| = Povestea "grădinarului" și-a "florii ce se trece" | Dragoș Vișan [09.May.10 18:22] |
| Ca într-un mugur de fluier, acest semn de trezire, dinspre vița-de-vie este prezentat foarte plastic. Antiteza moarte-viață, din prima strofă, are în subsidiar (ori viceversa) învierea umană, nu doar a pământului. Mă gândesc la un lucru - poate din înviere se desprind atât viața cât și moartea, o geneză prin înviere trebuind să se petreacă insesizabil în comportamentul multora, chiar dacă s-ar pretinde poeți, oameni de știință, politicieni etc. A învia ceea ce gândești, spui, faci, iubești este mai mult decât suficiența convulsiilor și revoltelor, oricât de justificate. Parcă e regionalism "d-astă". OK. Scăparea sinelui de greblarea morții este o alegorie aproape barocă. Dar de-o infinită modernitate. | |
| = ma doare, intelegi? | Vali Nițu [09.May.10 18:32] |
| Dragos, Te rog sa ma crezi ca este o poveste dintr-un vis. Azi dimineata, pe la ora 6,00 m-am trezit cu dintii inclestati, scrasnind! O bucatica dintr-un dinte s-a spart. Visam ca am putea fi, la maturitate, o floare ce are seva linistii, dar... viata plina de griji si de framantari m-a facut sa ies, la acea ora matinala, intr-o duminica, in gradina din curtea casei.Priveam un butas de vita de vie, plantat acum cateva saptamani Suntem ca niste flori in fata... unor "oameni", cu maini batatorite ce decid in locul nostru. Un scrasnet, Vali NITU | |