiar e adevărată oricând. orice lucru e identic cu sine într-un anumit moment. durata pronunțării propoziției nu are a face cu valoarea ei logică. pronumele, fiind autoreferențial, are un anumit fel de universalitate. și, în fond, cine știe exact la ce "eu" ne referim atunci când spunem "eu"? ne-am putea referi la tot ce-am fost, suntem și vom fi vreodată, adică afară din timp. aici, la urmă, am vrut să-l bag pe suciu în ceață. ;) | |
| = raspunsuri | Adrian Suciu [08.May.11 11:55] |
| Dana, tu stii cel mai bine: ai fost martor al acestui text inca de la iesirea lui in lume. Gheorghe, ai dreptate cu apa si cu vinul, dar eu sint abstinent oricum. Radu, iti multumesc pentru placerea ta. Adrian Firica, acuma imi cer scuze ca am fost cindva magar cu tine. Ma refer la magarii textuale, evident, sa nu inteleaga cineva altceva. Dumitre, textul asta nu e despre mine, dar citatul tau e potrivit. Mihai, rationamentul tau e just construit. Ai putea sa-l refaci, insa, gindindu-te ca premisele sint false? Adica gindindu-te ca nu exista niciun fel de suprapunere intre omul Adrian Suciu si personajul Suciu din poemul asta? Asadar: pe care dintre ei ai vrut sa-l bagi in ceata la final? :) Constat ca "eroarea biografista" bintuie rau de tot prin lume: personajul Suciu din poemul asta e o fictiune literara, asa cum este orice personaj, nu il mai raportati la omul Adrian Suciu, e un demers inutil. | |
| = Un adevărat poem. | emilia gunea [08.May.11 22:11] |
| Din ce raspunzi celor care au comentat inaintea mea înțeleg că poemul e un fel de "Iliada" in care Adrian Suciu descrie aventurile unui poet barbos si revoltat pe viață și pe cei care nu-l înțeleg. Eu am citit poemul cu placere, e amuzant și veridic. Puțin cam personalizat, dar mi-a plăcut. | |
| + Testosteron. Made in Adi Suciu. | George Asztalos [11.May.11 15:33] |
| S-a spus despre poetul Suciu că e de neinclus în nicio mișcare literară în niciun stil anume. Asta poate ca exagerare a unei indiscutabile unicități stilistice literare care îl definește. Cu toate acestea testosteronul realist și infrarealist bîntuie poemele made in Adrian Suciu. La rigoare încadrări în anumite stiluri ar fi dacă e să numim doar tehnica suprarealistă folosită la modul ironic, pentru critici de gen alegoric-dali-ste, ale unui așa zis egotism, practic inexistent din moment ce poemul tratează personsjul și nu omul Suciu. Expresii și imagini strict infrarealiste: ”Prietenul nostru Suciu, care a supraviețuit zăpușelii și cancerului și-a murit într-un tragic accident de trotinetă” (amintim necunoscătorilor mișcării infrarealiste că persoana a treia e folosită de preferință de infrarealiști pentru stilul pseudoimpersonal, opus frondei egotice suprerealiste) sau: ”De parcă aș fi chefuit toată noaptea la nunta dintre cancer și ulcer.” Un vers antologic care începe aproape clasic-oniric și sfîrșește în clare inflexiuni infrarealiste, care ”lovesc” în moalele cititorului. Poemul ”Senectute” e un vîrf de lance infrarealist, pe care,cu voia autorului îl vom publica pe saitul comunității scriitorilor infrarealiști. S-a spus despre poemele mele că ar fi în stare să ridice o sală întreagă în picioare. Poate parțial pe bună dreptate, pentru că nu spun nimic despre herghelii verzi pe pereți ci despre ceea ce ne doare, ne bucură și Este. Ei bine, un astfel de poem poate ridica un stadion în picioare pentru că e geniu pur aici, total inspirat și inspirant. Sincere felicitări Adi Suciu! Și să aiurim numai de bine! ” | |
| = da | Kosta Vianu [12.May.11 11:58] |
| daca n-ar fi atat de frapant identificat cu autorul, prin reluarea patronimica din titlu, textul poate ca n-ar fi suferit stampila "egotic". nu vad infatuare masculinizant-agresiva nici egoism sau egotism exacerbat. Pana si pretentia urmasilor de a-i scrie pe piatra de sfarsit sintagma "poet" pare a se sustine prin textul de fatza, asadar, suficient de pregnant. mie mi se pare un fel de critica literara amuzanta adusa propriei existente, intr-un registru suficient de autoironic, punctata ici-colo, e adevarat, de unele stridentze situationale, imagini absolut poetice dar nejustificate in ordinea realului, ca de exemplu scena cu roata de motocicleta. desi, ca s-o spun pe a dreapta, nimic n-ar fi bizar cu desavarsire nici aici. Sa am io sanatate de cate ori am auzit de lucruri si mai si! un lucru demn de retinut, la modul pozitiv este si ideaa inserturilor in poem din texte alternative ale autorului, spre deliciul cititorului, fireste. Inventivitate, creativitate, talent, ar fi doar cateva cuvinte pe care le pot scrie fara sa ma tem de urmari, oricare ar fi ele. cu simpatie si placerea lecturii, Kosta Vianu. | |
| = Despre răsuci(u)tul înțelesurilor | florian abel [13.May.11 19:01] |
| După cum văd, despre băutură și băut scriu cel mai bine cei care nu beau. Despre vocația schizofrenardă a omenirii și despre bulibășeala eului în mocirla existențială, scriu cel mai limpede cei care au cerebelul neatins de virusul prostiei, iar Adrian Suciu face dovada că nu poate fi infectat, dar nu poate scăpa de datoria morală de a doftorici marea masă care cerșește mila "doftorului", pentru că bolile sunt tare grele și extinse. Poezia asta e din cele care te fac să râzi nu din mușchii cutiei toracice și din diafragmă, ci din profunzimea cerebelului, iar dacă nu râzi, nu ai. Doar că după râs vine îngrijorarea: "Doamne, chiar așa să fie?" Și, dacă nu te îngrijorezi, nu ești. Cu bucuria certitudinii că există încă poeți mai buni ca mine, Florian Abel. | |
| = lipsa explicitelor duce la reumatism | Victor Potra [19.May.11 01:43] |
| Faptul că ai scos din Senectute limbajul explicit mi se pare o greșeală, Adi. Sper că pe hârtie va apare în varianta originală. Tot poemul mi se pare că se așează altfel dacă în poemul din poem păstrezi climaxul de violență pe care îl avea inițial. | |