| = nu mă tem de plecări de întoarceri... | Maria Prochipiuc [09.May.10 00:23] |
| Simplitatea cuvântul dă naturalețe și frumusețea versului într-o curgere lină, plină de semnificații. Teama nu este ascunsă între cuvinte, ci pare a fi doar umbra ei ce își pune întrebări la care de cele mai multe ori parcă nu găsește răspuns. Se pare că pe undeva stă ascunsă printre silabe o anume zi ce poartă numele de zece, peste care nu se poate trece cu ușurință: și-atunci Doar atunci mi se face o frică de tot și de toate... | |
| = Maria | Florentina-Loredana Dănilă [09.May.10 11:51] |
| Trecerea ta - prilej de adâncă bucurie pentru mine. Îți mulțumesc pentru rezonanță și cuvintele frumoase. | |
| = ... | Petru Teodor [17.May.10 21:21] |
| o poezie ce împinge, fără să vrei, trupul gândului spre meditație... îmi face plăcere să-mi închipui că finalul nu se referă la dragostea limitată de relația dintre A și B, ci la dragostea în genere, implicând A și non-A, non-B non-etc. în final rămâne întrebarea ca o cicatrice - oare nu de sute de ori trecem pe lângă? frica aceea din final se regăsește in mine clipă de clipă. și-n fiecare zi altă cicatrice. vers ușor! cu respect, pt. | |
| = Frumos comentariu! | Florentina-Loredana Dănilă [17.May.10 21:42] |
| Petru, mă bucură descifrarea acestor gânduri. Poți extinde ideea la dragostea în genere, deși, la vremea când au fost scrise, referirea era strictă la ”A și B” cum spui. Da, întrebarea ca o cicatrice... dar atunci când trecem pe lângă, nu știm pe lângă ce am trecut. Mulțumesc și te mai aștept! | |