| = "primăvara unui popor caraghios" | Alexandru Gheție [02.May.10 14:26] |
| Al doilea grupaj este deosebit... E destul de greu să scriem despre lucruriloe pe care le știm fără să cădem într-un discurs lung și diluat. Ai reușit aici o poezie concentrată și reușită... Finalul, acea neputință de a fi ridicat de jos din cauza (sau datorită) unui plin de ea :) e sugesti, încheie textul frumos. Cu plăcerea lecturii, alex | |
| = ne mai citim | mihai amaradia [02.May.10 14:30] |
| multam mult alex | |
| + cred ca | Leonard Ancuta [04.May.10 00:57] |
| s-a trecut destul de rapid peste acest poem. de altfel intreaga constructie conduce frumos catre acest final in care cliseul este prelucrat, recalibrat si transformat intr-o metafora de toata frumusetea. ma bucur sa citesc aici un tecst econom, scris atent, sensibil care curge varsandu-se in cascada. | |
| = aproape | iulian poetrycă [04.May.10 01:40] |
| începe bine, se termină și mai bine - dar mijlocul (strofa 2) e destul de fleșcăit. chiar presupunând că fac mișto de proletkultur, versurile ”Cunosc noaptea când se respiră din belșug / îmi știu rădăcinile liniștite care țin de plug / grâul și florile dinăuntrul pădurii” deraiază poemul de pe linia unui potențial joc de-a refuzul rimei, joc pe care îl găsesc extrem de interesant și promițător, așa cum se desfășoară (sau s-ar putea desfășura) în restul poemului. cam în felul ăsta: ”Știu pe de rost o pereche de copaci albaștri într-o țară plină cu de toate caldă și frumoasă cunosc animalele ei pe de rost și tot rostul lor (???aici ar trebui un vers ca lumea, nu sărăcia aia de ”urmele pe pământ, și umbrele născute din nor”) Cunosc noaptea când se respiră din belșug îmi știu rădăcinile liniștite grâul și florile dinăuntrul pădurii, culorile rochiei tale pe de rost ca pe rugăciuni Apoi mă știu pe mine singurul înflorit în primăvara unui popor caraghios atât de plin cu tine că nu mă poate ridica nimeni de jos” ultima rimă e bună, pentru că pică așa ca o lovitură de talgere la sfârșit de piesă. una peste alta, ai fost pe aproape. | |
| = asta ca sa zic si io ceva | mihai amaradia [04.May.10 17:16] |
| recunosc ca asta nu e fo poezie cu pretentie da sincer sa fiu io nu mi-am propus. nici cu stelele astea nu ma cunosc doar stiu ca sarac in poezie doar cu numele domn iulian. | |
| = "poem si circ" nu merge | liviu clisu [05.May.10 20:54] |
| uite ca incepusi sa scrii si cu rima, tu , care nu voiai sa faci asta. Ai un vers aproape arghezian acolo "Cunosc noaptea când se respiră din belșug, îmi știu rădăcinile liniștite care țin de plug". E de bine. Apoi e frumoasa atmosfera, respira, cum iti place tie sa zici. In schimb sfirsitul hmmmmmmmmmmm. Nu ti se potriveste pamfletul, satira sociala, Mihai. Iar in combinatie cu iubire si paduri si liniste si noapte, chiar parca nu merge. Hai sa lasam steaua aia asa , da-i coloram un colt cu alb. Astept un sonet, mai ales ca-ti vine fata acasa. Vineri, bineinteles... | |
| = hai panduriiii | mihai amaradia [10.May.10 08:43] |
| de poem am luat la cunostinta da de circ nu stiu cum si ce sa zic nu are nicio treaba acel popor caraghios cu satira sociala da. cat despre coloratul unui colt in alb io zic ca putem face si asta. | |