| = Expulzarea porilor și exfolierea întâlnirii | Dragoș Vișan [30.Oct.09 17:58] |
| Este un text rapid, seducător și în memorie de lungă durată. De fapt impresia ar fi că textul este un succedaneu al întâlnirii cu femeia, că se prelinge ca o materie glisantă în insterstițiile realului. Atent, discret, bărbatul totuși își deconspiră și rolul său de a-și spiona prada. M-am uitat acum trei săptămâni la împerecherea a doi mari păianjeni. Masculul - cu picioare groase, lungi. Cu un trunchi subțiat, de vreo șase-zece ori mai mic decât al femelei. Atârnau ca liliecii, cu spatele spre pământul grădinii. În mișcări foarte prudente, masculul se cățăra fulgerător pe iubita lui. Nu voia să fie devorat. La un moment dat a și căzut cu pânza sa de siguranță, dar repede a revenit la înălțime. Nu știu ce s-a mai întâmplat, oricum, parcă ar fi croșetat o întreagă magie îmbrățișându-se. Și nu cred că o să se reîntâlnească... Așa mi se pare și această epistolă rapidă, stil s.m.s. Dacă păianjenii ar avea cameră de filmat? Fără glumă, această piesă de anatomie a partidei amoroase se poate să nu le placă deloc femeilor... Alberto, ai un discurs poetic foarte bine reliefat. Forma este modernă. Impactul la public imediat. Dar sentimentele... Unde le-ai pus? Tipic, tipic și la inimă nimic... | |
| = Relația biunivocă... | Ioan Jorz [30.Oct.09 20:01] |
| Fantasticul colocvialității sau colocvialul fantazării?! Alberto, este interesant modul în care nararea ține loc de liricizare (și viceversa) în acest text al tău. Cred că acesta este succedaneul! Altfel, textul ni se pare a fi unul up-datat cu o versiune de ultimă oră, cu un ultim "trend"! Cred că aș mai lucra finalul, pentru a evita căderea în desuetitudine. Eu l-aș scrie cam așa: sting inima, ca pe un muc de țigară, și o arunc... la zece ore, fix, plămânii mei se umplu de alte povești! Cu amiciție, Ioan J | |
| = :) | Alberto M. Popesco [31.Oct.09 05:54] |
| dragos si jorz, va multumesc foarte frumos pt trecere si comentarii si va mai astept cu drag | |
| = peste noi se lasă un cer explicabil | iarina copuzaru [31.Oct.09 10:14] |
| Prin începutul cu vedere spre moarte imaginezi o scenă de teatru în care personajul așteaptă momentele intercorporalității, percepute ca o pierzanie („foaia albă”) și recuperare totodată (fiindcă „la fiecare zece ore” poetul are „întâlnire cu o femeie”.) Toate lucrurile se reduc, se sting, se retrag pentru a declanșa repetiția obținută în fața imaginii morții – ca o atemporalitate măsurată, printr-un conștient paradox, fix la zece ore. E un poem puternic, iar ideea amușină fiecare vers pentru a-și umple plămînii de povești. | |
| = merci, Iarina | Alberto M. Popesco [27.Dec.09 19:31] |
| scuza-ma, de abia acum am observat ca mi-ai lasat un comentariu si aici. esti o draguta si felicitari inca o data pt omul de zapada! un an noi fericit plin de iubire si poezie! | |