| = țărm și mare cer și pământ | Maria Prochipiuc [13.Apr.10 01:15] |
| Am căutat să fug de lumină de răul care i se târăște prin sine de claritatea din spatele ei – frumoasă asocierea între melodia lui Edith Piaf și mesajul transmis de poem, ea nu regretă nimic, tu poetule, nu au ai reușit să spui prin cuvinte ceea ce parcă te macină, pentru că lipsa cuvintelor a prăbușit tot misterul, aporape că nici visul nu mai apoate exista doar apăsarea de dincolo. Foarte bine realizată strofa: țărm și mare cer și pământ privirea are limitele sale uneori se lovește de buza pleoapei cade dincoace de beznă Realizări deosebite: șterg poza cu degetul mare orbitor de departe legăturile se topiseră punțile se prăbușiseră | |
| = re Maria Prochipiuc | Alexandru Gheție [13.Apr.10 09:01] |
| Vă mulțumesc pentru trecere și aprecieri :) Mă bucur că ați citit, că v-a plăcut și vă mai aștept aici... numai bine, alex | |
| = unde se opreste | Anni- Lorei Mainka [13.Apr.10 11:17] |
| o calatorie intre aici si dincolo dialogul monolog cu un ton sigur dar unde se termina? (eu regret ile - sta prea singur acolo in final, pina acolo ai vorbit, ai tras cu urechea la poza, ai pus seminte, si apoi tzac a venit jalea , dar ai plecat cu ea nedespachetata) | |
| = re | Alexandru Gheție [13.Apr.10 12:09] |
| nicăieri, anni... Între aici și dincolo, nicio oprire. Eu regret, ile, e bine că stă singur. E o stare. Mulțumesc. | |
| = . | Leonard Ancuta [13.Apr.10 14:48] |
| tecstul e frumos, curge. poate doar daca e crescuta nitel concavitatea pt a focusa mai clar. dar si asa, e ok. oricum dupa o plimbare prin tecstele de pe prima pagina e o usurare sa mai gasesti ceva citibil, chiar placut. | |
| = re Leonard Ancuta | Alexandru Gheție [13.Apr.10 17:57] |
| leonard, multumesc... ma bucur ca ai intrat, ca ti-a placut :). Sigur, voi mai lucra pe text. numai bine, alex | |
| = Alexandru Gheție | Ottilia Ardeleanu [13.Apr.10 18:25] |
| Se zice că ar fi bine: “Să nu spui nu, niciodată!”, "je ne regrette rien" este mult mai nimerit! Însă, textul este unul dezolant, fapt ce reiese pregnant din această strofă: “nu ți-am spus ile nu vin doar să curăț pământul arunc semințe margarete toporași violete le stropesc nu spun nimic șterg poza cu degetul mare tu îmi zâmbești taci nu regreți nimic”. Ei, da, aici se vine cu smerenie, cu tristețe, cu lacrimi… Finalul este dureros: “nu vreau să te mai văd nu ile niciodată așa clar orbitor de departe”. Un poem ce atinge sufletește nu poate fi trecut cu vederea. Ottilia Ardeleanu | |
| = re Ottilia Ardeleanu | Alexandru Gheție [13.Apr.10 20:07] |
| otilia, multumesc pentru semn si parere incantat ca ai mers dincolo de versuri :) numai bine, alex | |