| = infinit? indefinit? | Adriana Lisandru [12.Apr.10 12:21] |
| ma intreb si va-ntreb, incercand sa inteleg: - "Infinitul mare nu vrea să-și știe limitele, ca să nu-și știe golul." Admiteti, deci, ca aceste limite ar exista. Insa, daca orice limita inseamna prin ea insasi o finitudine, o ingradire, mai putem vorbi de infinit? sau poate ca termenul pe care-l foloseste René Guénon, acela de "indefinit" („intindere” ale carei limite scapa capacitatilor noastre cognitive), este mai potrivit, atunci cand ne referim la un subiect de factura metafizica (si nu matematica)? - daca admitem doua infinituri, asta nu inseamna iarasi ca admitem o limitare a ceea ce este fara limita? - daca infinitul mic este "Perfectiunea activa in Perfectiunea pasiva", asa cum il numesc teogoniile orientale, adica afirmarea Fiintei din Nefiinta, vorbim deja de Unitate, ca afirmare a Zero-ului metafizic, Unitate care, prin expansiunea sa, (1) genereaza si contine, cum bine spuneti, Posibilitatea universala a manifestarii (adica ceea ce numiti, aici, "infinitul mare"). Dar, in cazul asta, cum mai putem admite ca "Unu ca atare e limită și el închide infinitul mic."? Unul se inchide pe sine? Daca se inchide, nu inseamna ca isi anuleaza Posibilitatea de manifestare? (1) „Dao il naste pe Unu, Unul il naste pe Doi, Doi il naste pe Trei, Trei naste cele zece mii de lucruri” – Lao Zi sau 1+2+3+4=10 - Tetraktys-ul | |