| = Am observat... | Yigru Zeltil [10.Sep.09 10:58] |
| ...o mică greșeală: în rândul 10, paragraful întâi, se scrie "Mondernismul" în loc de "Modernismul", așa cum este corect... În rest, numai de bine! Plăcut surprins de mențiunea lui Pericle Martinescu, fie și într-o doară, chiar dacă lipsește încă, de pildă, Constantin Fântâneru, care îl precede cu câțiva ani pe mult mai cunoscutul Blecher... | |
| = Completări și precizări | Dragoș Vișan [10.Sep.09 12:24] |
| Mulțumesc. Am corectat imediat. Mă bucur că această serie despre DIMENSIUNEA PSIHOLOGICA a romanului interbelic interesează și astăzi pe mulți. Urmează imediat capitolele, elaborate deja în vara asta, despre Camil, Hortensia, Eliade. Citesc momentan JURNALUL lui Mihail Sebastian și pe cel în mai multe volume al lui Pericle Martinescu. Fac efortul să le citesc concomitent, în funcție de cronologia lor istorică și afectivă. Obiectiv nu mi se pare niciunul. La urma urmei, orice jurnal serios are (mai ales pentru noi) aspect de roman, fiind ținut în mare secret, cum au fost și NOTELE ZILNICE ale lui Camil Petrescu, sau JURNALUL lui Marin Preda. Pot să îmi transpun însă trăirile personale, de nouăzecist nepublicat (pentru că am 34 de ani) și să mă implic din punct de vedere emoțional în fervoarea pro și anticriterionistă a lui Mihail Sebastian. El îi adula pe Camil Petrescu, Nae Ionescu și Mircea Eliade, dar le sancționa în JURNAL orice extravaganță ideologico-strategico-militară. Atmosfera prigonirii evreilor - care începuse neoficial de pe vremea lui Carol al II-lea este criticată mai întâi de către Mihail Sebastian, iar apoi și de Pericle Martinescu în Jurnal vol. III, unde se descrie pe larg înăbușirea regimului legionar, cu masacrarea inocenților (copii, femei) mai ales pe Calea Victoriei. Marius Robescu, în TRUNCHIUL SI ASCHIA redă mult mai obiectiv acest eveniment ce putea degenera în război civil, dat fiind faptul că și Mihail Sebastian arată că din Craiova, Constanța veneau semnale îngrijorătoare că unii generali din armată voiau să vină la București în sprijinul legionarilor puși pe progrom la Băneasa. Am citit din Constantin Fântâneru în timpul facultății. Trebuie să reiau lectura și să scriu despre proza sa. | |
| = despre stil, detalii și logică | alina livia lazăr [10.Sep.09 13:18] |
Domnule Vișan, modul în care vorbiți despre aceste romane pe care le-am citit, cred, cu toții, este îngrozitor de alambicat și stufos și voit supra-academic ceea ce, în ultimă instanță, îl face golit de sens sau duce la confuzii, precum în acest fragment pe care a trebuit să îl citesc de două ori ca să îmi dau seama despre ce este vorba: Acest personaj pentru care se folosește tehnica autoscopică, ca la Adouls Huxley, se va sinucide în finalul primului roman, Întoarcerea din Rai din trilogia romanescă cu același titlu a generației Criterion, ultimul volum al ei fiind Ștefania – realizat parțial, în două-trei capitole de început. Oricare ar fi scopul acestor scrieri pentru care nu mă îndoiesc că ați muncit serios, la mine nu ajunge. Dimpotrivă: mă îndepărtează și de tipologiile interbelice, și de textele dumneavoastră pentru că nu vă străduiți să vă schimbați dinamica, modelul de argumentație și limbajul astfel încât cititorul să fie absorbit de comparațiile și conexiunile pe care le faceți. Contează foarte mult care este publicul spre care țintiți. În calitate de absolventă de Litere și de iubitoare și devoratoare de literatură, mai ales cea română, m-ar tenta foarte mult să citesc astfel de subiecte, însă văd această serie ca pe o încercare de a vă pune dvs. ordine în gânduri și idei, și nicidecum ca pe un rezultat al filtrării acestora. Cel mai rău îmi pare (și acesta este și motivul pentru care vă scriu) de faptul că aveți o extraordinară capacitate de analiză și sinteză literară, exprimată, însă, pe o structură defectuoasă, învechită și obositoare. O organizare atentă a detaliilor, o schemă logică și coerentă ar ajuta foarte mult scrierile dvs. în sensul că acestea ar trebui să ajungă și la publicul mai puțin capabil să facă asocierile și analizele acestea. Or, dacă îl luați de la început pe cititor cu ”marile discuții din lumea criticii” vă asigur eu că se sperie și schimbă pagina. Ceea ce nu e de dorit, nu? În altă ordine de idei, vreau să vă asigur de respectul pe care îl port pentru munca dvs. Părerea mea se referă strict la FORMULA în care acest text ar funcționa mai eficient și ar atrage mai mulți cititori. ________________________ PS. Poate ar fi bine să scrieți numele romanelor cu caractere diferite sau cu italic, nu știu, să se diferențieze cumva. | |
