| = toate poalele sus! | Laurențiu Orășanu [23.Sep.10 11:15] |
| Cum ți-a căzut în cap plăcinta Cu poalele în brâu - ne-ai spus; Precis să ne încingi incinta De treci de tiv un pic mai sus. Calimero Observații: Forțezi un accent nefiresc pe prima silabă în "Spălând". Incinta e ieșită din context (e vreo copaie), băgată doar pentru a rima. Că zici că le spală la râu. Plăcintă (cu) poale-n brâu - corect Rumenă cu poale-n brâu - nu. Corect ar fi cu poalele-n brâu. Formularea ta nu servește amebele sensuri. | |
| = Da | Ruse Ion [23.Sep.10 11:45] |
| Observații: Forțezi un accent nefiresc pe prima silabă în "Spălând". Incinta e ieșită din context (e vreo copaie), băgată doar pentru a rima. Că zici că le spală la râu. Plăcintă (cu) poale-n brâu - corect Rumenă cu poale-n brâu - nu. Corect ar fi cu poalele-n brâu. Formularea ta nu servește amebele sensuri. Calimero Corectă observația cu accentul, ca atare, modific. Incintă, nu este o copaie și nici ieșită din context. Conform DEX: INCINTÃ - Suprafață de teren înconjurată din toate părțile de construcții, de amenajări sau limitele unui spațiu determinat.(deci, o curte prin care trece un rîu).Simplu. Placinta se numește "Poale-n brâu", nu "cu poale-n brâu"(Cartea de bucate). Multumesc pentru ajutor! Ion | |
| = mitru-aduceri aminte | milos petru [23.Sep.10 12:37] |
| O fatucă-ntr-o incintă, Rufele spălând la râu, Mi-a căzut pe cap, plăcintă, Rumenă... ca "poale-n brâu". Ruse Ion Ioane tu-mi aduci aminte Verile când coseam grâu, Că picau așa plăcinte, Printre sălcii, lângă râu. P.S. Se întâmpla în incinta C.A.P.-ului | |
| = Fete... la costum... | Miclăuș Silvestru [23.Sep.10 15:58] |
| dar fără "poale-n brâu"; simplu și fără comentarii! "Poale-n brâu", că tare-s bune, Sigur, aș mânca și-acum, Dar, fătuci, blonde și brune, Poartă astăzi... alt costum. cu tot respectul, silvestru | |
| = Miloș către Miclăuș | milos petru [23.Sep.10 16:08] |
| "Poale-n brâu", că tare-s bune, Sigur, aș mânca și-acum, Dar, fătuci, blonde și brune, Poartă astăzi... alt costum. cu tot respectul, silvestru Eu ți-o spun acum, pe bune, Că doar o dorință am, Să-mi cadă blonduțe, brune, În costumul lui Adam. | |
| = În mare încurcătură... | Miclăuș Silvestru [23.Sep.10 21:18] |
| m-a pus formularea dv: "Să-mi cadă blonduțe, brune, În costumul lui Adam." nu cred că aș fi în stare să comentez.( în, lângă, peste....) La ceea ce adaug, ca replică, e posibil să nu fie câte ceva în regulă. Chiar vă rog să-mi spuneți ce nu-i bine. mulțumesc. Tu spui drept, frate-n dorință. Sunt femei... a lor ființă, Vrea și-al lui Adam costum; Al Evei... l-ascund pe drum. | |
| = sătucul cu incinte | Laurențiu Orășanu [23.Sep.10 21:02] |
| Un orășean ajuns din întâmplare în acest cătun va constata că nimic nu este cum și-ar fi închipuit. În afară de primar, care e tot doctor. Doctor în niște științe care vor fi desscoperite și ele, cândva. Primarele nu îl întâmpină, tradițional, cu pâine și sare, ci cu DEX-ul în mână. Cu un gest larg, generos de larg pe cât de mic a rămas bugetul local după organizarea celor trei festivaluri internaționale (unul de hermeneutică, unul de chirurgie neuro- plastică și altul de epigramă), primarul îi prezintă pe rând incintele satului, înscrise riguros pe tangente la traiectoriile străzilor și având fiecare ieșire la un pârâu înscris și el pe hartă. "Ieșirea la pârâu este executată de femeile satului - îi spune primarul - ori de câte ori, pe undele sale în conjuncție cu cele radio, sosește vestea: "vine gârla mare, scoateți izmenele, că vine cu clăbuci". În economia restrânsă a situației, faptul că clăbucii (la noi, știți, cacofoniile sunt permise când vine gârla mare, ne mai ia și pe noi apa) vin de la Combinatul "DERO" din amonte nu poate decât să bucure. Fanfara și gornistul satului dau alarma, toți scot izmenele, dar numai femeile le spală. Fiecare în incinta sa. Fiecare spală izmenele bărbatului iubit. Incinta ficăreia este de fapt un pietroi de care izmenele sunt frecate de femei până se albesc. În acest răstimp, bărbații stau rușinați în alte incinte, cântând cântecul tradițional, intrat demult în folclorul orășenesc ("Suflecată pân'la brâu, În incinta de la râu"). Râul are aspectul