Comentariile membrilor:

 =  Părerea mea!
Laurentiu Ghita
[17.May.10 21:54]
Acum, după "Bun venit", vine și partea neplăcută. Păi în afară de a fi o epigramă constatativă, altceva nu sesizez aici. Miroase ceva in jocul de cuvinte "vreme"- "vremuri", sunt sigur că asta ai țintit, dar .... mai trebuie ceva!

 =  Asta e!
Ica Ungureanu
[17.May.10 23:31]
Fără supărare, domnule Laurențiu Ghiță, dar... oriunde și oricui îi mai trebuie câte "ceva".

 =  Domnului L. Ghiță
Ica Ungureanu
[18.May.10 06:33]
"Condiment" de criză

N-am pus deloc piper în ea,
Dar dacă nasul tău cel fin,
"Miroase" epigrama mea
Nu simte izul de... pelin?

 =  Cer deslușiri
Constantin Iurascu Tataia
[18.May.10 11:18]

Condiment" de criză

N-am pus deloc piper în ea,
Dar dacă nasul tău cel fin,
"Miroase" epigrama mea
Nu simte izul de... pelin?
(Ica Ungureanu)

Explică-mi noutatea
Ca să-nțeleg deplin:
De cînd banalitatea
Miroase a pelin?

 =  Buruiana rea nu piere... Tataie! :)
Ica Ungureanu
[18.May.10 15:03]
Atâta răutate
Mă sperie puțin;
Dar nu-i o noutate
În vremuri de pelin.


 =  Domnilor, nu fiti rai, doar Guvernul e de vina!
Atropa Belladona
[18.May.10 15:42]
Mai lasati din argumente,
Va spun eu ce e de spus:
De cand ne tot iau procente
Si umoru-i mai redus!

 =  Belladonei, cu multă admirație
Ica Ungureanu
[18.May.10 16:29]
Talentata umoristă,
Veselă și optimistă,
Pentru mine-i Zâna Bună,
Pentru alții... Mătrăgună.

 =  Simpatie
Dan Norea
[18.May.10 17:45]
Belladona e șocată
Pentru că e prima dată
Când o doamnă, amical,
Îi trimite-un madrigal.
:))

 =  Incredibil!
Gârda Petru Ioan
[18.May.10 18:58]
E sfârșitul lumii, basta,
Toate relele se-adună!
Am trăit s-aud și pe-asta:
Belladona, Zână Bună!?

 =  constatare
milos petru
[18.May.10 20:20]
Astăzi, peste țara toată,
Sunt necazuri și belele
Și avem ca niciodată
Vreme rea și vremuti grele.

 =  Fac precizare
Constantin Iurascu Tataia
[19.May.10 14:09]

Buruiana nu piere, Tataie!

Atâta răutate
Mă sperie puțin;
Dar nu-i o noutate
În vremuri de pelin.
(Ica Ungureanu)

M-am supărat pe-o buruiană
Ce tacticos, ne-o ofereai;
Erai balsam de pus la rană
De ne-ai fi dat PELIN DE MAI...




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !