Comentariile membrilor:

 =  e foarte scump textul ăsta!
Adrian Firica
[27.Feb.10 03:09]
foarte elaborat acest pleonasm, care are o încărcătură echivalentă cu aceea a unui porem desprins din cotidian: cele trei referințe "reper" nu condiționează, ci implică și expică realul și cotidianul cuplând arealul extern, arealului sufletesc și mental.

un "extrabugetar" era foarte aproape spunând următoarele:
"... pentru ultima oară (în calitate de sociolog amator cu vârstă activă) declar că: tirbușoanele nu sunt neapărat necesare; că e prima dată când aflu că diazepam se scrie cu “m” la sfârșit!); și că HotNews-ele (despre care multă vreme am trăit cu impresia că sunt un fel de alune de post!) sunt abominabile, costisitoare și inutile prin raport cu taxa inversă și că orice reglementare în materie este bine-venită /.../ până acum, toată viața mea (pleonastic!), am fost invitat să cred: crede-mă! mi se spunea și mi se mai spune și acum, deși e limpede că sunt de capul meu, însă ei cred altceva, deși mie mi se pare că n-au înțeles nimic din chestia cu pleonasmele, crede-mă!".

cu uimire constat că autoarea a inversat, de la o vreme, taxarea: acum e mai scump!

 =  cita dreptate domleFirica
Anni- Lorei Mainka
[27.Feb.10 04:25]
inclestare dupa inclestare
intre HOt news
si muzica dong ding....si nu invers ca pe vremuri
sa citesti si sa nu crezi ca este posibil, dar uite ca se scrie inca, se simte si nu se va inceta .....multam

 =  "vom înființa o organizație non-profit"
Alexandru Gheție
[27.Feb.10 08:49]
este tainic cum se naște poezia pe o... "pungă ecologică". am remarca imagini ca "dimineața ne leapădă-n jet pe marginea drumului; își strâng piuitul și îl înghesuie/în fisura primului zid; Noe a rămas pironit cu un solz/de lemnul catargului. acum patru secole și-a-nghițit/măseaua de minte"; modul în care acestea sunt inserate într-o poezie modernă, de actualitate; apoi ideea unei religii cu taxă inversă etc. Mi-a plăcut.
numai bine,
alex

 =  Diazepam-pam!
Adriana Lisandru
[27.Feb.10 11:16]
eu nefiind nici bugetar nici extra, nu-mi permit, ma-ntelegi, carevasazica sa contrazic...dar un lucru stiu: atunci cand vreau sa caut maruntis in buzunarul stang, folosesc mana stanga; asijderea, cand trebuie sa-mi scarpin urechea aflata pe aceeasi parte cu buzunarul.

ma bucur sa o revad pe Anni-Lorei, chiar si de pe margine, in calitate de musafir nepoftit la un dialog pe care, fireste, ca orice terta persoana, politicos ar fi sa nu-l pricep, chiar de-l aud. :)

Alex, nu se naste in punga, se varsa din ea.

multumesc.

 =  Sanax-pam!
Aurel Sibiceanu
[03.Mar.10 15:01]
Noaptea trecută am declarat
zi de reculegere în
agricultura personală!

Asta ți-a, scăpat, Ada_Li!

Mi-au plăcut știrile!
Dacî mai găsim 2 mușterii
vom fi ridicați de la gradul de rezervă
la cel de Salon. Nr. 9!

Sanax-pam bun!




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !


Warning: Unknown: write failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/www/dynamic/-agonia.v3-2/www/tmp) in Unknown on line 0