= lumina noastră...cea de toate zilele | gena gurau [07.Sep.09 10:39] |
îți spun sincer că începutul m-a cutremuat puțin: este de-un implacabil dens, cum spui și tu "fără drept de apel". da! "să locuiești în propria țară ca într-o țară străină iubirea să îți ajungă blestem și să îți numeri zilele cu spaimă iată cum cel puternic ajunge hrană leilor nesătuli iată cum zorii ne aduc vești despre noi și pleacă apoi grăbiți înspre noapte" ..ăsta este miezul. chiar dacă este și el decretat în aceeași manieră directă, dură. parcă îl știm, îl mirosim, îl cunoaștem. apoi cred că procedezi ok preluînd o entitate din mulțime. un exponent, la o adică. proiectat cumva pe mulțime, totodată în antiteză cu ea. ps. îți mărturisesc cum că nu m-a atras câtuși de puțin să te aud recitîndu-l. a ajuns din prima așa cum l-ai pus în pagină. și rămân la varianta asta. :) | |
= O flacără peste pustiul de gheață | Bot Eugen [07.Sep.09 18:25] |
Puternic poemul, m-a emoționat discursul din primele patru strofe. Versul meu preferat("niciodată înfrânt porți cu tine singurătatea ca pe un drapel de luptă într-o arenă goală de circ") mă duce cu gândul la Ion Mureșan. Dacă nu mă înșel, ai folosit drept motto la un text de al tău un citat asemănător (ca și conținut) din poetul ardelean. În ultimele două strofe se cam diluează puțin din emoția pe care mi-a transmis-o începutul poemului. Cel puțin asta a fost impresia mea la citire. Poemul ar fi putut să se încheie cu versul "ca pe un drapel de luptă într-o arenă goală de circ". În felul acesta ar fi fost mai aproape de desăvârșire. Acele două versuri pe care le-am citat mai sus, mi se par de mare efect. Am lecturat cu plăcere. Cu stimă, Bot Eugen | |
= re | Dana Banu [07.Sep.09 19:27] |
vă mulțumesc pentru semnele de lectură și vă salut mă bucur să vă știu cititori fideli ai textelor mele | |
= Dana | Liviu-Ioan Muresan [07.Sep.09 19:35] |
Total de acord cu precedentele comentarii. Adept al primelor 4 strofe. Sînt de mare forță prin imagini și sentimentele transmise. LIM. | |
= LIM, | Dana Banu [07.Sep.09 19:58] |
te salut și pe tine o seară bună | |
= vii | Stefan Doru Dancus [11.Sep.09 20:07] |
Deocamdata suntem vii. Acesta e un profit pe care-l administreaza Dumnezeu. Sa ai pace, Dancus | |
= Apocalipticule, | Dana Banu [12.Sep.09 09:58] |
să ai pace și tu cu bine, dana | |
= o varianta... | Traian Rotărescu [18.Sep.09 01:14] |
a aceleiasi realitati: http://www.youtube.com/watch?v=NT0eZj58dAo&NR=1 "iata cum zorii ne aduc vesti despre noi" da, se gandesc la, oarecum....aici imi place gradul ambivalentei. Poarta deschisa interpretarilor (ca de revolte "ne-am" cam saturat) titlul castiga in semnficatii, chiar daca prin absenta (adica mai ales prin asta) | |
= mda | Dana Banu [18.Sep.09 10:24] |
tocmai renunț la realitatea și țara asta salve, bărzăunule, ai grijă de tine elian | |