| = "am mai mult spațiu să merg să merg să tot cad" | Alexandru Gheție [13.Feb.10 12:02] |
| găsesc aici o prăbușire continuă, o separare de lume, o atmosferă neguroasă și rece (noapte polară), visul de alb, teama de a deschide ochii și a continua drumul. De fapt aici se dorește o dispariție, o micșorare până în moarte și apoi o creștere, o re-naștere ca un nou început. Aici "lipsește ceva", lipsește starea de veghe care să aducă dimineți, lumină, esențe... Mai citesc. numai bine, alex | |
| = în veghe e patria vînătorilor | George Asztalos [13.Feb.10 12:30] |
| Daria iar în vise a victimei lor. toată treaba e să dormi iepurește dar gata de orice așa ca un tigru...și vei vedea că orbii nu umblă în întuneric. ci într-o ceață luminoasă. cu marele avantaj că te limpezește. te face și anume clar pur și simplu. pe dinlăuntru. abia atunci vei putea visa cu adevărat. cu ochii deschiși. poemul pare ușor rătăcit dar totuși pe calea cea bună. mai venim e farmec destul pe pagina ta...:) | |
| = ... | Daria Darid [13.Feb.10 17:22] |
| mi-am imaginat-o pe Daria ghemuindu-se pe o canapea oarecare . are urechile ciulite , ochii încordați . nu mai e vorba de o trezire întâmplătoare , ci de o veghe continuă , de o luciditate pe care încearcă s-o înșele cu ideea albului . alb pe care ea însăși și l-a pierdut , așa ca o dezvirginare . sau o dată cu dezvirginarea ( albul se risipește în momentul în care deschizi ochii , oricâtă zi ar fi afară ). are toate motivele să fie înspăimântată . absența strigătului ei este indiciul . lipsește riposta . lipsește ea din ea . se refugiază în tot ce găsește la îndemână . în bucățica aia de foaie (strigătul ei de lemn) sau în bucățica aia de zid (strigătul ei de piatră) de care-și mai sprijinea uneori privirea (de fapt în bucățele de orice ce se pot scrie). din aceste colțuri o găsesc eu chircită cu un strigăt clandestin în brațe în loc de pernă . adormită . căci eu nu pot fi în 2 locuri deodată . reușesc cumva să mă smulg din mine ca să mă privesc pe mine în mine . chestia asta se face numai în întuneric , numai în liniște totală . întunericul devine apăsător căci mă las cu toată greutatea privirii mele introspectiv . privirea mea e tot întunericul din încăperea asta asmuțindu-și tăcerea asupra mea . D-le Gheție, cred că trebuie să fie o gradualitate în aceste căderi . after all, ceea ce nu te omoară , te întărește . eventual , te petrifică . habar n-am dacă Daria are de ce să se teamă , eu doar vreau s-o obișnuiesc să-și privească-să-și găsească drumul și în întuneric , nu doar la lumina zilei. și da , cred că lipsește starea de veghe a dumnezeului aducătoare de dimineață . deși nu-mi dau seama dacă mai stă în puterea Lui să ne aducă dimineața . sau stă în puterea ochiului nostru de a o privi ca atare . orice există numai în măsura în care credem noi că există (o simplă părere , nu neapărat adevărul) . D-le Asztalos, m-a surprins plăcut modul în care mi-aduceți în atenție termeni precum veghe versus visul , vânătorul versus vânatul . înțeleg ... treaba e să le împletești în aceeași fire .. Veghea nu aduce nimic bun . decât întuneric . aș vrea să-mi fie clar a cui voce e aceasta . a Dariei , care inițial resimte apăsarea lanțurilor de întuneric , se zvârcolește în neputința ei până-și conștientizează insuficiența . sau fvocea mea cea de pe urmă , cea care se scurge ușor din brațele tuturor și se separă de lume în obiecte , în foile astea pe care nu mi le va citi nimeni , în zidurile astea pe care nu mi le va sparge nimeni . căci dacă văd clar pe dinăuntru , îmi văd doar amărăciunea . eu îmi mențin părerea deocamdată . visele se mai îndeplinesc doar în vis . cu ochii deschiși , sigur ne mai lipsește ceva . sau cineva . vă mulțumesc frumos pt trecere . o seară blândă în continuare vă doresc . | |