| = Ahile si... lacul lebedelor | Vasile Munteanu [06.Sep.05 08:42] |
| uite lunecarile sufletului cum sacadeaza garniturile pasarilor calatoare; lacul prinde sa inghete picioarele lui Ahile, privind invidios la broasca testoasa care scrie versuri fara cusur printre fulgii necaderilor cu pasi de balerina eterna. cu drag, acelasi | |
| = Vasile Munteanu | silvia caloianu [06.Sep.05 08:56] |
| interpretarea ta, nu ma face decat sa zambesc. nici nu incerc sa realizez ciudatul tau transplant de idei. inchid dupa mine o mie si una de usi. incep numaratoarea... una,... | |
| = Sirena... in Tara Minunilor | Vasile Munteanu [06.Sep.05 09:27] |
| ma inclinam in fata Poeziei ca unul care alearga... incet. Cu drag, | |
| = Vasile Munteanu, defel... | silvia caloianu [06.Sep.05 10:09] |
| nu cred ca ar fi surprinzator de afalt ca pe mine nu ma preocupa actul creatiei, finalitatea, ci - doar placerea in sine. ideea promovata de tine nu pare sa tina defel de context. am zis "concurentul", nu "impresarul" :D. niic eu nu stiu de ce am zis asa sau altfel in textul respectiv. imi amintesc doar ca nu puteam adormi, pentru ca am zis "feregele de ceata" - ceea ce imi suna prea liric si, parca nu ar coopera cu restul expresiilor. ma gandeam si la "concurent". ma intrebam: "de ce?". chiar daca o fi un alter ego. insa nu am avut forte, la acea ora nocturna, sa revin, sa refac... am, acum, o diminieata foarte somnoroasa. si chiar nu am nici un chef de a ma autodiseca. nu mai schimb nimic. | |
| = "închideam după mine o mie și una de uși povestitoare" | Dana Lucaci [06.Sep.05 10:16] |
| "orele se făceau de hârtie le strângeai în pumn râdeai le aruncai la coș iar asta întotdeauna coincidea cu promenada lui sfăntul ilie prin prăpăstiile cerului atunci îți multiplicai degetele pe corzile violoncelului îmi făceai din ochi și te odiheai expresionist într-un lan de floarea soarelui" Impresii și expresii ce se rotesc precum flori de soare în liric, ceva îmi spune că acest tablou are parfum de ploaie încă în vară și că poemul nu este decât irizarea aceea dinspre apus, pe când se aude violoncelul păsărilor neplecate încă spre alte destinații. Și uite, iarăși ore, de hârtie aici, și o altă poveste spusă între anotimpuri. Cred că această învârtire a pământului ne face să vedem timpul în trei spirale îmbinate în vers, ne modelăm, "balerine din broaște țestoase", ca o vrajă, și aici, și la tine, regăsesc tărâmul farmecelor. Mi-a plăcut plimbarea aceasta de spirit prin poemul tău, revin, mă cheamă un parfum aparte. Ela | |
| + închideam după mine o mie și una de uși povestitoare | Maria Prochipiuc [06.Sep.05 12:28] |
| aveai ceva din giacomo balla inventai trenuri din păsări orele se făceau de hârtie le strângeai în pumn râdeai le aruncai la coș- a trecut destulă vreme de când nu am lăsat un semn la textele tale , te citesc, dar mereu mi se pare că nu reușesc să fiu atât de pătrunzătoare, dar azi mi-am zis gata și uite mă aflu aici printre versuri și mai ales că acel cineva avea ceva din giacomo balla, inventând trenuri și strângând în pumni orele, e o imagine unde orele parcă pulsează acolo cerându-și dreptul la libertate: le aruncai la coș iar asta întotdeauna coincidea cu promenada lui sfăntul ilie prin prăpăstiile cerului – probabil știi tu aici de ce ai pus acest lui în fața Sfântului Ilie, o imagine deosebită, de când eram copil mi-l închipuiam așa într-o trăsură mergând pe coama cerului, tu vii aici și cu altă imagine- prăpăstiile cerului atunci îți multiplicai degetele pe corzile violoncelului îmi făceai din ochi – din nou o imagine de vis, tu întruchipezi imaginea magicianului, multiplicand degetele versurilor de sub care poți asculta acordurile violoncelului. și te odiheai expresionist într-un lan de floarea soarelui până când noaptea ieșea dintr-un pesimism violent frântă așteptând să o mângâi – de ce tocmai in lanul de floarea sorelui? Mă găndesc îi caut semnificații, dar acum mă opresc aici. Imagini realiste construite din versuri expresioniste… | |
| = nu stiu de ce simt nevoia sa spun asta... | ioana matei [02.Oct.05 19:06] |
| Versurile acestea sunt foarte profunde. Cuvintele au o forta colosala! Si totusi cuvantul bun ce inca mai poarta in el chiar si "aminitirea" cuvantului rau devine bumerang (si nu amintirea bumerangului), mare tristete ! Repet, nu stiu de ce simt nevoia sa spun asta!!! | |
| = Dana, Maria, Ioana | silvia caloianu [07.Sep.05 08:18] |
| Dana, Maria, Ioana, v-am citit cu interes reflectiile, va multumesc. Esti o visatoare, Dana... Da, Maria, chiar nu stiu ce sa fac cu "sfantul ilie": ma enerveaza cum suna "sfantuLUI ILie". e ceva ce evit in textele mele, mi-a intrat in sange de foarte mult timp si, nu e vorba doar de poezie. Ioana, nu stiu ce sa iti raspund, de..."bumerang". De tristete... | |