| = ottilia-inima | Nache Mamier Angela [05.Feb.11 19:20] |
| un poem în care te simt mai sigura de tine,desi ramâi într-un registru emotional(ceea ce e foarte bine) partea a doua este mai reusita,e multa economie de cuvinte,spatiile dintre rânduri,silentioase,lasa sa se instaleze o atmosfera solemna,dragostea este un ritual al carui sanctuar este aceasta inima: "într-o zi ai uitat ceva înăuntru de atunci simt o greutate" începi sa ai de spus din ce în ce mai mult,felicitari pentru aceste eforturi vizibile | |
| = mulțumesc | Ottilia Ardeleanu [05.Feb.11 20:09] |
| frumos pentru generozitate, pentru ajutorul acordat și pentru prezența care mă onorează, doamnă Angela Nache-Mamier. Ottilia Ardeleanu | |
| + pareri, impresii | Paul Gabriel Sandu [06.Feb.11 12:41] |
| Foarte frumos poemul, Ottilia. Operatia asta pe care o descrii minuitios ca pe o forma de vindecare, ca pe un fel de studiu prelungit pe cord, care se sfarseste cu o stangacie usor erotica, este totusi, fara indoiala, una reusita. E de admirat curajul cu care incepi poezia - nu e usor sa ai un cuvant precum "stagiatura" in primul vers - dar tu reusesti sa-l controlezi bine. Apoi frumosul vers cu "functionatul cu sentimente" reaseaza totul intr-o dimensiune ludica, si are aerul de a fi un loc de joaca pentru cuvinte. Verbul "functioneza", de altfel bine potrivit acolo, nu pare a fi totusi "in apele lui". Finalul e simplu, lipsit de orice forma de patetism, invalmaseala aceea de trairi, de ganduri, de dorinte care se cheama iubire este sintetizata perfect intr-un singur cuvant "greutate". Imi place stilul asta intr-un anumit sens minimalist,jucaus, senin, scriitura asta care are aerul ca n-are chef sa creasca mare. O observatie totusi, spre final. Am o singura ezitare in privinta versului "crescut in directia ta". Cred ca se poate fabrica ceva care sa inlocuiasca mai ales substantivul si sa se integreze mai bine in atmosfera poeziei. | |
| = Paul, | Ottilia Ardeleanu [06.Feb.11 20:27] |
| făceam diverse lucruri prin colțul de lume în care mă aflu și mi s-a părut că zăresc propria aură când m-am apropiat de ecranul prin care văd ce se petrece dincolo de mine și de ceea ce mă înconjoară. de fapt, era o stea, încăpățânată să rămână în colțul paginii și să strălucească puternic. nu am cuvinte să descriu efectul. cu siguranță deduci. mulțumesc mult, mai ales pentru rezonare. Ottilia Ardeleanu | |
| = ozon... | Teodor Dume [06.Feb.11 21:25] |
e un text bun,ottilia. chiar titlul e foarte reușit. observ un discurs desfășurat atent. iar finalul e celpew care-l iau pentru arhiva din gând. "într-o zi ai uitat ceva înăuntru de atunci simt o greutate" cu sinceritate, | |
| = Teo, | Ottilia Ardeleanu [06.Feb.11 22:05] |
| mulțumesc pentru cuvinte. trecerea ta pe aici mă onorează. Ottilia Ardeleanu | |