unei rețele daisy-chain, astfel că, în mod cu totul democratic și optimal, prima care spală este ultima care are incintă la râu, privind dinspre izvor spre vărsare. Un cârd de gâște stă în permanență la dispoziția noastră, a organelor locale, astfel încât să anunțe la timp calamitățile naturale. Acestea - și nu gâștele - ne mai lovesc din când în când: ba inundații cu Calgon, otrăvitoare - deși detartrante -, ori focuri de paie pornite de nebunul satului nostru care cică ar fi împăratul Nero, ori vreun fotbalist din echipa noastră de fotbal. Ori una, ori alta, ori toate la un loc, așa cum am prelucrat la lecția despre Teoria Catastrofelor, ne lovesc când ne e lumea mai dragă, în incinte sau prin interstițiile incintelor, astfel că în zadar încercăm să ne clasăm în topul cătunelor cel mai puțin lovite de calamități. Dacă nu mai aveți întrebări, eu o să vă las în seama comandantului trupelor de gâște. Domnul gâscan, It's Your Turn..." Calimero, vizitând cătunul plin de incinte cu ieșire la pârâu | |
| = Super! | Vali Slavu [23.Sep.10 21:12] |
| Ion Ruse, versul acela cu incinta, e total! :) Calimero, după antrenamentul din primul comentariu, văd că ai pus de o proză umoristică de toată frumusețea. Am râs cu lacrimi. | |
| = Îcântat | Ruse Ion [23.Sep.10 22:02] |
| sătucul cu incinte Un orășean ajuns din întâmplare în acest cătun va constata că nimic nu este cum și-ar fi închipuit. În afară de primar, care e tot doctor. Doctor în niște științe care vor fi desscoperite și ele, cândva. Primarele nu îl întâmpină, tradițional, cu pâine și sare, ci cu DEX-ul în mână. Cu un gest larg, generos de larg pe cât de mic a rămas bugetul local după organizarea celor trei festivaluri internaționale (unul de hermeneutică, unul de chirurgie neuro- plastică și altul de epigramă), primarul îi prezintă pe rând incintele satului, înscrise riguros pe tangente la traiectoriile străzilor și având fiecare ieșire la un pârâu înscris și el pe hartă. "Ieșirea la pârâu este executată de femeile satului - îi spune primarul - ori de câte ori, pe undele sale în conjuncție cu cele radio, sosește vestea: "vine gârla mare, scoateți izmenele, că vine cu clăbuci". În economia restrânsă a situației, faptul că clăbucii (la noi, știți, cacofoniile sunt permise când vine gârla mare, ne mai ia și pe noi apa) vin de la Combinatul "DERO" din amonte nu poate decât să bucure. Fanfara și gornistul satului dau alarma, toți scot izmenele, dar numai femeile le spală. Fiecare în incinta sa. Fiecare spală izmenele bărbatului iubit. Incinta ficăreia este de fapt un pietroi de care izmenele sunt frecate de femei până se albesc. În acest răstimp, bărbații stau rușinați în alte incinte, cântând cântecul tradițional, intrat demult în folclorul orășenesc ("Suflecată pân'la brâu, În incinta de la râu"). Râul are aspectul unei rețele daisy-chain, astfel că, în mod cu totul democratic și optimal, prima care spală este ultima care are incintă la râu, privind dinspre izvor spre vărsare. Un cârd de gâște stă în permanență la dispoziția noastră, a organelor locale, astfel încât să anunțe la timp calamitățile naturale. Acestea - și nu gâștele - ne mai lovesc din când în când: ba inundații cu Calgon, otrăvitoare - deși detartrante -, ori focuri de paie pornite de nebunul satului nostru care cică ar fi împăratul Nero, ori vreun fotbalist din echipa noastră de fotbal. Ori una, ori alta, ori toate la un loc, așa cum am prelucrat la lecția despre Teoria Catastrofelor, ne lovesc când ne e lumea mai dragă, în incinte sau prin interstițiile incintelor, astfel că în zadar încercăm să ne clasăm în topul cătunelor cel mai puțin lovite de calamități. Dacă nu mai aveți întrebări, eu o să vă las în seama comandantului trupelor de gâște. Domnul gâscan, It's Your Turn..." Calimero, vizitând cătunul plin de incinte cu ieșire la pârâu Umorul, ce din text transpiră, M-aduce-n stare să m-amuz, Când văd, aici, că te inspiră, În loc de muză,eu... ca muz. | |
| = erata | Ruse Ion [23.Sep.10 22:03] |
| Încântat | |
| = Tare nu? | Ruse Ion [23.Sep.10 22:06] |
| Ion Ruse, versul acela cu incinta, e total! :) Calimero, după antrenamentul din primul comentariu, văd că ai pus de o proză umoristică de toată frumusețea. Am râs cu lacrimi. Vali Slavu Și totuși, "incintă" nu este o albie. :)) Ion | |
