| = despre h.g. wells si natura diabolica a ingerilor | noemi kronstadt [05.Jan.10 15:31] |
| textul acesta imi aminteste de sintagma celebra cu care bergson a fost gratulat sec, fara apel, de catre un filosof anglo-saxon :" pudel metafizic". nu este un eseu filosofic si continua sa ma uimeasca obstinatia cu care mixati un transpersonalism vag efeminat cu o metafizica desuet liricoida, dupa o formula care , si in epoca lui pascal, ar fi parut usor suspecta. contrar aparentelor, filosofia nu este refugiul alcalin al melancoliei banal cotidiene, nu se esueaza in ea, pentru ca romania are genom balcanic, ci se transcende la ea, cu luciditate si rigoare. si nici psihologia nu este o chattuiala amorf dezabuzata despre disjunctii absurde dintre sine si intelect si epifanii cu strigoi si klingonieni dezaxati. simplu spus, universalismul la care tanjiti nu mai poate fi, in epoca noastra, decat cel al simplitatii esentei, spre deosebire de antici si extrem orientali,la noi e o strategie de supravietuire, nu o optiune perfect libera. ori, textul acesta este o paella, dar fara aroma delicioasa a unor mirodenii pretioase. imi place, in schimb, ceea ce n-ati intentionat; imaginea umbrei imbracate in costum, de aici se poate pleca in calatoria initiatica, e punctul 0 al scriiturii | |
| = Parere | Malciu Denis Marian [06.Jan.10 12:20] |
| Este un portret al omului modern: comoditate, plictiseală, blazare, apatie, visăraie, onirism, haos intelectual. Hemoragia psihică a omului modern, „vampirizat” de ambianță. Dar nu cred că analiza logică a acestei stări de disoluție („simbioza sine-intelect”) constituie remediul. Introspecția, obiectivarea elementele nepermanente, fluctuante, inferioare din noi nu duce altundeva decât la complezență față de sine (narcisim) și intoleranță față de ceilalți („fiecare pe cont propriu”). Adică mai tare se strânge cercul individualismului, sfera „eu-lui”. Cred că soluția ar fi să redescoperim omul tradițional, în care centrul de greutate al conștiinței nu cădea pe „eu” ci pe principiile supra-umane, supra-raționale, supra-psihice, supra-individuale. Căci numai ceea ce este cu adevărat transcendent ne poate ridica din sfera „eu-lui”, din sfera individuală; altfel orice efort este ca un mers în cerc, muncă vană de sisif, sporire a iluzionării. Nu cred că acest amalgam de elemente psihice, subtile, fluctuante, contradictorii din noi și din lume („materia comună din care suntem creați”) reprezintă „nivelul esoteric” sau „transcendent”, chiar și pentru simplul motiv că acest „nivel” nu poate fi raportat la domeniul psihic sau subtil, cu atât mai mult cu cât aici e vorba de elementele sale inferioare. Acest nivel este propriu spiritului, pol esențial al existenței noastre și a lumii, care rămâne neatins, neafectat de fluctuațiile „stărilor naturii și ale lucrurilor înconjurătoare, ale stările vieții și ale morții”. Numai el poate fi numit cu adevărat transcendent, fiind prin aceasta „împărăția vieții veșnice”. | |