| = Eternul necesar | Nicolae CORNESCIAN [23.Nov.10 14:59] |
| Periplul eroului continuă în aceeași notă caracteristică. Personajul e supus experimentelor gravitând între două dimensiuni tangențiale; realitatea și plăsmuirea, undeva la hatul transei întremătoare: „…mi-au strecurat în suflet dulcele ghimpe al speranței” În comparație cu fragmentele premergătoare aici, autorul, conferă conștientului personajului său un rol hotărâtor: „Nu-mi venea să cred ceea ce auzeam”. Evident că Ruxi e aceeași pavăză, un fel de refugiu ori remediu necesar în vederea menținerii filonului înțelegerii realului înconjurător: „Eram pe punctul de a săvârși un sacrilegiu…” Ca un punct de susținere, parafrazând vorbele autorului, Martin e avocatul care să pledeze pentru rostul cărților în lume. Subiectul captează prin puterea expunerilor vii, raționale, presărate de dialogurile necesare anumitor lămuriri. Dar iată și un final marcant: „Trăisem câteva clipe, care mie mi s-au părut ani, în mijlocul familiei literelor stacojii ale alfabetului și învățasem într-un sfârșit ce înseamnă să iubești cartea cu adevărat.” Dincolo de orice existență persistă, cel puțin, o idee pentru că din conglomeratul ideilor se naște cartea – eternul necesar. | |
| = Vă mulțumesc, d-le Cornescian... | Emil Iliescu [23.Nov.10 17:37] |
| Vă mulțumesc, d-le Cornescian, pentru analiza prin care ați surprins mesajul textului meu. Fiind plecat departe de casă, finalul textului a fost postat cu întârziere din cauza unor condiții tehnice. De aici, din Cipru, vă doresc inspirație și gânduri bune! Cu prietenie, Emil Iliescu | |