| = Brandul Ioana | Aurel Sibiceanu [22.Feb.10 10:26] |
| Mi se pare un poem desăvârșit; cititorul cuminte și fidel din mine vrea poeme și despre restul zilelor... marți, miercuri, joi... făpturile noastre care ne fac să nu vedem trecerea anilor... ...poate e bine, poate nu... "ești un copac într-o pădure dispărută" P.s.În popor se spune că lunea nici iarba nu crește... | |
| = "mi-aș lua o vacanță în cer" | Alexandru Gheție [22.Feb.10 10:50] |
| poezia îmi vorbește despre un salt de la monotonie la grav, de la simplu la complex. e aici sentimentul ăla de renunțare la a reîncepe o aceeași viață decupată de sens, golită de trăiri. Îmi place modul în care ai exprimat această idee. numai bine, alex | |
| = *** | Adriana Marilena Simionescu [22.Feb.10 11:42] |
| Cuvinte pentru îmblânzit începutul de săptămînă în care arborele umanizează peisajul mai mult decât ar putea să o facă oamenii. De fapt niciun copac nu crește într-o zi, dar nici nu cade la prima lovitură deși uneori e atât de dificil să depășești ziua de luni fără a te simți parcă strivit de univers. Am citit cu plăcere. Ama | |
| + cu inima în pom | George Asztalos [22.Feb.10 18:27] |
| iar a comis-o Ioana. face și anume ce face și ne trimite cu bilet de trimitere cu tot cu inima în pom. și noi, pacienții, tot mai impacienți, ne trezim că e luni și pomul a sărit în aer. mașinile urlă rentabil și rezonabil. pădurea fuge cu mîinile pe cap. să își înnebunească fericirea. în toate părțile deodată...:) un poem al derizoriului de zi cu zi sublimat în răbdarea însuflețită a unui pom. de la picioare de lemn la inimă de copac și tracînd prin dorința rămuroasă de vacanță în cer, poemul vorbește de o răbdare ne-umană, de tragedia încremenirii, de solitudinea ne-căutării și dezumanizării în peisaj, de agonia liniștită a elementelor. apreciere maximă Ioana...fără să văd pe unde calc...:) | |
| = Uneori | florian stoian -silișteanu [23.Feb.10 01:50] |
| Uneori o sun pe ioana pur și simplu...la telefon.ea ține evidența iubitelor mele ea planifică melcul la ortoped ea înșiră pe culme toate poveștile mele despre păsări și tot ea sparge nuci pe pridvorul zilei de Luni fiindcă dacă nu vă supărați ioana este Lunea poemelor dintre femei.De aceea în urmă cu câteva yile am rugat gestionara inimii mele să ia măsuri și să mă laude neapărat fiindcă teamă îmi este că încercările mele nu sunt încercări ci uneori poeme pe care nu le am în preacurândul meu nici apărute prin reviste nici premiate nici invitate.Da!Și am zis hai tu ioană și aruncă din bruma zilei peste uitare.Și Ioana asta a noastră a venit și a aruncat iată poem desăvârșit cum zice conașu Sibiceanu...Acum e rândul lumii:Noi ce am avut de scris am trăit! | |
| = i. | ioana negoescu [23.Feb.10 23:41] |
| Aurel Sibiceanu, ideea e interesantă, dar nu știu dacă o simt. Am scris un poem despre o duminică și se știe, miercuri mă îmbrac în violet :) mulțumesc. Alex, mă bucură mult felul în care pătrunzi înțelesurile. Ama, ai dreptate, niciun copac nu crește într-o singură zi. luni nu crește deloc. mulțumesc. George, inima din pom e a ta:) am aflat asta din poemele tale. sunt o mare fană, așa că-ți poți imaginea bucuria mea că te apleci peste umila mea producție de luni. mulțumesc din suflet...adică din inimă de copac. Serafime, n-am cuvinte...dar nu-i bai că nu am cuvinte, tu oricum trăiești tot ce ar fi de spus. mulțumesc. | |