| = . | Ecaterina Bargan [11.Sep.10 21:59] |
| aici pot să remarc un fel de a fi chiar personal în versuri, sinceritatea și libertatea aceea de copil, ascunsă adânc în noi, pe care o lăsăm să se reflecteze în afară doar în momentele acelea, pe care le numim excepționale și-n care nu stăm să complicăm, ci găsim fericirea în lucruri mărunte, în oamenii care ne fac viața. o intonație și un respiro pe care-l sprijin în poezie. | |
| = re | Silvia Goteanschii [11.Sep.10 22:23] |
| katy, mulțumesc pentru lectură. e un comentariu care a pătruns și mă bucur. | |
| + fericirea e un zâmbet plombat | Vasile Munteanu [12.Sep.10 09:15] |
| mie mi-a plăcută că, aici, fericirea are un accentuat aer de familiaritate; de exemplu, v1 ("să fiu fericită eu și tot restul lumii") amintind de urarea: Să fiți/fim sănătoși!, rostită atât la despărțire, dar și cu rol de intermezzo într-o reuniune cu aceia apropiați, când după o îndelungată "punere a țării la cale", cineva exclamă: Hai să mai și trăim! și închină paharul: Să fim sănătoși!. iar acesta este un mod subtil, dar incontestabil de recunoaștere a originii autoarei; pentru ca imediat (v2) autoarea să se detașeaze în manieră personală de "grup" (o revoltă pur estetică, de genul: nu reneg, dar nu mă identific); pentru ca tipul acesta de împotrivire naturalului, trecând prin exercițiul așteptării și al maternității (să nu uităm că "puiul de om" este animalul cu cea mai lungă perioadă de incubație), să asistăm la o revoltă în adevăratul sens al cuvântului; o revoltă neputincioasă, fermă și suavă deopotrivă, o revoltă pur feminină în fața propriului chip și propriei asemănări. un cititor, Vasile Munteanu | |
| = . | Costin Tanasescu [12.Sep.10 12:51] |
| Silvia, ai scris un poem foarte frumos. Le are pe toate și imagistica m-a impresionat în mod deosebit, însă îmi pare rău să îți dau o veste: fericirea este o utopie. partea bună este că se poate scrie la nesfârșit, atât de frumos despre aceasta, la fel cum și despre nefericire... | |
| = puțină psiholiloghie | Vasile Munteanu [12.Sep.10 13:01] |
| Costin, după cum îmi place să spun, dacă fericirea (ai dreptate, un concept) nu ar fi un ideal, nu ar fi capitol în Manualul de Filozofie...; în altă ordine de idei, după cum lesne se poate observa, în textul de mai sus (inevitabil și în comentariul meu), se vorbește despre fericire ca despre un deziderat, nu despre un dat, ceva ce îți dorești (și dorești celorlalți), nu ceva ce ai deja (se poate deduce acest lucru din maniera de construire a verbelor); "un pahar" nu este un peștișor de aur, ci numai pretextul unei amăgiri (reale și/sau imaginare) - în definitiv, poezia este și ea tot o poveste frumoasă. te salut. | |
| = . | nica mădălina [12.Sep.10 13:57] |
| mi-a sunat pretențios "ghicind dacă îi vor plăcea morțile îngrijite", pentru că nu cadrează cu tonul firesc din mai tot textul și lasă un gust de maturitate căutată. nu văd, iarăși, ce aduce în plus acel nordice. cred că vântul, pur și simplu, e de preferat, mai ales cât timp în versul respectiv accentul cade pe bucle și pe determinantul lor, acel grizonate, așa că un determinant și pentru vânturi fură atenția de la bucle. dincolo de aceste aspecte și de typo-ul de la crează, textul are flux discursiv grație limpezimii și felului că decupează exact pe la margini, știind așadar exact unde să se termine. plus cum să ajungă acolo, adică pe calea cea mai directă. dreaptă. | |
| = err | nica mădălina [12.Sep.10 13:58] |
| faptului că, și nu felului că. scuze. | |
| = = | Silvia Goteanschii [12.Sep.10 15:33] |
| Eugenia, vă mulțumesc pentru semnul roșu. (aș vrea să cred că l-ați iertat pe toma necredinciosul din subsolul unei pledoarii...) Vasile, vă mulțumesc pentru semnul galben și pentru decodificarea spațiilor închise aici. bine ziceți: Hai să mai și trăim! oricum fericirea e aproape-departe. Costin, îți mulțumesc pentru lectură. despre asta am scris. fericirea ca ideal iluzoriu. depinde de facultatea de a o simți. la nivel mintal. dar, de acest lucru ar fi trebuit să te convingă dorința din titlu. nica mădălina, nu pot renunța la versul 7 pentru că există o corelație strânsă între acesta și versul 5. inițial, versul 5 a fost urmat de un altul care ar fi putut fi o explicație, dar mi s-a părut că textul va căpăta un caracter mult prea personal și am tăiat. vă mulțumesc că ați trecut pe-aici. | |
| = frumos poem | paul blaj [17.Sep.10 10:09] |
| Silvia, naturalețea pe care o dezvălui tranșant, pentru că trebuie să folosesc și clișee (de ce nu?), este captivantă. sunt de acord cu mădă la versul acela cu morțile îngrijite, dar aici rămâne latitudinii tale de exigență. și acest text care îmi demonstrează că nu te citesc degeaba. gând bun! | |
| = r | Silvia Goteanschii [17.Sep.10 10:41] |
| Paul, mulțumesc pentru lectură și bunele gânduri. chiar aveam nevoie de gânduri bune. | |
| = brady.. | Cătălin Găian -Konig [20.Sep.10 03:51] |
| Nu este deloc confortabil sa citesti un vers nechemat voit, imi place sa cred, precum "ghicind dacă îi vor plăcea morțile îngrijite" si care s-a strecurat in text poate sa faca legatura cu un altul la fel de indoielnic "și parcă o văd aproape-departe/are un rânjet de femeie trecută" dar cine stie!? Se poate sa fii tu -trecanda- din coltul, doar al tau, de copil fericit, din lumea fara de probleme, rontaind alune, pentru ca mai tarziu, ca intr-un film pe repede inainte, aceea careia ii alearga buclele grizonate peste ochii inchisi...si fara sa para o cacealma, privindu-te intr-un sfarsit lugubru cu un "ranjet de femeie si coji de aluna pe dinti",... Te substitui gratuit, cred eu, sau nu esti tu cea de la final. Oricum este un text inegal, cu un start care se lega foarte "să fiu fericită eu și tot restul lumii/ să mergem împreună de mână și să mâncăm alune prăjite". un ansamblu destructurat, aproape sfartecat cu versurile de mai apoi. Iau textul ca pe un experiment. te saluta...templierul | |
| = re | Silvia Goteanschii [21.Sep.10 16:20] |
| și eu te salut cătălin. ia cum vrei poezia și cum poți. silvia | |