| = Eminescu | mihai traista [08.Feb.10 19:41] |
«Ca să aibă ce mânca, el fusese silit a-și mânca inima, înlocund avânturile poeziei, avânturi mărețe, avânturi care nu se pot vinde, prin acea proză de toate zilele a sterpelor lupte de actualitate» – spunea Nicolae Iorga despre Luceafurul poeziei românești. Astăzi când unii pseudointelectuali români se întreabă dacă Eminescu este poetul lor național, eu le-aș spune (cu toate că nu sunt român) că alfabetul limbii române ar trebuii să înceapă cu litera E – de la Eminescu. Noi ucrainenii îl iubim foarte mult pe Eminescu și îl sărbătorim în fiecare an, pacat că nici Eminescu nu mai este ce a fost. | |
| = bun | rechesan gheorghe [09.Feb.10 15:08] |
| text, speculativ dar paradoxal direct Concluzia amară integrată la sfertodocția autohtonă Nu mă entuziasmează limbajul cam sec și unele bîjbîieli în exprimare, în opinia mea(de pildă "pseudovipuri plasmatice", e plauzibilă trimiterea colocvială, dar ce te faci dacă de pildă nea cutare are Tv cu tub catodic...deci aș fi zis simplu vipuri găunoase de pe "sticlă"...sau "îngurgitase n ani de pușcărie" e sesizabilă ironia dar nu sună prea adecvat... a îngurgita are trimiteri pantagruelice...era destul halise n ani de pușcărie)) | |
| = Așa a fost să fie | nicu brezoianu [10.Dec.18 14:27] |
| Vă mulțumesc amândurora, pentru punctele voastre de vedere. Subiective dar pertinente. În ce îl privește pe Mihai ma bucur că a vibrat la ceea ce a insemnat ideea de Eminescu pe care am încercat să o evidențiez. Ucrainienii sunt un popor fericit, îl au și pe Eminescul lor, autorul Cobzarului și al nuvelei Taras Bulba. Gheorghe, referitor la observațiile tale recunosc că nu este un text cizelat. Asta o fac dor în poezii. Viața noastră de zi cu zi nu este metaforă, eu am scris în 2009 Jurnalul unui om obișnuit, fiindca asta suntem cu toții. oameni obișnuiți. Chiar dacă sunt dascăl nu am timp și nu mai accept o idilizare sămănătoristă a unei vieți care este așa cum este.... tubul ctodic este deja exponat de muzeu. În ce îl privește pe Țuțea , și nu numai pantagruelice au fost experiențele comuniste, inumane și inimaginabile. Știu foarte mulște, informații de la cei care au prins reeducarea de la Pitești, a fost groaznic... Toate cele bune Nicu Brezoianu | |
| = Așa a fost să fie | nicu brezoianu [10.Dec.18 14:27] |
| Vă mulțumesc amândurora, pentru punctele voastre de vedere. Subiective dar pertinente. În ce îl privește pe Mihai ma bucur că a vibrat la ceea ce a insemnat ideea de Eminescu pe care am încercat să o evidențiez. Ucrainienii sunt un popor fericit, îl au și Ei pe Eminescul lor, autorul Cobzarului și al nuvelei Taras Bulba. Gheorghe, referitor la observațiile tale recunosc că nu este un text cizelat. Asta o fac dor în poezii. Viața noastră de zi cu zi nu este metaforă, eu am scris în 2009 Jurnalul unui om obișnuit, fiindca asta suntem cu toții. oameni obișnuiți. Chiar dacă sunt dascăl nu am timp și nu mai accept o idilizare sămănătoristă a unei vieți plate.... tubul ctodic este deja exponat de muzeu. În ce îl privește pe Țuțea , și nu numai pantagruelice au fost experiențele comuniste, inumane și inimaginabile. Știu foarte multe, informații de la cei care au prins reeducarea de la Pitești, a fost groaznic... Toate cele bune Nicu Brezoianu | |
| = Duminică | Anton Vasile [09.Feb.10 18:10] |
| am fost în parcul Copou. La statuia lui Eminescu erau depuse două coroane modeste de flori, una de Muzeul Eminescu și alta, dacă nu mă înșel, de Teatrul Mihai Eminescu. Nu mai sunt generații de eminescieni cum au fost pe vremea lui Ibrăileanu. Cosmopolitismul a pus stăpânire pe spiritualitatea românească, cultura românească e tot mai mult marginalizată. Deși cugetările Poetului sunt profunde și viabile cât un mileniu de existență, simbolul nostru național nu mai e în actualitatea spirituală a generațiilor tinere. Perpessicius a rătăcit treizeci de ani prin labirintul operei eminesciene și a ieșit din labirint după treizeci de ani, orb, dar n-a încetat să-l iubească pe Eminescu. Apropo de franțuzoaică, am frunzărit din întâmplare un Album de artă editat de o editură franceză, reprodus și tradus și la noi de o editură românească. Ei bine, figurau mulți artiști plastici din estul Europei, dar oricât m-am străduit să-l găsesc pe Constantin Brâncuși nu l-am aflat. M-a revoltat această uitare a francezilor când atelierul lui a fost chiar în inima Parisului. În epoca globalizării spiritualitatea românească nu se mai vede. Atunci cum să fi știut o franțuzoaică, chiar titrată în literatura universală, despre Eminescu? | |