| = la inceput | Ștefan Petrea [08.Sep.10 01:50] |
| La inceputul lecturii mi s-a parut o discordanta intre text si titlu. Abia in final realizez ca titlul este bine ales, desi nu sintetizeaza textul. Eu unul as instela poemul acesta care musteste de metafora... | |
| = multumesc | Leonard Ancuta [08.Sep.10 01:57] |
| pentru apreciere, stiu ca titlul socheaza, insa in momentul in care se regaseste in tecst acolo se acumuleaza toata tensiunea, de-aia consider ca-i bine ales. si ma bucur ca ai instela un astfel de tecst, pt mine e suficient ca l-ai simtit. | |
| = Contemplarea "bulangiului"!!! | Aurel Sibiceanu [10.Dec.18 14:27] |
| Textul, pardon, tecstul - sic" -, este un spectacol crud, este povestea unor avataruri sângeroase, întunecoase... Cuvintele grele, plutonice, vin singure și "eviscerează" ființa... Încă un poem aflat sub specia alegorică bruegeliană, în care ființa este marcată de plăgile timpului contingent, dar și de, așa cum spuneam, de propriile avataruri. Aer general de liturghie neagră... E de prisos să mai spun că Leo se individualizează și prin curajul de a renunța la pudibonderie; el recunoaște "fără grețuri" umorite, tumorile și limfa realității vizibile și invizibile... Uneori, când citesc poemele tale, încerc să văd și varianta soft, ceva în genul "Lecției de anatomie", a lui Rembrandt. "Bulangiul" m-a deranjat la primul impact, apoi mi-am dat seama că bulangii suntem, ca ființe, la cheremul realului, întunericului... Am încercat să înlocui cu vierme, bacterie, amoebă.. Țî, nu merge! Je te souhaite la santé, mon vieux sibi | |
| = sibi | Leonard Ancuta [08.Sep.10 11:05] |
| multumesc pentru aceasta viziune a ta pe marginea tecstului meu, ma bucur ca ai apreciat si interpretat aproape de scopul meu si te astept cu drag la urmatorul poem. | |
| = Leo, | Ottilia Ardeleanu [08.Sep.10 12:21] |
| strofa a doua este impunătoare. nu puteam trece peste un astfel de poem, pentru că este dintre acelea, puternice, ale tale, în care, subliniez, mama este (de) referință! există atâta sensibilitate în această spunere. imagini precum: "aveam mîncare acum am doar trupul înghețat ca un geam pe care apar flori albe și mama dă cu mătura întunericul afară dar nu răzbește" ori: "ecoul mă va dezosa complet și voi aluneca nod cu nod între propriile lacrimi în timp ce ea face ochii mari și întinde o mînă ca și cum deja am căzut" sunt demne de admirație. Ottilia Ardeleanu | |
| = otillia | Leonard Ancuta [08.Sep.10 12:49] |
| tecstul acesta inseamna mult pentru mine, e ca un fel de autodafe. multumesc ca ai rezonat aici. | |
| = Hip hop | Despina Alexandru Ioan [15.Sep.10 00:17] |
| Bunicel, dar pare scris în ritm de hip hop. Clișee, cuvinte, expresii, specifice genului. | |
| = ok | Leonard Ancuta [15.Sep.10 00:26] |
| da cateva exemple si te cred. da sa fie pe bune. | |
| + știu ce te roade, dar... | Adrian Firica [15.Sep.10 04:19] |
| Băi bulangiule, înșiră-ți chestiile așa: “trupul meu este o pasăre congelată cu tot sîngele scurs sub cuțitul uriaș ce-a coborît pe gît și s-a întipărit mai adînc decît o amintire mai pregnant ca o vină camera se mișcă prin pieptul meu zăpada carbonică scîrțîie ca (“ca” e, musai, necesar?!: nota mea!) sub greutatea unui pas pe care n-am avut curajul să-l fac înspre carotidă se strîng negre cheagurile și atîrnă ca niște ancore în aer n-am să mai pot zbura să zgîrii (poate “să zgâriu”, cf.: eu să zgâriu, tu să zgârii, el/ea să zgârie... ș.a.m.d!) aerul cu aripile cu pieptul să lovesc pînă într-o sîngerare abundentă să primesc îmbrățișările precum niște bandaje chipul speriat prin aerul tumefiat devine o flacără tremurîndă și nu voi ști ce vîrstă are lumina la fel ca un bec ars înainte de termen voi iubi întunericul voi iubi liniștea voi iubi ca un resuscitat și voi iubi în timp ce ploaia face cancer dar (încearcă un “iar”, în loc de “dar”: notă prsonală absurdă!) copiii se joacă într-o altă lumină fiecare cu jucăria lui și (“iar”: nota mea anostă!) mamele cu părul ud zîmbesc împăcate la fel ca mama cînd tăia o găină și nu se enerva că în zbateri împroșca sînge pe rochia abia apretată aveam mîncare acum am doar trupul înghețat ca un geam pe care apar flori albe și mama dă cu mătura întunericul afară dar nu răzbește și mi-e frică de puțină căldură de faptul că m-aș putea topi cînd o voi ține în brațe și de undeva se va auzi vocea aceea groasă complet străină spunînd băi bulangiule și ecoul mă va dezosa complet și voi aluneca nod cu nod între propriile lacrimi în timp ce ea face ochii mari și întinde o mînă ca și cum deja am căzut”; ... altminteri nu-ți va conceda, nici ea, expresia: băi bulangiule! aranjamentul convențional/economic al textului arată unde se "uită" autorul" | |
| = dle Firica | Leonard Ancuta [15.Sep.10 14:25] |
| am dat curs sugestiilor dumneavoastra, mi se pare ca intr-adevar poemul trebuia sa ia forma asta, va multumesc si pentru apreciere dar mai ales ca m-ati ajutat sa il fac mai bun. | |
| = Nu e nevoie | Despina Alexandru Ioan [19.Sep.10 07:36] |
| să mă crezi, îmi exprim o simplă părere pe care trebuie s-o iei ca atare, fără valoarea unui adevăr. E posibil să fie doar rezonanța pe care o are acest scurt text în mintea mea. Ceva între hip hop și emo. | |