| = Alina, | Tudor Cristea [20.Oct.09 21:27] |
| Te felicit pentru sinceritate, pentru bunul-simț și pentru felul tranșant în care caracterizezi aceste obositoare eseuri sau studii ale domnului Dragoș. Sunt niște texte cu adevărat inutile, care n-au nicio țintă. De altminteri, abundența de citate din alți critici arată că dl Dragoș nu prea are ceva nou de spus. Este un profesor dominat de bibliografie și aproape că-i compătimesc pe elevii săi...Probabil că-și va lua doctoratul, dar nu știu dacă asta are vreo importanță...Ceea ce face domnia sa este, ca să-l citez pe vechiul meu prieten Alex Ștefănescu, "ceva ce seamănă cu critica literară". | |
| = Viață neagră, doamnelor și domnilor! (și către d-l critic Tudor Cristea, care se | Dragoș Vișan [23.Oct.09 18:15] |
| Butucii viței mele de vie trebuie tăiați odată! Pe jumătate sunt secătuiți de vreme. Îți scriu, cititorule al Agoniei, de pe butuci, cu ferestrele casei mele deschise larg spre oricine... Dar pe ușă nu te vei arăta. Sau poate... Ce nume ai, cititorule? Nu ești prea grăbit, oare? Dezbaterea acestei scrisori poate fi o provocare, ca să răspunzi următoarei teme: talentul ucide, sau dimpotrivă, lipsa oricărui talent (de care sunt eu acuzat), otrăvește sufletul multora? Tudor Cristea nu mi se adresează decât indirect mie, dând scrisori celor ce scriu comentarii pertinente la textele mele de pe Agonia.ro. Acesta e publicat de o lună, cred. Afirmă ceva care mă doare infernal. Unei atente cititoare îi dă sfaturile de mai sus. Îi sunt recunoscător acesteia. Are dreptate. Îmi asum greșelile. Sunt și eu grăbit, ce să-i faci? Tudor Cristea recomandă tuturor să nu mai dea nicio atenție textelor mele, pentru simplul fapt că nu sunt un nume în scrisul literar de astăzi. Bine, dar am șansa să mă fac și pe Agonia cunoscut. Public articole în multe reviste. I-aș trimite un mesaj d-lui Tudor Cristea, care are un nume apropiat de cele ale marilor critici Valeriu și Dan Cristea. Și pe Nichita Stănescu îl chema de fapt tot Cristea, nu Nichita. Mai aștept. Poate sesizează și alți cititori că articolul meu, care a stat aproape o lună pe pagina întâi la eseu (de pe site-ul Agonia, merită critici și mai dure... Cine știe! | |
| = Hristea, nu Cristea | Dragoș Vișan [23.Oct.09 18:32] |
| Intenționat îl socotesc pe Tudor Cristea și de valoarea ultimului nostru mare poet, Nichita Stănescu (Hristea). El poate să mă scoată definitiv din site-ul Agonia. Să-mi redea viața! Să mă mântuiască hristic. Să dispar dintre voi. Cutezați. Criticați-mă. Vă voi fi recunoscător, vouă, nașilor eliberării mele! | |
| = Domnule Dragoș, | Tudor Cristea [23.Oct.09 22:39] |
| N-a fost în intenția mea să vă rănesc. Nu scriu critică literară și nici nu fac comentarii ca să provoc drame. Puteți să nu-mi luați în serios observațiile. Dar puteți să le și luați, încercând să vă decantați stilul critic. Asta nu înseamnă că-mi retrag observațile. Sunteți un om foarte cultivat și suficient de documentat. Dar textele dvs. suferă, înmtr-adevăr, de prolilxitate, ca și de o anume indecizie a opiniei personale. Aveți, însă, probleme și cu observațiile de detaliu. Iată, de pildă, chiar în textul de mai sus spuneți că memorialul lui Alecsandri "Călătorie în Africa" e "un fel de povestire romanțată". Nu vă supărați, dar bănuiesc că n-ați citit textul. Romanțate sunt acolo doar două povestiri "înrămate" (ceea ce-l face pe G. Călinescu să socotească scrierea ca fiind alcătuită pe principiul "Decameronului"). Este vorba despre "Muntele de foc" și "Cel întâi pas în lume"; scrise, de altfel, și chiar publicate separat, anterior călătoriei propriu-zise. Partea care e însemnare de călătorie este însă excepțională și deloc siropoasă. Dar nu vă caut nod în papură. Încă o dată: puteți să nu țineți cont de observațiile mele. Dar puteți să și țineți (ați văzut că și Alina face niște observații de bun-simț cam în același spirit), mai ales că am bănuiala că aveți tot timpul în față spre a vă reorienta. Ar fi și păcat să n-o faceți. | |