| = . | silvia caloianu [02.Mar.10 01:50] |
| nu iti suna mai bine: "și trupul meu îmi (isi) face loc înainte"? "Pe limbă (mi) se odihneste" "prin haine (imi) cresc mii de ace" | |
| = Iaroslava... | Aurel Sibiceanu [02.Mar.10 07:04] |
| Povestea continuă... Avem nevoie de poveste ca de noi înșine? Ființa se în-semnează... Mântuitorul a scris. O singură dată, pe nisip. Nimeni nu i-a văzut scrisul; nici măcar o literă nu a încăput în priveliștea cuiva! Scrii ca și cum te-ai pregăti să vezi nisipurile Lui... | |
| = părere | Cezar C. Viziniuck [02.Mar.10 09:38] |
| Frumos. "Pe limbă se oglindește luna cu miez de rodie" "timpul respiră pe nerăsuflate" Scrisă printr-o inspirație profundă a unei lumi proprii. Cezar | |
| = "visam să cumpăr un spital de nebuni" | Alexandru Gheție [02.Mar.10 10:17] |
| e "firesc" să-mi placă o poezie în care ființa visa să cumpere un spital de nebuni de dragul poveștii în formă pură... cioburile albe și acele însă vor transforma trupul în ne-trup, viața în ne-viață, pentru că o jucărie care nu vrea sa joace nu mai e jucărie :). se simte în poeziile tale o durere tainică, una fizică și ea sfâșie sufletul... Poate greșesc. numai bine, alex | |
| = ... | iarina copuzaru [02.Mar.10 13:03] |
| Silvia, dacă spun „trupul meu își face loc”, schimb sensul, ideea. El trebuie să rămînă în urmă. Iar dacă rîmîne neschimbat, nu mai pot repeta „îmi” în versul cu hainele. Odihna lunii mi-a plăcut. Nu știu dacă mai mult, dar cu siguranță la fel de mult. O păstrez pentru alt poem, fiindu-mi de ajutor acolo. Așadar, mulțumesc nu numai aici, ci și la un alt text în care mă voi odihni. Domnule Aurel Sibiceanu, e o pregătire și o nereușită totodată. Pornirea îmi e înfrînată de ocoluri... Dar îmi închipui că Mîntuitorul a scris pe nisip o poveste... Cezar, mă bucur că lumea proprie, din ceea ce îmi spui, și-a putut arăta cît de puțin această poveste. Alex, chiar se întreba un prieten cum se numește ascultătorul trupului nostru, trupohnic sau corpohnic. Eu i-am spus dolerovnic. Astfel că este, într-adevăr, o durere. Ai și tu capacitatea de-a asculta versurile (pe lîngă aceea de-a te scrie prin ele). Asta oare cum s-ar numi? | |
| = . | nica mădălina [10.Jul.10 16:54] |
| deși am învățat să nu intru pe texte în funcție de titlu, aici am intrat atrasă de el. am înțeles constrastul titlu-text. ce nu am înțeles este rostul primelor două versuri din prima strofă, având în vedere că ideea e în strofele celelalte, nelipsite nici ele (în special ultima) de imagini tari. adică: ok, ace, ok, durere, ok, e în tot trupul, atunci de ce și cioburi albe în șira spinării? sau, invers, de ce nu ai enumerat și mai multe, de ce nu ai exemplificat și mai mult? cu gestionarea asta nu mă împac. în rest, mi-a plăcut. mai ales că ai folosit trup, și nu corp. am mai amintit, parcă, și cu alt prilej (și deci nu o să mai dau numele respectivului autor), de distincția corp-trup făcută în funcție de raportarea la celălalt: fără celălalt, corpul rămâne corp; grație celuilalt și relaționării cu el, corpul devine trup și este simțit ca atare și de cel al cărui suflet șade acolo, în el. interpretând din perspectiva asta faptul că ai folosit "trup", mi-am zis: iată, nu este un text despre sine cu sine limitat la sine, ci tot pe prezența celuilalt se sprijină pentru a sta așa, în sine. scuze că m-am exprimat cu așa multe cuvinte. | |
| + rodii pe lună | Irina Nechit [10.Jul.10 21:06] |
| Îmi place profunzimea, deschiderea spre "timpul care respiră pe nerăsuflate", între "porniri și ocoluri". Nu mi-am închipuit că din cuvântul "ocol" poți scoate efecte atât de spectaculoase. Formulări bizare, dar exacte: devin firesc ceea ce durerea-mi arată că sunt Textul are limpezime și duritate, e ca timpul condensat. Se văd clar acele, cioburile, și în spitalul de nebuni mereu se inventează povești. O vară cât mai poetică, Iarina! Mai citim, Irina | |
| = ... | iarina copuzaru [11.Jul.10 15:48] |
| Mădălina, imediat după ce scriu un text îmi e greu să intervin, fiindcă risc să rămîn subiectivă/egoistă. Apoi, după ce trece o perioadă, textul e atît de îndepărtat, încît simt că modific cuvintele unui alt autor. Bineînțeles, sunt și excepții. Chiar tu mi-ai dat de cîteva ori sugestii, iar eu am reușit să tai în poem. Acum însă sunt neputincioasă. Nu pot nici măcar să explic. Astfel că-l mai las o vreme. Îți mulțumesc pentru încurajări și obiecții. Asta deoarece cred în capacitatea ta de-a analiza, aprofunda și corecta. Irina, mulțumesc pentru steluță, cuvinte, dar și pentru urare - e potrivită în continuarea aventurii mele chitaristice:) Și-mi place enorm cum ai spus "Formulări bizare, dar exacte". E una dintre construcțiile mele poetice favorite:) | |