| = Ești mereu copil în întuneric... | Nicolae CORNESCIAN [11.Oct.09 20:40] |
| "Ești mereu copil în întuneric..." frumos spus, puternic. De altfel întregul fragment e scris într-un registru perfectibil. Textul trebuie citit cu atenție pentru a pricepe ingerința generată de trăiri subiective. "Te afunzi în căutarea unui sens real" - asemenea texte îți reflectă sufletul aidoma oglinzii suspendate în vestibulul veciei. Aștept și alte fragmente! Cu admirație, N. Cornescian | |
| = re Nicolae | Emma Greceanu [11.Oct.09 21:19] |
| am incercat sa redau stari sau idei percepute desigur subiectiv ...nici nu se putea altfel multumesc mult pentru semnul tau de lectura te mai astept:) | |
| = emma | Carmen-Manuela Macelaru [12.Oct.09 13:13] |
| deși în text se fac trimiteri subtile la diferite uși ireale, la intangibil, pe tot parcursul redării ai fost ancorată foarte bine la senzații pământești. mi-a plăcut că ai strecurat și figuri de stil care aduce narațiunii un iz fermecător. Dar privirile-mi alunecă neînțeles tot acolo, probabil mintea nu reușește să-și formeze o noțiune de adevăr în legătură cu dilema mea și-atunci încearcă o clarificare. iată, după cum spuneam, starea de luciditate. în final, timpul petrecut în bibliotecă îl descrii scurt, clar, fără dubii, ca fiind mort-ireal, cumva atemporal. | |
| = re Carmen | Emma Greceanu [12.Oct.09 17:01] |
| da Carmen, am incercat sa redau totul cat mai firesc,lucruri sau stari privite cu ochii unui copil, desi am intervenit uneori si poate am explicat prea mult poate ar fi trebuit sa las cititorului concluziile ma bucur ca te-ai oprit sa lasi un semn, te mai astept:) | |
| + iulia - emma | Leonard Ancuta [12.Oct.09 17:26] |
| am trecut azi cam prin toate fragmentele postate de tine sub acest titlu. nu stiu exact ce urmaresti in legatura cu ele, eu doresc sa iti spun ca apreciez efortul tau si ca regasesc o tandrete si o caldura placuta in aceste confesiuni. de multe ori simt ca si cum te-ai pune pe tine acolo, substiuita in litere. dar sa nu faci o imensa eroare, si anume sa cazi din confesiune ticluita in jurnal. aceasta ar fi unul din pacatele multora care, sub pretext de literatura isi povestesc viata, chiar si cu un oarecare talent al scrisului. literatura este rodul imaginatiei si fictiunii este rodul muncii creierului. biografismul vine aici ca o completare pentru autenticitate. jurnalul e jurnal cand te cheama noica sau sebastian, in rest, nu stiu ce sa zic. in orice caz, acestea sunt doar cateva observatii adiacente. scrierea ta este cursiva si blanda, poetizeaza si pastreaza o anume candoare. cred ca fara cateva ruperi de ritm ar putea fi plictisitoare, mai ales pentru cineva care nu citeste fragmentat. apoi lipeste acea intriga, acel punct culminant pe care intotdeauna cititorul le asteapta intr-o scriere. exercitiul tau e mai degraba neted, oarecum copilaros, ca o pustoaica fara sani. acestea sunt, asa cum am zis, doar cateva obs. fara a tagadui alte chestii pe care le-am apreciat in scriere - coereenta, consecventa episoadelor, conturarea personajelor si mai ales stilul acesta de poveste molcoma pe care probabil multi il gusta, chiar si eu in anume stari, desi prefer taria si obraznicia unui Irvine Welsh, grotescul rasucit lui Palahniuk sau stilul documentat al lui McEwan. Tu te apropii ca stil de japonezi cum sunt Kawabata, insa din pacate nu ai ruperile sale si intorsaturile stranii de situatie care te fac sa ramai uluit. Iti las aici o steluta de incurajare si sper sa nu te superi pentru sfaturi. | |
| = re Leonard | Emma Greceanu [13.Oct.09 07:28] |
intr-adevar literatura e rodul muncii mintii si al imaginatiei, asa cum spui tu desi daca eu as afirma acum ca nu e nimic real in ce am scris nu m-ar crede nimeni, ar crede ca sigur ma laud si daca totusi as spune ca e autobiografie as minti pentru ca in text nu se regaseste realitate decat atat cat sa-mi foloseasca asemeni unor piloni de sustinere a veridicitatii textului asa cum bine ai vazut tu de aceea cand cineva in loc sa-mi comenteze textul a incercat sa stea alaturi de personaj, sa-l compatimeasca sau sa-l incurjeze, nu l-am contrazis desi m-am simtit in sinele meu dezamagita pentru ca am auzit des aceasta idee potrivit careia scriindu-ti viata nu contribui cu nimic la dezvoltarea literaturii desi la fel ca oricare afirmatie si aceasta poate fi relativa si atunci mi-am cautat singura defectele si le-am expus, tocmai pentru a evidentia dorinta mea de critica pe text am citit in ultimul timp cateva carti scrise in aceeasi tendinta si m-am intrebat daca acei autori s-au inspirat din propria lor viata am judecat insa ca acest lucru e imposibil deoarece in orice se adauga acea doza de subiectivism si nimic nu e absolut clar in mintea noastra in ceea ce priveste amintirile deci ar fi valabila si reciproca..nici o autobiografie nu e suta la suta realitate si sunt exemple in literatura in concluzie m-am folosit de realitate atat cat sa imi pot lua zborul in imaginar..asa as putea spune si in ce priveste stilul, al meu nu e inca unul clar conturat, am mai spus, desi stilul aparent autobiografic sau confesiv e preferatul meu deoarece e mult mai intim, ajunge usor in mintea si inima cititorului nimic rau in asta toti vream sa transmitem:) si sa spui ca autobiografia nu cere inspiratie sau munca e cel putin imprecis daca folosindu-te de fictiune ai o plaja imensa pe care o poti exploata in autobiografism depinde totul de felul cum reusesti sa transmiti de multe ori clipe ale unei vieti mai mult sau mai putin interesante in ambele situatii trebuie sa uzezi acel ton neutru, asa cred multumesc mult pentru stea, sper sa te fi lamurit cat de cat asupra observatiilor tale pertinente desigur:) te mai astept:) | |