Comentariile membrilor:

 =  Dacă și lui Dragoș Vișan i s-a făcut greață
Anton Vasile
[07.Jan.10 20:10]

de politica de Dâmbovița, în care gunoierul își dă jos fustița, cumpărată de la școlile înalte americane,(de remarcat că a mai fost și o fată, plină de succesuri, care și-a dat jos pantalonașii spălați intelectual pe Mississippi și s-a făcut euro-parlamentar) atunci mă duc, ca să nu vomit de-atîta greață, să-mi cumpăr un kilogram de lămâi, că sigur fac icter negru. Aceeași neagră viziune am despre portocalia care întărește oligarhia și guvernează cu succesuri, România. Deși portocalie, România e neagră ca o gaură neagră. Apropo de ce e neagră o gaură neagră? Fiindcă un soare portocaliu moare și se transformă într-o gaură neagră. România e o gaură neagră.
Ca să-i treacă oful, omul mioritic, după ce își fură singur căciula, face haz de necaz. El mai încearcă să-i înțepe cu săgeți caustice pe cei care ne-au adus într-o superbă gaură neagră, dar ei sunt imuni la toate săgețile noastre, sunt tăbăciți, nu pentru că sunt tobă de carte, ci pentru că sunt ignoranți și autosuficienți în trufia lor. Ignoranți, dar nu proști: au schimbat înțelesul adevărului acela intelectualist al proverbului,,, cine are carte, are parte’’, cu ,,cine are bani, are parte... de putere’’. Prințul gunoaielor ne privește, de-acolo de sus de la înălțimea Parlamentului, ca pe niște gunoaie. Cu el a început imbecilizarea Romăniei. Știi de unde provine culoarea oranj? Porotocalii vor spune că de la soare. Aiurea! De la kaka o, nenicule!
Victoria portocaliilor ne va conduce pe drumul luminos plin de succesuri, unde omul mioritic va avea parte numai lapte și... kaka(o).




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !


Warning: Unknown: write failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/www/dynamic/-agonia.v3-2/www/tmp) in Unknown on line 0