| = tot despre incinte | Laurențiu Orășanu [24.Sep.10 06:30] |
| Continuare de unde am rămas. Cu incintele N-apucai să deschid gura și să las să iasă întrebările care-mi stăteau pe limbă, că primarul o și coti pe după colț. – Domnule gâscan... – Gâscan-șef! – Mă iertați, domnule gâscan-șef, unde se grăbește primarul? Mai aveam niște întrebări, n-am apucat să-i spun că scriu un reportaj despre sătucul uitat de lume... – Uitat de lume, dar nu uitat de ape. Vin des pe la noi, așa cum v-a spus și dom’ primar. Dumnealui s-a dus s-o asiste pe Florica. Naște. Și, de când cu festivalul de hermenautică – parcă așa îi zice, ceva cu navigația, nu? – a trebuit să reducem postul de moașă. Noroc că primarul e și doctor. Plus că umblă vorba că ar fi chiar el autorul... – O fi scris vreun tratat de hermeneutică sau de neuro-chirurgie plastică... – O fi scris, că nu ne spune el chiar tot. Dar la congresul ăla a prezentat un caz de au rămas ăia lați. Trei zile nu s-au mișcat de la Cămin. Și nu cred că numai din rachia lui Jean Absolutu. Primarele a prezentat, cu poze digitale, cum l-a cusut cu sfoară de înșirat tutunul pe Nae...Tot la osul parietal grav afectat de ciomagul lui Mărgărit. Culmea e că nevasta lu’ Mărgărit, Lenuța, a scăpat neatinsă, deși tocmai de-aia venise Nae pe la ea, că știa că Mărgărit e dus la MAT. După cum a explicat dom’ primar în comunicare, la Congres, Mărgărit a simțit ceva, prin aburii de rachiu, că noi începusem să facem ca Lady Gaga, că prea se crede Nae ăsta ... Tot. Și a răcnit Mărgărit la picoliță „Mie nu-mi miroase a bine”, de-a crezut aia că e micii stricați; și-a luat ciomagul și s-a dus glonț acasă. A sosit la timp pentru a preîntâmpina o catastrofă pe care noi – o spun cu toată modestia – am reușit s-o anunțăm, de data asta, la timp. L-a crăpat dintruna, nici nu apucase Lenuța lu’ Mărgărit să-și pună la loc cămeșa de noapte pe care și-o scosese singură, ca să nu i-o rupă ăla, că nu vroia să-i iasă vorbe că tocmai ea nu s-a lăsat violată... – Ziceați de Florica... – Văduvă la treizeci de ani. Ce poate fi mai trist! Pe Nicu al ei l-a luat apa. Dar să nu credeți că noi stăm aici așa, cu brațele sau cu aripile încrucișate. În fiecare incintă, toate sunt suspendate sau așezate pe picioroange, să nu le strice gârla când vine mare. Nicu sta în hamac, cu telecomanda în mână și urmărea la “Realitatea” un reportaj cu stadiul însămânțărilor te toamna. Asta ne-a spus Florica, că sonorul era dat tare, ca să audă și ea, din pod, unde se urcase să coboare niște saci cu grâu pentru moară. Apa creștea, ajunsese până la frigiderul cocoțat la cota 70, dar mai avea mult până la 150 unde se afla hamacul. Nici sticla de rachie nu era în pericol, nici telecomanda. Reportajul se întrerupsese și, după o pauză publicitară, se anunță că președintele vizitează regiunile afectate de inundații. Și noi, echipa de intervenții, priveam la televizor, așa că am dat, prompt, alarma. O auzi numai Florica, așa ne-a povestit. S-a cocoțat pe sacii de grâu și a ieșit prin luminator, pe acoperiș. Eu cred că voia să fie filmată din elicopter, dar cine știe… Sonorul fiind dat la maxim, Nicu n-a auzit alarma noastră, semnalul cunoscut pentru situații de urgență. Se și vedea cu președintele la ușa, în cizme cauciucate, și el… în izmene! Și-a dat drumul din hamac, să pună ceva pe el. Cu sticla într-o mână și cu telecomanda în cealaltă – așa l-au găsit. La autopsie s-a constatat că se înecase cu o zglăvoacă, un peștișor țepos care înota pașnic prin sufragerie. L-a plâns tot satul, dar mai ales Jean Absolutu, că era client statornic. – Și Florica? De la ea plecasem... – L-a plâns și ea. A aruncat și televizorul ăla. Și-a luat o plasmă. Și a pus plasă la geamuri și la ușă. Pentru pești. Florica a înflorit. Are de cărat saci din pod – cheamă unul sau doi flăcăi. Mai pune și ea mâna, dar pe alese. Nu cheamă pe oricine. Cum primarele e ales, vă dați seama că umblă vorba că el ar fi autorul... Musai s-o moșească bine... – Aha! Încet-încet, încep să înțeleg de ce vorbiți tot timpul de incinte, aici, în sătucul acesta uitat de lume... Calimero | |