| + cu bucurie | Adriana Lisandru [10.Nov.10 15:15] |
| desi venind din departe (sau plecand intr-acolo?), e foarte limpede vocea de aici, ca si cum distanta n-ar fi decat un "mediu subtire", permitand reflectarea. remarcabil inceputul... o imagine de o intensitate aparte, inchegand in ea si lumina, si durere, si resemnare. mai selectez de aici, desi mi-e greu sa o fac, "Am luat distanță, așa cum tu ai luat umbră" "Mă îndepărtez, după crepuscul îmi văd chipul pe chipul cailor și toate legendele se sparg, în ochii mei se amestecă alte lumi." plus acele cercuri de basm, atat de bogate in seminficatii. minunat poem, ma bucur ca l-am citit. | |
| = "simt mâlul de sub ape și mai ales/nemișcarea lui..." | Alexandru Gheție [10.Nov.10 17:52] |
| "Am luat distanță, așa cum tu ai luat umbră, frunze putrede în pumni și ai strigat în gol, ai umplut lacul pentru încă o jumătate de viață, liber, atât de liber încât tinerețea te-ar invidia și ți-ar coborî pe genunchi, să îi povestești" da, un dext deosebit mai ales prin tonul folosit, intimitatea, căldura... chiar dacă ființa ia distanță, chiar dacă iubirea cade spre amurg, chiar dacă cel de acolo ia umbră :), etc... E o asumare aici, o asumare care surprinde, atrage. Foarte bună imaginea distanței devenită cerc, cercuri care strâng. Mi-a plăcut... cârcoteli :) - textul este încărcat cu simboluri, de aceea cred că este suficient chipul cailor, fără limba cailor din ultima strofă. Parcă bezna aceea vizibilă e cam forțată :), practic bezna este prin ea însăși, vizibilă. Dar astea sunt mici aspecte care nu au importanță și sper să nu deranjeze că am spus :). În fine, un text bun, rotund... alex | |
| = . | nica mădălina [11.Nov.10 00:13] |
| nu mă-mpac cu decuparea. pare un monolit rupt așa cum rupi o foaie în bucăți. poate și majusculele... cert e că efectul de povestire e suficient de pregnant deja. și e frumos. de asta poate mă deranjează tăierea astfel. | |
| = multumesc | Ela Victoria Luca [11.Nov.10 00:52] |
| Adriana, luarea distantelor-lumina pentru a încheia lanturile de umbre e uneori vitala, chiar daca pentru asta a fost nevoie de soarele adunat in ceafa, de stransoarea cercurilor. Lasand orice resemnare, necesara dezlegare. Alexandru, amurgul este trait zilnic pana a-l simti cu adevarat inlauntru. Si a sti sa il pretuiesti, sa ii descoperi povestea. Acolo ”pe limba cailor ucisi” este un alt sens, in adaggio la firul de mai sus. Cat despre bezna vizibila, aici se prind doua întelesuri deodata, de aceea las astfel. Madalina, punctarile/decuparile asa au venit, usor, limpede, asa le-am lasat inscrise. Pesemne ca suflul, ritmul interior al discursului, viata din el asa a curs. Citita de mine, povestea asa isi are cursul. Asa va ramane. Eu simt altfel, ca autor, ritmul ei. Si m-am impacat cu el, asa cum s-a lasat inspre lume. multumesc voua, ela | |